Niculescu (ANRE): O criză energetică, odată începută, se termină undeva în 3-5 ani
23 Martie 2026 Agerpres
Autorităţile trebuie să rămână atente la ceea ce se întâmplă pe piaţa ţiţeiului şi a gazelor naturale.
Piaţa este prima care reacţionează în cazul unei crize energetice iar guvernele îşi iau măsuri după ce intervine piaţa, însă odată începută o criză energetică, ea se termină undeva după 3-5 ani de zile, după cum ne-o arată istoria, a declarat, luni, la conferinţa "Tendinţe Economice 2026", preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu.
"Cum aţi pus presiune pe ANRE pentru a reduce costurile din economie, practic ne transformaţi aşa în principala instituţie care are rolul de a salva economia, reducând costurile. Oricât de mult ne-ar plăcea rolul acesta de erou, din păcate nu avem toate atribuţiile necesare să îl îndeplinim. Voi începe cu începutul şi vă voi spune că, aşa cum s-a întâmplat în criza declanşată de invazia Federaţiei Ruse în Ucraina, la fel se întâmplă şi ca urmare a acestei crize odată cu încetarea războiului în zona Iran. Piaţa este prima care reacţionează. Guvernele şi statele îşi iau măsuri după ce intervine piaţa şi volatilitatea preţurilor în piaţă. Vedem, şi experienţa ne arată, că aceste efecte sunt de durată. Dacă ne gândim la faptul că primele creşteri de preţuri la energie electrică şi gaze naturale au venit înainte să înceapă invazia din februarie 2022 şi că am ieşit din schema de plafonare-compensare la energie electrică la data de 1 iulie 2025, iar la gaze naturale tocmai a fost prelungită într-o formă puţin diferită până la 31 martie 2027, putem să constatăm împreună că, odată începută o criză energetică, ea se termină undeva după 3-5 ani de zile. Cam asta este estimarea de timp pe care istoria ne-o arată la gaze naturale, mai ales, prelungindu-se schema cu încă un an de zile", a afirmat Niculescu.

Acesta a subliniat că autorităţile trebuie să rămână atente la ceea ce se întâmplă pe piaţa ţiţeiului şi a gazelor naturale.
"Deci, pentru ca piaţa ca să reacţioneze şi ca să intre din nou pe făgaşul concurenţial, evident că trebuie să se liniştească orice fel de influenţă externă asupra pieţei, statele, guvernele să nu mai intervină prin intervenţii punctuale şi atunci redevine o piaţă cu adevărat liberă. Între timp, intervenim atunci când trebuie să intervenim. Trebuie să rămânem în continuare cu ochii pe minge, foarte focusaţi la ce se întâmplă, atât în piaţa produselor petroliere, cât şi a gazelor naturale, pe ceea ce înseamnă modificări. Nu mi-aş dori să vedem din nou intervenţii în piaţă, cum am văzut în perioada 2021-2022, dar atunci când lucrurile vor impune astfel de măsuri, sunt convins că toate autorităţile şi inclusiv ANRE, nu vor ezita să impună aceste măsuri de corecţie în aşa fel încât până la urmă consumatorii, atât casnici, cât şi non-casnici, să fie protejaţi de aceste fluctuaţii mari de preţ", a punctat şeful ANRE.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 500 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS