ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nicușor Dan exclude în continuare scenariul alegerilor anticipate: Se va contura o majoritate pe o soluție

12 Mai 2026   |   Agerpres

'Pentru România e bine ca această criză să se termine cât mai repede și în sensul ăsta voi acționa. (...) Se va contura o majoritate pe o soluție. Evident că și partidele și societatea, fiecare dintre noi avem așteptări și nu o să fie o soluție care să satisfacă total aceste așteptări, dar asta e politica și ăsta e rostul consultării, dar va fi o majoritate', a transmis Nicușor Dan.

 
 
Președintele Nicușor Dan exclude în continuare scenariul alegerilor anticipate, declarându-se convins că se va contura o majoritate 'pe o soluție' pentru formarea noului Guvern.

'Este o negociere, adică este o negociere în care fiecare dintre părți are niște condiții - parte din condiții sunt discutabile, alte condiții sunt nediscutabile. Ce pot să spun la nivel general: am încercat să spun că nu vom face experimente, adică vom duce aceste negocieri cât este nevoie astfel încât să avem garanția că prim-ministrul desemnat va avea votul în Parlament', a afirmat, marți, șeful statului.

În opinia sa, această situație nu va dura mult timp, iar orizontul de timp pentru desemnarea unui prim-ministru este unul 'rezonabil'.


'Rezonabil, nu vreau să fac promisiuni ca să nu punem o presiune și mai mare pe negocierile astea' a adăugat președintele.

El a susținut că sunt 'anumite' șanse de a nominaliza săptămâna viitoare un premier: 'Nu vreau să estimez, în capul meu sunt multe, dar nu vreau să pun o presiune suplimentară pe negocieri'.

'În continuare exclud (scenariul organizării alegerilor anticipate)', a precizat președintele.

'Pentru România e bine ca această criză să se termine cât mai repede și în sensul ăsta voi acționa. (...) Se va contura o majoritate pe o soluție. Evident că și partidele și societatea, fiecare dintre noi avem așteptări și nu o să fie o soluție care să satisfacă total aceste așteptări, dar asta e politica și ăsta e rostul consultării, dar va fi o majoritate', a transmis Nicușor Dan.

Întrebat dacă putea face mai mult pentru a menține coaliția de guvernare, el a răspuns: 'Tensiunile din coaliție s-au amplificat. S-au întâmplat multe. În decembrie, la Consiliul European, discutând cu cineva de acolo am spus că mi-e teamă că lucrurile au intrat într-o sferă personală și va fi dificil. Am plecat toți împreună, am promis toți împreună că vom lucra. Toată lumea este vinovată. (...) Am făcut mai multe, au fost mai multe momente de mediere. Dând timpul înapoi poți să-ți reproșezi lucruri, momente, acțiuni, dar suntem aici, trebuie să ne uităm la viitor'.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 269 / 11102
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...