ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Oprea: Vrem să avem cea mai mare creştere economică din Europa, prin investiţii şi modernizarea infrastructurii

09 Mai 2024   |   AGERPRES

În altă ordine de idei, ministrul a apreciat că Bursa de Valori din Bucureşti se află în creştere, însă acest lucru ar fi trebuit "să înceapă un pic mai repede".

 
 
România ar putea înregistra în următorii ani cea mai mare creştere economică din Europa, având în vedere investiţiile făcute de Guvern şi modernizarea infrastructurii din ultimul timp, a declarat, joi, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, la cea de-a 10-a ediţie a evenimentului "CFA CEE Investment Conference".

"În această parte a lumii, în următorii ani, aşa cum spun economiştii, cred că o să avem cea mai dinamică dezvoltare economică. Economiştii spuneau cu câteva luni în urmă că România, în următorii 7-8 ani, va avea cea mai mare creştere economică, probabil din Europa. Am vorbit cu cei implicaţi în afaceri şi cu colegii din Guvern şi ne-am hotărât că nu vrem să-i dezamăgim pe aceşti specialişti - şi vrem să avem cea mai mare creştere din Europa datorită investiţiilor făcute de Guvern şi prin dumneavoastră, fonduri de investiţii - şi prin modernizarea infrastructurii din România, care se întâmplă în ultimul timp. Acesta a fost unul dintre lucrurile pe care nu le-am făcut în mod corespunzător până acum. Am încercat să avem o piaţă liberă, însă fără infrastructura adecvată", a menţionat Oprea, la evenimentul organizat de Asociaţia CFA România.


În altă ordine de idei, ministrul a apreciat că Bursa de Valori din Bucureşti se află în creştere, însă acest lucru ar fi trebuit "să înceapă un pic mai repede".

"Bursa de Valori din Bucureşti este în creştere, într-o creştere chiar bună. Poate că această creştere ar fi trebuit să înceapă un pic mai repede deoarece, ca să ai companii bune, să ai poveşti de succes fără o infrastructură adecvată a pieţei capitalului, a sistemului bancar, a sistemului de evoluţie bancară, fără o Bursă de Valori bună, e ca şi cum ai avea o maşină foarte puternică pe un drum de ţară. N-ai cum să obţii performanţă. Dacă vrei să ai performanţă, trebuie să ai infrastructură - şi asta se întâmplă în prezent în România şi în Republica Moldova", a mai spus şeful de la Economie.

El a subliniat că trebuie să fim parteneri şi să susţinem calea Republicii Moldova către Europa.

"Este ziua Europei, deci putem să vorbim mai mult despre cum şi când Republica Moldova va ajunge în Europa şi noi suntem gata să vă sprijinim în toate domeniile de activitate. În ultimul timp lucrurile au evoluat, Guvernul a făcut multe investiţii, o schimbare şi pentru România. Avem mai multe investiţii şi economiile se dezvoltă pe baza investiţiilor, nu pe baza consumului, cum era în trecut. Asta va aduce noi oportunităţi, noi avantaje", a susţinut Oprea.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2442 / 11102
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...