Suciu (BNR): Consolidarea fiscală dă rezultate, ne permite să abordăm cu mai multă încredere, şi cu sprijinul Guvernului, bătălia împotriva inflaţiei
21 Ianuarie 2026 Agerpres
Întrebat dacă, în acest an, dobânda de referinţă va rămâne la un nivel ridicat, oficialul BNR a menţionat că, în prezent, nivelul dobânzii este sub inflaţie iar banca centrală încearcă să abordeze această problemă astfel încât să nu afecteze creşterea economică.
Consolidarea fiscală dă rezultate şi ne permite să abordăm cu mai multă încredere, şi cu sprijinul Guvernului, bătălia împotriva inflaţiei, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu.
"Avem consultări dese cu membrii Guvernului, suntem într-o relaţie foarte strânsă, lucrăm împreună pe o serie întreagă de proiecte. Cu Ministerul de Finanţe, probabil, avem consultări zilnice. Elementele de stabilitate macro-economică pe care ni le asumăm sunt corelate cu politicile guvernamentale. Vedem această corelaţie, este subliniată şi în documentele oficiale şi în rapoartele pe care le avem cu Uniunea Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţional sau cu Banca Mondială. O întâlnire şi o discuţie este un element firesc. La un moment dat, are loc la nivel de vârf între guvernator şi prim-ministru (...) Deficitul bugetar reprezenta principala problemă. Era generator de inflaţie, de datorie publică, de o serie întreagă de neclarităţi în ceea ce priveşte dezvoltarea economică a României şi stabilitatea economică. Pas important: consolidarea fiscală dă rezultate şi ne permite să abordăm cu mai multă încredere, şi cu sprijinul Guvernului, bătălia împotriva inflaţiei, care este o funcţie a Băncii Naţionale. Aşa că sunt câteva premise pentru 2026 ceva mai coerente din perspectiva macroeconomică şi ceva mai stabile", a spus Suciu, la Digi 24.
"Avem consultări dese cu membrii Guvernului, suntem într-o relaţie foarte strânsă, lucrăm împreună pe o serie întreagă de proiecte. Cu Ministerul de Finanţe, probabil, avem consultări zilnice. Elementele de stabilitate macro-economică pe care ni le asumăm sunt corelate cu politicile guvernamentale. Vedem această corelaţie, este subliniată şi în documentele oficiale şi în rapoartele pe care le avem cu Uniunea Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţional sau cu Banca Mondială. O întâlnire şi o discuţie este un element firesc. La un moment dat, are loc la nivel de vârf între guvernator şi prim-ministru (...) Deficitul bugetar reprezenta principala problemă. Era generator de inflaţie, de datorie publică, de o serie întreagă de neclarităţi în ceea ce priveşte dezvoltarea economică a României şi stabilitatea economică. Pas important: consolidarea fiscală dă rezultate şi ne permite să abordăm cu mai multă încredere, şi cu sprijinul Guvernului, bătălia împotriva inflaţiei, care este o funcţie a Băncii Naţionale. Aşa că sunt câteva premise pentru 2026 ceva mai coerente din perspectiva macroeconomică şi ceva mai stabile", a spus Suciu, la Digi 24.
Întrebat dacă, în acest an, dobânda de referinţă va rămâne la un nivel ridicat, oficialul BNR a menţionat că, în prezent, nivelul dobânzii este sub inflaţie iar banca centrală încearcă să abordeze această problemă astfel încât să nu afecteze creşterea economică.
"Nu ştiu dacă 6,5% (nivelul dobânzii de politică monetară, n.r.) e o dobândă mare, dacă o raportăm la inflaţie. Nu este o dobândă mare. Este o dobândă mult sub inflaţie. De obicei, bătălia cu inflaţia se face cu o dobândă peste inflaţie. Asta ar fi o dobândă mare. Încercăm să abordăm această problemă dintr-o perspectivă care să nu inhibe creşterea economică, să susţină atât cât se poate creşterea economică fără a da peste cap inflaţia. Aţi văzut comunicatul de presă pe care l-a dat Consiliul de Administraţi al Băncii Naţionale, după şedinţa de zilele trecute... Se menţine această prognoză de evoluţie a inflaţiei, cu o uşoară scădere în prima parte a anului şi cu o scădere ceva mai semnificativă în partea doua a anului. În consecinţă, nu se pune problema, evident, a majorării dobânzii şi, în funcţie de necunoscutele pe care încercăm să le mai risipim în perioada imediat următoare, cel puţin pe plan intern, apropo de bugetul pe care există acum o discuţie, să vedem dacă se creează premisele pentru o reducere de dobândă în cursul acestui an. După cum vedeţi, pe plan extern, incertitudinile sunt numeroase şi extrem de serioase şi e greu de făcut un scenariu care să le ia în considerare în acest moment", a menţionat Dan Suciu.
Acesta a adăugat că, în prima parte a anului, va exista o reducere destul de mică a inflaţiei, pentru că mai sunt câţiva paşi importanţi, cum ar fi renunţarea la plafonarea preţului la gaze.
"Din păcate, am văzut în continuare o presiune pe preţurile alimentare. E un specific al momentului şi sunt elemente care ne fac să credem că evoluţia în primul semestru al anului va fi una destul de redusă în ceea ce priveşte inflaţia. Dar odată ce se depăşeşte efectul de bază al majorării TVA din vara anului trecut, e clar că vom intra pe o pantă descendentă. Important este ca această pantă să fie una semnificativă. Ultima estimare, din noiembrie anul trecut, era undeva de 4%. Nu ne-au venit încă toate datele, vom vedea în februarie, pe măsură ce vor veni date noi, dacă schimbăm această problemă sau nu", a subliniat purtătorul de cuvânt al BNR.
Cât priveşte posibilitatea unei recesiuni tehnice în România, acesta a explicat că, şi dacă apare, această recesiune este expresia unor comparaţii statistice trimestriale şi nu neapărat a unei situaţii economice dezastruoase, în condiţiile în care, probabil, pe tot anul 2025 România va avea creştere economică.
"Ea este, dacă apare, expresia unor comparaţii statistice trimestriale, nu neapărat a unei situaţii economice dezastruoase. E important de făcut această diferenţă, mai ales că vom avea probabil pentru tot parcursul anului 2025 o creştere economică. Statistica va înregistra pentru anul 2025 o creştere economică, ceea ce este important, iar premisele pentru 2026 arată că există toate şansele pentru creştere economică. Guvernul să continue politicile pe care le-a declanşat acum, pentru că s-au făcut câţiva paşi importanţi, dar încă suntem departe de final. Avem de lucrat în continuare cu Guvernul pe această direcţie şi sunt convins că se poate ieşi, în cursul acestui an, dintr-o situaţie dificilă", a declarat Suciu.
Premierul Ilie Bolojan a fost miercuri dimineaţa la Banca Naţională a României, pentru discuţii cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au precizat pentru AGERPRES surse guvernamentale.
Pe agenda discuţiilor, cel mai probabil, s-a aflat construcţia bugetară pe anul 2026 şi deficitul.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 10337 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





