ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Popp (ASF): Încercăm să nu fim o povară pentru companii, să intervenim doar acolo unde este necesar

25 Mai 2026   |   Agerpres

Conform specialistului, în ceea ce priveşte aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), un singur capitol dintre cele 25 ce trebuiau parcurse ar urma să fie finalizat în perioada următoare.

 
 
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să-şi facă treaba exact cât este cazul şi să nu devină o povară pentru companiile listate pe piaţa de capital, a declarat, luni, Răzvan Popp, şef la Serviciul Transparenţă şi Raportări Emitenţi, Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare, în cadrul instituţiei de reglementare.

"Un alt efort pe care autoritatea îl face şi cred că este foarte important este cel legat de simplificarea unor procese. Suntem într-un proces permanent, în tot ce înseamnă fluidizarea, eficientizarea proceselor, de la colectarea de informaţii la procesarea informaţiilor şi la relaţia cu cei care vin în directă legătură cu autoritatea. Dacă vorbesc de companii listate, încercăm să nu fim o povară pentru companii, să lăsăm companiile să-şi facă treaba şi doar acolo unde este necesar să intervenim. Acum există şi o manifestare în contra practicilor pieţei din partea unor companii şi acolo inevitabil trebuie să intervenim (...) Este în interesul tuturor ca autoritatea să-şi facă treaba doar exact cât este cazul, fără să intervină mai mult decât ar trebui. Un alt aspect sub care autoritatea îşi manifestă rolul în dezvoltarea pieţelor iarăşi privite în ansamblu este cel de educaţie financiară. Sunt foarte multe iniţiative pe care autoritatea le are şi la care participă, care ţin de acest proces de educaţie financiară, care ar trebui să fie unul constant, ar trebui să fie unul din ce în ce mai complex (...) Cunoştinţele sunt un cumul dintre educaţie şi experienţă, experienţa iarăşi fiind un proces de acumulare de informaţii. Însă de la cunoştinţe până la competenţă mai există un layer care face ca individul care are cunoştinţe să poată să proceseze informaţia şi să aibă un rezultat pozitiv", a subliniat reprezentantul ASF, la "Forumul investitorilor - 2026: Provocările şi oportunităţile anului".


Conform specialistului, în ceea ce priveşte aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), un singur capitol dintre cele 25 ce trebuiau parcurse ar urma să fie finalizat în perioada următoare.

"Din punct de vedere al iniţiativelor concrete pe care Autoritatea le poate avea, pentru că nu are în mod direct un rol care să conducă la creşterea pe anumiţi indicatori ai pieţei, noi cred că ne facem treaba acolo unde suntem chemaţi să ne facem treaba. Am fost şi suntem încă, sper eu să se închidă repede, în procesul de aderare la OECD. Am fost parte direct implicată pe Comitetul de Guvernanţă Corporativă, unde eu sunt de părere că am făcut o treabă foarte bună. A fost un efort comun, coordonat cu colegii de la Bursa de Valori şi nu numai, dar pe Comitetul de Guvernanţă suntem ok, ne-am închis. Ce înseamnă asta? Înseamnă că am parcurs un proces de evaluare foarte în detaliu, care a vizat partea de landscape în ansamblu, partea de reglementare, de legal framework, dar şi partea de supraveghere, mecanismele pe care le avem noi pentru a face lucrurile să fie în regulă. Faptul că suntem aliniaţi la cele mai bune practici, atât în zona de reglementare, cât şi în zona de supraveghere, este confirmat prin exact închiderea acestui capitol. Roadele le vom culege la finalul închiderii întregului proces, suntem la 24 din 25, mai este un capitol care ar trebui ca, în perioada următoare, să fie închis şi să primim invitaţia oficială de alăturare în acest parteneriat", a spus Popp.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 214 / 11102
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...