Petrescu (ASF): Există perspectiva să devenim membri OCDE în trimestrul III - IV din 2026; diferite tipuri de reglementări vor fi implementate
11 Februarie 2025 Agerpres
Referindu-se la aderarea României la OCDE, preşedintele ASF a subliniat că România are un parcurs de la care nu se poate abate în ceea ce priveşte reperele calendaristice de adopţie a diferitelor tipuri de reglementări, legislaţii.
România ar putea deveni membru cu drepturi depline a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în trimestrul III - IV din 2026, astfel că vor fi implementate diferite tipuri de reglementări, simplificând multe lucruri care, în prezent, sunt reclamate de diferite entităţi listate, a declarat marţi, la un eveniment de specialitate, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiare (ASF), Alexandru Petrescu.
El a fost întrebat cum vede din perspectiva supraveghetorului procesul de raportare de sustenabilitate, de anul acesta.
"Este o provocare. Nu este niciun secret pentru nimeni că există, la nivelul Europei, o configuraţie de layere birocratice care fac viaţa antreprenorului, indiferent de nivelul în care activează, mai dificilă. Şi nu trebuie să vă spun eu sau să auziţi din voci europene, cred că mulţi dintre dumneavoastră, dacă nu din curiozitate, din obligaţie profesională, aţi parcurs raportul Draghi - şi acolo avem o radiografie destul de clară a situaţiei la zi, în ceea ce priveşte competitivitatea, productivitatea, vizavi de alte geografii, mă refer la cea asiatică, la cea nord-americană. Nu ţine doar de jurisprudenţa, jurisdicţia românească să facă ceva. (...) Noi suntem foarte activi la nivelul comisiilor ESMA, mă refer la Autoritatea Europeană de Pieţe de Capital şi, împreună cu DG Reform, împreună cu autorităţile din România cu relevanţă în subiect - mă refer şi la Parlament şi la ministere iniţiatoare de acte normative, lucrăm constant şi avem un parcurs spre simplificare", a menţionat Alexandru Petrescu, la Romanian Sustainability Forum, organizat de Financial Intelligence.
El a fost întrebat cum vede din perspectiva supraveghetorului procesul de raportare de sustenabilitate, de anul acesta.
"Este o provocare. Nu este niciun secret pentru nimeni că există, la nivelul Europei, o configuraţie de layere birocratice care fac viaţa antreprenorului, indiferent de nivelul în care activează, mai dificilă. Şi nu trebuie să vă spun eu sau să auziţi din voci europene, cred că mulţi dintre dumneavoastră, dacă nu din curiozitate, din obligaţie profesională, aţi parcurs raportul Draghi - şi acolo avem o radiografie destul de clară a situaţiei la zi, în ceea ce priveşte competitivitatea, productivitatea, vizavi de alte geografii, mă refer la cea asiatică, la cea nord-americană. Nu ţine doar de jurisprudenţa, jurisdicţia românească să facă ceva. (...) Noi suntem foarte activi la nivelul comisiilor ESMA, mă refer la Autoritatea Europeană de Pieţe de Capital şi, împreună cu DG Reform, împreună cu autorităţile din România cu relevanţă în subiect - mă refer şi la Parlament şi la ministere iniţiatoare de acte normative, lucrăm constant şi avem un parcurs spre simplificare", a menţionat Alexandru Petrescu, la Romanian Sustainability Forum, organizat de Financial Intelligence.
Referindu-se la aderarea României la OCDE, preşedintele ASF a subliniat că România are un parcurs de la care nu se poate abate în ceea ce priveşte reperele calendaristice de adopţie a diferitelor tipuri de reglementări, legislaţii.
"Pentru mine, un real vânt în pânze în ceea ce priveşte operaţionalizarea schimbării este parcursul de aderare la OCDE, fiindcă foarte multe principii, parţial sau unele deloc aplicate în legislaţia primară sau secundară din România, acum devin repere de obligativitate. Perspectivele din acest punct de vedere sunt optimiste. Avem un parcurs de la care nu ne putem abate nici cu o zi în ceea ce priveşte reperele calendaristice de adopţie a diferitelor tipuri de reglementări, legislaţii. Există perspectiva să devenim membri cu drepturi depline undeva în trimestrul III - IV al anului 2026. Vom vedea un întreg pachet de schimbări implementat care îşi va arăta roadele şi va simplifica multe dintre lucrurile care acum sunt reclamate de diferite entităţi listate", a menţionat Alexandru Petrescu.
Reprezentanţi ai autorităţilor, pieţei de capital, fondurilor de garantare şi ai companiilor participă, marţi, la o nouă ediţie a evenimentului Romanian Sustainability Forum.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1898 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





