Cameră | Propunerea privind implementarea proiectelor de securitate națională în domeniul hidroenergiei - raport favorabil
24 Martie 2026 Agerpres
Inițiativa mai propune instituirea unui regim juridic special aplicabil proiectelor hidroenergetice de importanță strategică, în scopul depășirii blocajelor care afectează în prezent realizarea acestora.
Deputații din Comisia de industrii și servicii au dat, marți, raport favorabil propunerii legislative privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de securitate națională în domeniul hidroenergiei.
Inițiativa mai propune instituirea unui regim juridic special aplicabil proiectelor hidroenergetice de importanță strategică, în scopul depășirii blocajelor care afectează în prezent realizarea acestora. În esență, schimbarea principală constă în recunoașterea formală a acestor investiții ca 'proiecte de securitate națională' și asigurarea, pe această bază, a unor proceduri accelerate și derogatorii față de regimul obișnuit, potrivit expunerii de motive.
Sunt stabilite mecanisme clare de 'selecție și declarare a obiectivelor hidroenergetice strategice', care vor fi identificate și declarate ca atare prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în concordanță cu criteriile de importanță pentru securitatea energetică (capacitate instalată semnificativă, rol în stabilitatea SEN, contribuție la atingerea țintelor naționale de energie regenerabilă etc.). Acest pas va conferi proiectelor desemnate un statut special, ce atrage după sine aplicarea setului de măsuri facilitatoare prevăzute de lege, subliniază inițiatorii.
Inițiativa mai propune instituirea unui regim juridic special aplicabil proiectelor hidroenergetice de importanță strategică, în scopul depășirii blocajelor care afectează în prezent realizarea acestora. În esență, schimbarea principală constă în recunoașterea formală a acestor investiții ca 'proiecte de securitate națională' și asigurarea, pe această bază, a unor proceduri accelerate și derogatorii față de regimul obișnuit, potrivit expunerii de motive.
Sunt stabilite mecanisme clare de 'selecție și declarare a obiectivelor hidroenergetice strategice', care vor fi identificate și declarate ca atare prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în concordanță cu criteriile de importanță pentru securitatea energetică (capacitate instalată semnificativă, rol în stabilitatea SEN, contribuție la atingerea țintelor naționale de energie regenerabilă etc.). Acest pas va conferi proiectelor desemnate un statut special, ce atrage după sine aplicarea setului de măsuri facilitatoare prevăzute de lege, subliniază inițiatorii.
Proiectul mai prevede, între altele, că, prin derogare de la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic și de la normele metodologice în vigoare privind scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier național, se aprobă prin efectul prezentei legi scoaterea definitivă din Fondul forestier național a terenurilor aferente amplasamentului oricărui obiectiv energetic declarat de securitate națională în domeniul hidroenergiei, prin hotărâre a CSAT. Urmare a hotărârii CSAT, autoritățile silvice care administrează fondul forestier iau act de planul de delimitare a amplasamentului obiectivului energetic și au obligația ca, în termen de 15 zile de la emiterea hotărârii CSAT, să opereze în amenajamentele silvice scoaterea definitivă din fondul forestier a suprafețelor respective, în temeiul prezentei legi.
Inițiatorul proiectului de securitate națională în domeniul hidroenergiei întocmește documentația tehnică necesară realizării lucrărilor, care va cuprinde planurile cu amplasamentul lucrărilor.
Deputatul PNL Sebastian Burduja, inițiator, a subliniat, în cadrul dezbaterilor, că inițiativa legislativă este singura cale pentru a finaliza proiectele începute și nefinalizate. 'Care dintre ele? CSAT va decide, dar sintagma de 'securitate națională' este acceptată de Uniunea Europeană și este singura cale de a finaliza investițiile europene', a argumentat deputatul.
Este primul proiect care își propune să rezolve această problemă, consideră deputatul PSD Claudiu Manta: 'Cred că niciodată nu este prea târziu să dăm drumul construcției acestor hidrocentrale. (...) Sunt peste 9 hidrocentrale care sunt cu grad de finalizare 70%, 80%, 90%'.
Inițiativa este una foarte bună, în special pentru obținerea de energie ieftină, a opinat deputatul PSD George-Mădălin Borș. 'Fiecare dintre obiectivele hidroenergetice nu fac altceva decât să pună piatra de temelie la un sistem sustenabil, eficient. Este un proiect de lege pe care îl aștept și are toată susținerea grupului parlamentar din care fac parte. Chiar avem nevoie de producție de energie în bandă. (...) Să lăsăm patimile, omul trebuie să aibă întâietate', a punctat social-democratul.
Deputata Cristina Prună de la USR consideră că, în acest domeniu, ar trebuie să existe, pe lângă avize de mediu, și o logică economică. 'Și aici, cel puțin din zona Hidroelectrica, n-am văzut până acum o analiză pe ce investiții au sens, ce investiții n-au sens. Poate ar trebui să avem la nivelul Comisiei de industrii reprezentanți ai Hidroelectrica. (...) Deja vorbim de prea mult timp de aceste investiții începute, există multă emoție în societate și pe bună dreptate ar trebui o discuție mai puțin emoțională și mai aplicată', a spus deputata.
Camera Deputaților este prima cameră sesizată în cazul acestui proiect, care este semnat de parlamentari de la PNL, PSD, UDMR, AUR.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 103 / 5849 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
Peștera II: Cum au lucrat firmele de avocați Filip & Company, Bondoc & Asociații și Clifford Chance Badea la una dintre cele mai mari finanțări de energie verde din regiune
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Premier Energy în legătură cu finanțarea-punte de până la 825 mil. € pentru achiziția grupului Evryo. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner)
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





