Acordarea zilelor de sărbătoare legală angajaților în funcție de religie – reglementare vs. provocări curente

Pe măsură ce ne apropiem de sărbătorile pascale, într-o perioadă încărcată de evaluări, planificări și concedii, claritatea și predictibilitatea devin esențiale pentru companii atât din perspectivă legislativă, cât și organizațională. În această perioadă, companiile resimt o nevoie stringentă de reguli clare și proceduri bine definite pentru o organizare eficientă a activității în contextul zilelor de sărbătoare legală.

Un subiect specific acestei perioade este acordarea zilelor de sărbătoare legală pentru salariații care aparțin unui cult religios creștin și celor care aparțin de alte culte religioase, în condițiile în care prevederile legale în materie sunt încă susceptibile de interpretări diferite.

I.            Dispozițiile legale privind zilele de sărbătoare legală

În prezent, Codul muncii reglementează 17 zile de sărbătoare legală recunoscute la nivel național, dintre care cele care privesc sărbători religioase au în vedere confesiunea creștin ortodoxă. Pentru salariații de altă confesiune creștină, zilele libere pentru Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşti, precum și prima şi a doua zi de Rusalii se acordă în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult.

Dacă anumiți salariații au beneficiat, prin cumulare, de zilele libere pentru aceste sărbători atât la datele aplicabile conform legii cât și la cele stabilite pentru cultul religios legal, creștin, de care aparțin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator. Această prevedere a fost introdusă relativ recent în legislație, printr-o modificare a Codului muncii din anul 2020. Din expunerea de motive a acestei legi, reiese că menirea modificării legislative nu a fost de a crea un mecanism de recuperare aplicabil angajaților din toate confesiunile, ci doar de a reglementa, cu titlu special, situația angajaților care aparțin cultelor creștine.

Pentru persoanele care aparțin de alte culte religioase decât cele creștine, Codul muncii prevede dreptul  de a beneficia de câte două zile specifice de sărbătoare legală pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale pentru persoanele aparținând acestora. Aceste zile libere trebuie acordate salariaților în alte zile decât zilele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau de concediu de odihnă anual. Pentru claritate, discuția se răsfrânge numai asupra acelor culte recunoscute la nivel național, reglementate expres în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

Legislația nu clarifică însă ce se întâmplă atunci când acești salariați beneficiază de cele 6 zile de sărbătoare legală pentru sărbătorile specifice cultului religios de care aparțin, dar și de zilele de sărbătoare legală cu ocazia sărbătorilor religioase prevăzute în Codul muncii pentru angajații creștini ortodocși. În acest caz, spre deosebire de situația angajaților de altă confesiune creștină (alții decât cei ortodocși), legiuitorul nu a mai prevăzut obligația de a recupera zilele specifice de sărbătoare legală, acordate în alte perioade.

Întrebarea care se pune în acest caz este dacă aceste 6 zile libere urmează totuși a se recupera ori se acordă în plus față de restul zilelor de sărbătoare legală, creându-se astfel o diferență de tratament juridic, favorabilă angajaților care nu sunt creștini.

II.          REGIMUL CELOR 6 ZILE LIBERE ACORDATE SALARIAȚILOR care aparțin unor alte culte religioase decât cele creștine

Pe fondul absenței unei practici cristalizate a instanțelor pe subiect și având în vedere normele legale aplicabile expuse anterior, subiectul este susceptibil de diferite interpretări, inclusiv în practica autorităților.

La nivelul autorităților cu competențe în domeniul relațiilor de muncă au fost exprimate opinii diferite: (i) interpretarea potrivit căreia cele 6 zile libere acordate salariaților de altă religie decât cea creștină se cumulează cu cele 17 zile de sărbătoare legală prevăzute de lege, astfel încât acești salariați beneficiază în total de 23 de zile libere aferente sărbătorilor legale, iar recuperarea celor 6 zile nu este reglementată de lege; (ii) interpretarea conform căreia cele 6 zile libere acordate angajaților de altă religie decât cea creștină nu se acordă suplimentar, iar recuperarea acestora în cazul în care se acordă suplimentar celorlalte zile de sărbătoare legală nu este exclusă, deși legislația nu prevede obligația recuperării. În acest context, având în vedere divergențele de interpretare, considerăm că ceea ce pare a fi mai degrabă o lacună legislativă își poate găsi justificarea în principii precum toleranța religioasă și poate fi încadrată în sfera măsurilor pozitive prevăzute de legislația privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (i.e., „Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe”).

III.       CONCLUZII deschise

De lege ferenda, reglementarea existentă ar trebui clarificată printr-o intervenție legislativă față de interpretările diferite care pot apărea în practică. Față de cadrul legislativ existent, se ridică întrebarea cum trebuie să procedeze angajatorii în absența unei interpretări unitare a acestor dispoziții, iar o abordare unitară nu este posibilă față de neclaritatea existentă la nivel legislativ.

În practică, în funcție de interpretarea situațiilor de către instanțe/autorități, angajatorii se pot afla în situația de a compensa eventuala muncă prestată de angajații care aparțin unor alte culte religioase decât cele creștine în zilele libere aferente celor 3 sărbători religioase anuale declarate astfel de către cultele religioase legale de care aparțin sau, după caz, în zilele specifice sărbătorilor legale celebrate de cultul creștin-ortodox (o astfel de compensare ar presupune acordarea de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile; în cazul în care, din motive justificate, acordarea de timp liber nu este posibilă, salariații ar trebui să primească un spor la salariul de bază pentru orele prestate în acele zile). Riscurile juridice ar putea să genereze în sarcina angajatorilor expunere financiară – i.e., despăgubiri solicitate de angajați în instanță ori sancțiuni contravenționale în cazul nerespectării prevederilor privind compensarea activității desfășurate în zilele de sărbători legale. În vreme ce acordarea celor 6 zile de sărbătoare legală în mod suplimentar celorlalte zile de sărbătoare legală reglementate de lege ar fi o variantă juridică mai sigură, această variantă ar putea crea dificultăți operaționale atunci când ar fi afectată continuitatea activității economice.

Angajatorii pot avea în vedere instituirea unei evidențe interne a persoanelor care aparțin altor culte religioase legale, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal, și să evalueze modalitatea în care pot acorda zilele de sărbătoare legale specifice pentru aceste persoane (în natură sau, în condițiile legii, prin spor la salariu când există motive justificate), pentru a atenua riscurile de natură contravențională și civilă.