Comisia Europeană a propus un al doilea pachet de măsuri pentru sprijinirea sectoarelor pescuitului şi acvaculturii
13 Aprilie 2022 Agerpres
Aceasta este o propunere legislativă care va trebui să fie adoptată de Parlamentul European şi de Consiliu, prin procedura legislativă ordinară, înainte de a putea intra în vigoare.
Comisia Europeană a propus, miercuri, o modificare legislativă a Fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020 (FEPAM), care ar permite măsuri suplimentare de criză pentru a sprijini sectoarele pescuitului şi acvaculturii din UE în contextul invadării Ucrainei de către Rusia, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Propunerea de miercuri completează primul pachet de măsuri de criză adoptat la 25 martie în cadrul Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură (FEAMPA). Propunerea cuprinde compensaţii financiare pentru costurile suplimentare, pentru pierderile de venit şi pentru depozitarea produselor, precum şi pentru încetarea temporară a activităţilor de pescuit în cazul în care acestea sunt în prezent periculoase.
Propunerea de miercuri completează primul pachet de măsuri de criză adoptat la 25 martie în cadrul Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură (FEAMPA). Propunerea cuprinde compensaţii financiare pentru costurile suplimentare, pentru pierderile de venit şi pentru depozitarea produselor, precum şi pentru încetarea temporară a activităţilor de pescuit în cazul în care acestea sunt în prezent periculoase.
"Sectoarele pescuitului şi acvaculturii sunt puternic afectate de războiul din Ucraina. Există încă resurse financiare disponibile în cadrul FEPAM. Prin această propunere, oferim statelor membre posibilitatea de a le realoca unor măsuri specifice care să atenueze impactul socioeconomic al crizei", a declarat comisarul pentru Mediu, Oceane şi Pescuit, Virginijus Sinkevicius.
După adoptarea propunerii de miercuri, statele membre vor avea posibilitatea de a acorda rapid sprijin financiar pentru costurile suplimentare şi pierderile economice generate de criză, în special: compensaţii financiare pentru încetarea temporară a activităţilor de pescuit în cazul în care agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol securitatea operaţiunilor de pescuit; compensaţii financiare acordate organizaţiilor de producători care depozitează produse pescăreşti sau de acvacultură în conformitate cu mecanismul de stocare prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 1379/2013; compensaţii financiare acordate operatorilor din sectorul pescuitului şi acvaculturii (inclusiv sectorul prelucrării) pentru pierderile de venit şi pentru costurile suplimentare suportate de aceştia ca urmare a perturbării pieţei cauzate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei şi a efectelor acesteia asupra lanţului de aprovizionare aferent produselor pescăreşti şi de acvacultură.
Propunerea introduce, de asemenea, mecanisme de flexibilitate pentru a facilita punerea în aplicare rapidă a acestor noi măsuri: o procedură simplificată de modificare a programelor operaţionale ale statelor membre în ceea ce priveşte introducerea acestor măsuri, inclusiv realocarea resurselor financiare; eligibilitatea retroactivă a cheltuielilor începând cu 24 februarie 2022 pentru aceste măsuri; posibilitatea realocării către noile măsuri legate de criză a cuantumurilor fixe rezervate iniţial pentru anumite măsuri FEPAM (controlul şi asigurarea respectării legislaţiei, colectarea de date).
Aceasta este o propunere legislativă care va trebui să fie adoptată de Parlamentul European şi de Consiliu, prin procedura legislativă ordinară, înainte de a putea intra în vigoare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1970 / 5699 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Peligrad Law a asistat Heineken România SA în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție și a obținut confirmarea anulării unor obligații fiscale de peste 7 mil. €, o decizie de referință pentru practica fiscală
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





