Nicușor Dan: Prezența trupelor americane revine la nivelul dinaintea războiului; securitatea Flancului estic nu va fi diminuată
29 Octombrie 2025 Agerpres
Șeful statului a scris, pe platforma X, că descurajarea amenințărilor de pe Flancul estic al NATO este compensată de suplimentarea consistentă de echipament militar și de creșterea prezenței forțelor europene, în deplin acord cu partenerul american.
Prezența trupelor americane din România, prin redimensionarea forței rotaționale care opera și în țara noastră, revine, de fapt, la nivelul dinaintea războiului din Ucraina, a transmis, miercuri, președintele Nicușor Dan.
Șeful statului a scris, pe platforma X, că descurajarea amenințărilor de pe Flancul estic al NATO este compensată de suplimentarea consistentă de echipament militar și de creșterea prezenței forțelor europene, în deplin acord cu partenerul american.
'Securitatea României și a Flancului estic nu va fi în niciun fel diminuată. Parteneriatul strategic între România și SUA rămâne în aceiași parametri. Infrastructura strategică dezvoltată împreună la Deveselu, Câmpia Turzii și Kogălniceanu va continua să fie pe deplin operațională, trupe americane vor continua să fie localizate în aceste baze, iar transferul de echipament militar va continua', a adăugat președintele.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat miercuri că a fost informat cu privire la redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA.
Conform unui comunicat al MApN, printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotațiile în Europa se menționează și forțe destinate României, amplasate la baza de la Mihail Kogălniceanu.
Aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocați în continuare pe teritoriul țării noastre, 'contribuind la descurajarea oricăror amenințări și reprezentând în continuare o garanție a angajamentului SUA pentru securitatea regională', a indicat MApN.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 534 / 10659 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a consiliat Autonom International în toate etapele tranzacției prin care preia 20% din capitalul social al Eazy Asigurări. Cătălin Grigorescu (managing partner) a coordonat echipa
Practica de Energie & Resurse Naturale de la ZRVP este construită pe mandate transfrontaliere, expertiză sectorială profundă și o echipă cu vizibilitate internațională | De vorbă cu Lidia Trandafir (Managing Associate) despre dinamica și perspectivele unei piețe în plină ascensiune, în care fotovoltaicul rămâne locomotiva investițiilor, stocarea câștigă rapid teren, iar hidrogenul și e-fuels se conturează la orizont ca frontiera următorului ciclu de creștere
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS