CCR: Excluderea reducerii cu 15 ani a vârstei de pensionare a avocaţilor care au dobândit un handicap grav - discriminatorie (motivare)
23 Februarie 2021 Agerpres
Curtea a reţinut în motivarea deciziei că, întrucât reducerea vârstei de pensionare cu 15 ani reprezintă un beneficiu evident, persoanele cărora nu li se acordă acest beneficiu sunt tratate în mod diferenţiat faţă de persoanele cărora li se acordă acest beneficiu.
| |
Excluderea de la acordarea beneficiului reducerii cu 15 ani a vârstei de pensionare a avocaţilor care au dobândit un handicap grav ulterior intrării în acest sistem constituie o discriminare faţă de asiguraţii cu handicap preexistent, precizează Curtea Constituţională în motivarea deciziei de admitere a sesizării asupra Legii privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.
Pe 26 ianuarie, judecătorii constituţionali au admis obiecţia formulată de preşedintele Klaus Iohannis şi au constatat că sintagma "preexistent calităţii de asigurat" cuprinsă în articolul unic al Legii pentru completarea Legii 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor este neconstituţională.
Curtea a reţinut în motivarea deciziei că, întrucât reducerea vârstei de pensionare cu 15 ani reprezintă un beneficiu evident, persoanele cărora nu li se acordă acest beneficiu sunt tratate în mod diferenţiat faţă de persoanele cărora li se acordă acest beneficiu.
"Dar, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului anterior evocate, nu orice tratament juridic diferenţiat este şi discriminatoriu, adică contrar art.16 alin.(1) din Constituţie şi art.14 din Convenţie, ci doar tratamentul juridic diferenţiat aplicat unor categorii de persoane care, în mod obiectiv, se află în situaţii analoage. Altfel spus, tratamentul este discriminatoriu doar dacă criteriul de care a ţinut seama legiuitorul când a tratat în mod diferenţiat două categorii de persoane este arbitrar şi nu ţine seama de situaţia obiectiv asemănătoare în care se află categoriile respective de persoane", se menţionează în document.
Criteriul avut în vedere de către legiuitor la instituirea tratamentului diferenţiat prin legea criticată, arată Curtea, este data dobândirii handicapului de către asiguraţi din sistemul de pensii al avocaţilor: anterior sau ulterior momentului dobândirii calităţii de asigurat în acest sistem de pensii. În concret, legiuitorul a apreciat că doar dacă handicapul este anterior asigurării în sistemul Legii 72/2016, nu şi ulterior acestui moment, se poate beneficia de reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare.
Curtea arată că acest criteriu nu este rezonabil, deoarece momentul dobândirii handicapului grav, prin raportare la cel al asigurării în sistemul Legii nr.72/2016, nu schimbă cu nimic situaţia obiectivă în care se află toţii asiguraţii cu handicap grav din acest sistem.
Astfel, spun judecătorii, dacă soluţia legislativă criticată s-ar menţine, ar fi posibil, în fapt, ca dintre doi asiguraţi care au dobândit acelaşi handicap grav, să beneficieze de reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare în condiţiile legii criticate doar acela dintre ei al cărui handicap grav este preexistent asigurării în sistemul Legii 72/2016.
"Această diferenţă dintre cei 2 asiguraţi, deşi reală, nu este, totuşi, relevantă, dacă se ţine seama de scopul urmărit de legiuitor prin acordarea beneficiului reducerii vârstei de pensionare. Acest scop constă în compensarea, parţială sau totală, a dezavantajelor personale şi sociale generate de dobândirea handicapului grav. Or, asiguratul care dobândeşte handicapul grav ulterior intrării în sistemul Legii 72/2016 nu se află într-o situaţie mai bună decât asiguratul cu handicap grav preexistent la momentul asigurării pentru a se putea, eventual, susţine refuzul acordării beneficiului. Prin urmare, dacă legiuitorul doreşte să îi protejeze, prin reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare, pe asiguraţii cu handicap grav preexistent la momentul asigurării de efectele inerente acestei condiţii dezavantajoase, atunci el trebuie să îi protejeze, în egală măsură, şi pe asiguraţii care au dobândit handicapul grav ulterior momentului asigurării", instanţa constituţională.
Curtea constată că excluderea de la acordarea beneficiului reducerii cu 15 ani a vârstei de pensionare asiguraţilor sistemului de asigurări sociale ale avocaţilor care au dobândit un handicap grav ulterior intrării în acest sistem "constituie o discriminare", interzisă de art.16 alin.(1) din Constituţie, faţă de asiguraţii cu handicap preexistent la momentul intrării în sistemul de asigurări al avocaţilor. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3037 / 5861 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Legal Ground a asistat Banca Transilvania în finanțarea achiziției Pall-Ex România, tranzacție evaluată la 25 de milioane de euro. Mandatul a fost coordonat de Sergiu Negreanu
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Schoenherr a asistat Electrocentrale Borzești în obținerea finanțării de 47 mil. € pentru parcul eolian Gura Văii. Echipa juridică a fost coordonată de Adina Damaschin (Partener)
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
RTPR asistă Boldmind Capital Partners la achiziția Pall-Ex Romania. Echipa de proiect a fost coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Counsel)
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





