ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Suciu (BNR): Bugetul este deja aruncat în aer; politic, România îşi permite orice, economic numai ce poate plăti

03 Iunie 2020   |   AGERPRES

Acesta consideră că discuţia despre pensii şi alocaţii nu are o relevanţă economică pentru că, politic, ţara îşi poate permite orice, însă din punct de vedere economic îşi permite numai ceea ce poate plăti.

 
 
Bugetul României este, practic, aruncat în aer, iar discuţia despre pensii şi salarii nu are nicio relevanţă economică pentru că, politic, România îşi poate permite orice, însă economic îşi permite numai ce poate plăti, a declarat miercuri, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.

"Bugetul este deja aruncat cu totul în aer, practic. Nu ştiu despre ce vorbim. Important este ca acest deficit bugetar pe care îl va avea statul român, să poată fi plătit, să poată fi acoperit (...) ", a precizat Suciu la Digi 24, întrebat dacă România şi-ar permite pentru această toamnă o dublare a alocaţiilor şi o creştere a pensiilor cu 40%.

Pe de altă parte, acesta consideră că discuţia despre pensii şi alocaţii nu are o relevanţă economică pentru că, politic, ţara îşi poate permite orice, însă din punct de vedere economic îşi permite numai ceea ce poate plăti.


"Nu are nici o relevanţă economică. Evident că e ruptă de o discuţie economică. Politic (România, n.r.) îşi poate permite orice. Economic îşi poate permite doar ceea ce poate plăti şi în acest moment limitele de plată pe care statul român şi le poate permite sunt evidente", a apreciat Suciu.

În opinia purtătorului de cuvânt al BNR, aceste măsuri pot fi realizate doar prin împrumuturi însă aceste împrumuturi se fac la anumite dobânzi, care depind de o anumită realitate economică. Suciu a explicat că, în acest moment, cheltuielile trebuie dimensionate corect având în vedere că elementele de criză încă nu pot fi dimensionate corect.

"Această realitate economică depinde deja de anumite deficite pe care deja le avem. România nu a pornit de la zero cu deficitul bugetar (...). A pornit de la deficite bugetare serioase şi deficite comerciale. În consecinţă, nu pleacă de la zero şi are foarte mult de recuperat. La aceasta se adaugă elementele de criză pe care încă nu ştim să le dimensionăm corect. Ştim că vor fi mari, dar încă nu ştim să le dimensionăm corect. În schimb, ce ştim să dimensionăm, dimensionăm nişte cheltuieli. Este singura soluţie, a dimensiona cheltuielile corect", a apreciat Dan Suciu.

Acesta a vorbit şi despre incertitudinile din economia României, enumerând criza sanitară, necunoaşterea impactului asupra economiei, necunoaşterea impactul măsurilor guvernamentale pentru sprijinirea economiei şi ceea ce se întâmplă cu preţul materiilor prime la nivel mondial.

"Nu ştim evoluţia crizei sanitare. Impactul ei sanitar, dacă va continua, dacă vom avea un val doi, şi aşa mai departe. Vorbim apoi, de o incertitudine în ceea ce priveşte impactul direct pe economie(...) Nu ştim însă, a treia incertitudine, care va fi impactul măsurilor pe care atât Guvernul României cât şi alte guverne le iau în sprijinirea economiei. Şi, ca să mai adaug şi cea de-a patra incertitudine, nu ştim, la nivel extern, ce se întâmplă cu anumite preţuri pentru materiile prime gen petrol ş.a.m.d., care au un impact serios asupra oricărei economii, precum şi al evoluţiei economice în general, pentru că economia românească este puternic condiţionată de ce se întâmplă pe plan internaţional", a declarat Dan Suciu.

În intervenţia sa, purtătorul de cuvânt al BNR a precizat că există totuşi şi certitudini, respectiv deficitul bugetar, care va creşte semnificativ, şi cel de cont curent, care se va "consolida undeva la 4%".

"Certitudinea că deficitul bugetar va creşte semnificativ, că cifrele legate de creşterea economică vor scădea semnificativ, şi că deficitul de cont curent, celălalt deficit care ne îngrijorează, se va consolida undeva peste 4% pentru că, chiar dacă balanţa bunurilor comerciale pare a fi uşor modificată, pentru că nu mai sunt importuri semnificative, cel puţin aşa pare deocamdată, România fiind un exportator de servicii, de transport, de exemplu, acestea sunt puse sub semnul întrebării", a subliniat sursa citată.

În aceste condiţii, el cataloghează drept revoltător faptul că sunt analişti şi politicieni care afirmă că orice cheltuială este posibilă iar România şi-ar permite dobânzi mai mici.

"Acestea fiind certitudinile, mi se pare de-a dreptul revoltător că există analişti şi comentatori, chiar şi oameni politici, care trec peste toate aceste lucruri şi privesc cu seninătate, spunând că orice cheltuială este posibilă, orice finanţare este posibilă şi că România îşi poate permite chiar şi alte tipuri de dobânzi decât cele pe care le are în aceste nivel, adică mult mai mici. Nu îşi poate. Asta e situaţia, şi în consecinţă acestea sunt limitele".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10320 / 11052
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
Peștera II: Cum au lucrat firmele de avocați Filip & Company, Bondoc & Asociații și Clifford Chance Badea la una dintre cele mai mari finanțări de energie verde din regiune
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Premier Energy în legătură cu finanțarea-punte de până la 825 mil. € pentru achiziția grupului Evryo. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner)
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...