ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Suciu, despre inflaţie: 70% din pondere vine din preţul la energie; important este să putem ancora aşteptările

14 Ianuarie 2022   |   Agerpres

El a spus că deja se văd efectele de runda a doua ale creşterii preţurilor la energie şi BNR încearcă să le tempereze.

 
 
Inflaţia este determinată în mare parte, respectiv 70%, de creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale, iar Banca Naţională a României încearcă prin deciziile de politică monetară să ancoreze aşteptările, a explicat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.

"Din păcate preţurile la energie au continuat să crească şi în luna decembrie a anului trecut deşi speram cu toţii să se simtă mai consistent plafonarea. Vedem că indicii de creştere sunt în continuare mari pentru energie şi gaze şi cum în indicele total al inflaţiei, de 8,2%, 70% din pondere vine din preţul la energie. La o pondere aşa de mare politica monetară a băncii centrale are un impact redus. Deci dacă observăm restul indicelui, ce rămâne din 70%, suntem cumva într-un anumit control. Importat este ca prin deciziile de politică monetară să putem ancora aşteptările şi menţinem această creştere relativă a preţurilor pe cealaltă componentă. Şi aşteptăm să vedem alte măsuri care pot influenţa preţurile la energie", a declarat Dan Suciu.


El a spus că deja se văd efectele de runda a doua ale creşterii preţurilor la energie şi BNR încearcă să le tempereze.

Întrebat cum ar răspunde BNR celor care ar putea spune că instituţia a ratat ţinta de inflaţie, el a precizat că situaţia nu este una specifică României, iar creşterea nu putea fi temperată prin instrumentele de care dispune banca centrală.

"Toate băncile centrale din lume au ratat ţintele de inflaţie în contextul în care preţul la energie a crescut. Nu ştiu dacă există bănci centrale care au păstrat vreo ţintă. Avem o creştere a inflaţiei care vine din exterior asupra căreia banca centrală nu are nicio capacitate de a acţiona şi altă componentă care vine din energie asupra căreia are un impact relativ redus. Cine spune aşa nu înţelege cum funcţionează politica monetară", a mai spus Suciu.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,19% în luna decembrie 2021, de la 7,8% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,73%, mărfurile alimentare cu 6,69%, iar serviciile cu 4,49%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit ultimului Raport asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României, publicat în noiembrie, rata anuală a inflaţiei IPC a fost proiectată la valoarea de 7,5% în luna decembrie 2021 şi este prevăzută să se tempereze până la 5,9% la sfârşitul acestui an.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5284 / 9806
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...