ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Contribuabilii pot beneficia de ştergerea dobânzilor şi penalităţilor până în ianuarie 2022

16 Aprilie 2021   |   AGERPRES

Pentru a beneficia de această anulare, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii.

 
 
Perioada în care contribuabilii pot beneficia de ştergerea dobânzilor şi penalităţilor a fost prelungită cu 10 luni, până la 31 ianuarie 2022, a anunţat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook.

"Am prelungit cu 10 luni, până la data de 31 ianuarie 2022, perioada în care contribuabilii pot beneficia de ştergerea accesoriilor fiscale restante la data de 31 martie 2020 (cum ar fi dobânzile şi penalităţile), cu condiţia plăţii integrale a debitelor principale şi a îndeplinirii celorlalte criterii menţionate în legislaţie", a scris ministrul vineri după-amiaza.

Pentru a beneficia de această anulare, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: toate obligaţiile principale restante la 31 martie 2020 se sting prin orice metodă (plată, compensare, etc.), până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor; toate obligaţiile principale, împreună cu accesoriile aferente, scadente între 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare se sting prin orice modalitate; contribuabilul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, conform vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare; cererea de anulare a accesoriilor se depune după îndeplinirea condiţiilor de mai sus, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2022.


Potrivit ministrului Finanţelor, până la sfârşitul lunii martie 2021, au fost depuse 51.197 de cereri de anulare a accesoriilor, din care 42.434 (83%) au fost soluţionate, 4.962 au fost respinse şi 3.801 au fost retrase de contribuabili sau sunt în curs de soluţionare. Volumul obligaţiilor principale achitate ca urmare a accesării măsurilor prevăzute de această facilitate fiscală este de 52,77 miliarde lei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2865 / 5863
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...