ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Pîslaru: România are o dificultate majoră, pentru că nu are o evidenţă cu cât are în plată fiecare funcţionar public

26 Mai 2026   |   Agerpres

Şeful de la Muncă a mai spus că salariile în plată în zona magistraţilor depăşesc cu mult salariul preşedintelui.

 
 
România nu are o evidenţă exhaustivă cu privire la cât are în plată fiecare funcţionar public din această ţară, iar această situaţie o vom corecta acum prin legiferare, a declarat, luni, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Dragoş Pîslaru, într-o conferinţă de presă.

Întrebat câţi bugetari au în prezent sau vor avea un salariu mai mare decât al preşedintelui în 2027, Pîslaru a răspuns: "Nu vă pot da o cifră acum. Ce vă pot spune, însă, că având în vedere că salariul preşedintelui astăzi este şi mai mic, repet, nu-l ştiu pe dinafară, eu ştiu că este undeva la 15.000 de lei, ceva de genul ăsta, 16.000 de lei, ideea e că practic, în acest moment, sunt mai mulţi angajaţi care depăşesc în plată salariul preşedintelui".


"Prin faptul că reaşezăm salariile pe grila aceasta, pe sistemul acesta de 1 la 8, măcar preşedintele are mai puţină lume care să-l depăşească. Câţi sunt în plată care depăşesc, asta este ceva ce nici echipa Băncii Mondiale n-a reuşit să calculeze şi este unul din lucrurile pe care le vom introduce în lege. România are o dificultate majoră - şi o spun cu toată seriozitatea - pentru că nu are o evidenţă exhaustivă cât are în plată fiecare funcţionar public din această ţară. Şi ceea ce vom încerca să facem, inclusiv prin legiferare acum - şi vom avea o modificare în acest sens - este să cerem ca acel formular, cred că îi spune E153, dacă nu mă înşel, care-ţi spune cum sunt compuse salariile şi care de obicei este anual, o să încercăm să spunem la Ministerul de Finanţe, să-l facem lunar, ca să ştim în plată cât are fiecare om care e plătit din funcţia publică în România", a adăugat el.

Şeful de la Muncă a mai spus că salariile în plată în zona magistraţilor depăşesc cu mult salariul preşedintelui.

"Vă pot spune că, de exemplu, în zona magistraţilor salariile în plată depăşesc, din câte îmi aduc aminte, 30.000 lei. Hai să spunem că au o depăşire considerabilă faţă de salariul preşedintelui astăzi, urmând ca să caut aceste date, ca să nu creez acum suspiciuni legate de lucrul acesta", a precizat acesta.

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale a publicat, luni după-amiaza, în dezbatere publică, proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv grilele de salarizare şi calendarul de implementare.

Autorităţile şi instituţiile publice vor avea obligaţia să publice, la 30 aprilie şi 31 octombrie ale fiecărui an, lista funcţiilor, salariilor de bază, sporurilor şi a altor drepturi salariale acordate personalului plătit din fonduri publice, potrivit proiectului noii Legi a salarizării.

Conform sursei citate, autorităţile şi instituţiile publice vor avea obligaţia să publice la sediul propriu şi pe pagina de internet "o listă a tuturor funcţiilor" care intră în categoria personalului plătit din fonduri publice.

Nerespectarea obligaţiilor privind publicarea şi transmiterea datelor "atrage răspunderea contravenţională a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cauză" şi se sancţionează cu amendă între 20.000 şi 30.000 de lei, se precizează în document.

Lista va include "codul şi denumirea funcţiei", salariul de bază, solda de funcţie, indemnizaţia de încadrare sau indemnizaţia lunară, după caz.

De asemenea, proiectul prevede publicarea denumirii sporurilor, a bazei de calcul, a cotei procentuale, a valorii brute a sporurilor şi majorărilor salariale, precum şi a bazei legale pentru acordarea acestora.

Totodată, instituţiile vor trebui să publice "orice alte drepturi în bani şi/sau în natură", precum şi informaţii privind eventualele limitări ale veniturilor salariale şi baza legală aferentă.

Potrivit proiectului, autorităţile şi instituţiile publice vor transmite anual Ministerului Muncii, în format electronic, datele privind salariile şi funcţiile personalului, precum şi alte informaţii utilizate în calculul şi analiza veniturilor salariale.

Proiectul urmează să fie înaintat Parlamentului pentru iniţierea procesului legislativ.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 209 / 11102
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...