Ministrul Energiei: Constanța devine HUB-ul energetic al României și al Mării Negre
12 August 2025 Agerpres
Ministrul Energiei a menționat că a avut discuții aplicate cu managementul companiei Oil Terminal, cel mai mare terminal petrolier din sud-estul Europei, care implementează 2 proiecte majore.
Constanța își consolidează poziția de lider energetic regional prin investiții integrate în producția de energie curată și infrastructură modernă, consideră ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
'Constanța devine HUB-ul energetic al României și al Mării Negre. Împreună cu președintele ANRE, George Niculescu, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, primarul Constanței Vergil Chițac și cu viceprimarul Costin Răsăuțeanu, am verificat astăzi stadiul lucrărilor la unitatea de cogenerare de la Constanța, o investiție de peste 740 de milioane lei din fonduri PNRR și de la bugetul de stat care va genera 52 MW energie electrică și 45 MW termici, pregătită si pentru folosirea hidrogenului verde ca înlocuitor al gazului natural. Lucrările avansează și vor fi gata în vara anului viitor', a scris Bogdan Ivan, într-o postare publicată, luni, pe pagina sa de Facebook.
'Constanța devine HUB-ul energetic al României și al Mării Negre. Împreună cu președintele ANRE, George Niculescu, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, primarul Constanței Vergil Chițac și cu viceprimarul Costin Răsăuțeanu, am verificat astăzi stadiul lucrărilor la unitatea de cogenerare de la Constanța, o investiție de peste 740 de milioane lei din fonduri PNRR și de la bugetul de stat care va genera 52 MW energie electrică și 45 MW termici, pregătită si pentru folosirea hidrogenului verde ca înlocuitor al gazului natural. Lucrările avansează și vor fi gata în vara anului viitor', a scris Bogdan Ivan, într-o postare publicată, luni, pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Energiei a menționat că a avut discuții aplicate cu managementul companiei Oil Terminal, cel mai mare terminal petrolier din sud-estul Europei, care implementează 2 proiecte majore: un terminal de bitum de capacitate 6.000, cu un rulaj de circa 100.000 tone anual, precum și un rezervor de 10.000 de mc care va fi gata în această toamnă.
'Am revenit și la Petromidia, unde centrala de cogenerare a rafinăriei este unul dintre cele mai mari proiecte de eficiență energetică din regiunea Dobrogea în ultimii ani. Constanța își consolidează poziția de lider energetic regional prin investiții integrate în producția de energie curată și infrastructură modernă', a mai precizat Bogdan Ivan.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1289 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





