CITR: legislația românească face un pas spre salvarea companiilor în dificultate
14 August 2019 BizLawyer
● OG 6/2019 prevede restructurarea obligațiilor bugetare ale companiilor cu probleme financiare ● Este recomandabil ca planul de restructurare a obligațiilor bugetare să fie realizat de un specialist în restructurare
Ordonanța de Guvern nr. 6/2019, adoptată luna aceasta, vine în sprijinul companiilor care se confruntă cu datorii mari la buget facilitând eșalonarea acestora în baza unui plan de restructurare. Similară procedurii de reorganizare din procedura de insolvență, însă realizată în afara instanței, noua procedură este un pas important în direcția sprijinirii însănătoșirii companiilor aflate în dificultate în România, obiectiv susținut de CITR, mai ales în contextul recent al intrării în vigoare a Directivei Europene privind restructurarea și insolvența, care a instituit obligația țărilor membre de a crea cadre de restructurare preventivă.
Principalele beneficii ale ordonanței sunt: posibilitatea ca planul de restructurare a obligațiilor bugetare să includă restructurarea activității operaționale, modificarea structurii de capital și valorificarea de active ale companiei, deci o analiză temeinică a întregului business și luarea deciziilor în acest sens; datoriile bugetare pot fi eșalonate pe o perioadă de până la 7 ani, acestea putând fi, totodată, reduse, în anumite condiții cu până la 50%; suspendarea executărilor silite și o perioadă de respiro care să permite companiei să devină viabilă.
Principalele beneficii ale ordonanței sunt: posibilitatea ca planul de restructurare a obligațiilor bugetare să includă restructurarea activității operaționale, modificarea structurii de capital și valorificarea de active ale companiei, deci o analiză temeinică a întregului business și luarea deciziilor în acest sens; datoriile bugetare pot fi eșalonate pe o perioadă de până la 7 ani, acestea putând fi, totodată, reduse, în anumite condiții cu până la 50%; suspendarea executărilor silite și o perioadă de respiro care să permite companiei să devină viabilă.
Există un temei real pentru acest act având în vedere și studiile CITR care confirmă că din aproximativ 29.000 de companii de impact (cu active mai mari de 1 milion de euro) 51% sunt în dificultate, dintre care aproape 5.600 sunt restructurabile, iar puțin peste 6.200 se află în risc iminent de insolvență.
Printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o companie pentru a beneficia de prevederile ordonanței sunt: să nu se încadreze pentru eșalonarea prevăzută de Codul de Procedură Fiscală, să prezinte un plan de restructurare, să nu se afle în insolvență, să aibă depuse toate declarațiile fiscale, să plătească obligațiile scadente de la 1 ianuarie până la data depunerii planului și să îndeplinească testul creditorului privat prudent. Este important de menționat că, odată ce a fost aprobat, urmează perioada de monitorizare a aplicării planului iar ulterior acesta poate fi modificat pe parcurs, cu aprobarea organului fiscal.
Expertiza în strategie de business, gestionarea situațiilor de criză, restructurare operațională și financiară califică specialistul în restructurare ca principalul expert competent în întocmirea, coordonarea și monitorizarea planului de restructurare a obligațiilor bugetare, fiind necesare competențe multidisciplinare. În paralel, trebuie efectuat și depus un test al creditorului privat, similar cu cel aplicat în insolvență, prin care se analizează gradul de recuperare al creditorului bugetar prin noua procedură, comparativ cu o procedură de faliment sau executare silită, scopul fiind maximizarea valorii recuperate de creditorul bugetar.
Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR: „Observăm un pas important în materie legislativă în concordanță cu prevederile Directivei Europene privind restructurarea și insolvența. OG vine în sprijinul companiilor din România aflate în dificultate și poate chiar preveni intrarea în insolvență sau ieșirea unora de pe piață. Este o măsură benefică pentru toți jucătorii implicați în procedură prin maximizarea șanselor de a recupera aceste creanțe și de a păstra în activitate companiile cu datorii la bugetul de stat. Înțelegem necesitatea acestei măsuri atât pentru stat cât și pentru mediul privat, de aceea considerăm că este important ca planul de restructurare a obligațiilor bugetare să fie realizat de un expert în restructurare și în realizarea testului creditorului privat. Cred cu tărie că experiența complexă din procedurile de reorganizare îi recomandă pe specialiștii în management de criză și restructurare ca fiind cei mai în măsură să poată preveni ceva ce știu cum se și tratează.”
Procedura se aplică societăților care au obligații bugetare principale restante la data de 31.12.2018 mai mari de 1 milion de lei și se află în dificultate.
Companiile eligibile care vor să beneficieze de avantajele acestei proceduri trebuie să depună o notificare până la data de 30.09.2019 la autoritatea fiscală de care aparțin, iar în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a OG vor trebui să prezinte planul de restructurare a datoriilor.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4926 / 5863 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





