Nazare: Ţinta de deficit bugetar pentru 2026 este spre 6%
20 Ianuarie 2026 Agerpres
Ministrul Finanţelor a afirmat că pentru 2026 proiecţia de creştere este în jur de 1% pentru 2026, iar PIB-ul prognozat de 2.045 de miliarde de lei.
Ţinta de deficit bugetar pentru anul 2026 este spre 6%, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o conferinţă de presă.
"În privinţa ţintei de deficit, aşa cum am discutat la fiecare rectificare în parte, aceasta este spre 6%, este în discuţie şi pe parcursul elaborării bugetului şi după ce continuăm şi închidem toate discuţiile, cu coordonatorii, dar şi cu comisia, vom avea o ţintă de deficit finală, dar ea va fi în liniile anunţate anterior", a precizat Nazare.
Ministrul Finanţelor a afirmat că pentru 2026 proiecţia de creştere este în jur de 1% pentru 2026, iar PIB-ul prognozat de 2.045 de miliarde de lei.
"În privinţa ţintei de deficit, aşa cum am discutat la fiecare rectificare în parte, aceasta este spre 6%, este în discuţie şi pe parcursul elaborării bugetului şi după ce continuăm şi închidem toate discuţiile, cu coordonatorii, dar şi cu comisia, vom avea o ţintă de deficit finală, dar ea va fi în liniile anunţate anterior", a precizat Nazare.
Ministrul Finanţelor a afirmat că pentru 2026 proiecţia de creştere este în jur de 1% pentru 2026, iar PIB-ul prognozat de 2.045 de miliarde de lei.
"Este esenţial ca acest buget să prioritizeze aceste capitole extrem de importante şi pentru acest lucru proiectăm, numai în zona de PNRR, vorbim de 10,7 miliarde de euro, dintre care 7,2 miliarde de euro grant şi 3,5 miliarde de euro împrumuturi. (...) Pe lângă aceste 10 miliarde de euro din PNRR, proiectăm 5 miliarde de euro cheltuială a ministerelor pentru fonduri de coeziune, aproximativ 25 de miliarde de lei, la care se adaugă încă 5 miliarde de euro care sunt fonduri europene destinate agriculturii. Deci discutăm de aproximativ 20 de miliarde de euro în investiţii, peste 100 de miliarde de lei în investiţii în bugetul anului 2026, bani extrem de importanţi pentru relansarea economică, ceea ce ne dorim pentru 2026. Proiecţia de creştere este în jur de 1% pentru 2026, PIB-ul prognozat este în jur de 2.045 de miliarde (de lei n.r.)", a adăugat ministrul Finanţelor.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2 / 10337 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





