ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Energiei: Am finalizat un proiect de lege prin care se pot face exproprieri în termen foarte scurt, pentru reţele

18 Februarie 2026   |   Agerpres

El a subliniat că există deja un grup de lucru, împreună cu premierul României, cu Ilie Bolojan, pentru a grăbi avizarea acestui act normativ, care va reduce cu cel puţin 80% timpii în care se fac toate reţelele din România.

 
 
Ministerul Energiei a finalizat un proiect de lege prin care, pe modelul de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, se vor putea face exproprieri pentru reţele de transport şi distribuţie a energiei electrice într-un termen foarte scurt, a anunţat, miercuri, ministrul de resort, Bogdan Ivan, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic. 

"În momentul de faţă, noi avem aproximativ 80% din reţea veche de circa 30 de ani. Se lucrează la modernizarea ei, dar evident că este un ritm destul de lent. Din acest punct de vedere, avem două soluţii la care lucrăm acum şi, chiar astăzi, înainte să vin la Comandament, am finalizat un proiect de lege prin care, pe modelul de la Compania Naţională de Autostrăzi, de la CNAIR, vom putea face exproprieri, într-un termen foarte scurt, pe tot ce înseamnă reţele de transport şi distribuţie a energiei electrice şi stocare", a spus ministrul. 


El a subliniat că există deja un grup de lucru, împreună cu premierul României, cu Ilie Bolojan, pentru a grăbi avizarea acestui act normativ, care va reduce cu cel puţin 80% timpii în care se fac toate reţelele din România.

"Mă refer, în primul, la birocraţia, care ne blochează şi, pe model de autostrăzi, facem şi reţele electrice", a precizat Ivan.

Pe de altă parte, acesta a menţionat că va fi actualizată şi legislaţia în alt domeniu, respectiv în ceea ce priveşte fondul forestier, deoarece sunt zone în care echipele nu pot interveni în cursul verii pentru a curăţa vegetaţia în preajma liniilor de medie şi joasă tensiune.

"Şi, doi, actualizăm legislaţia într-un alt domeniu, referitor la fondul forestier. Sunt zone în care echipele nu pot să intervină în cursul verii, pentru că e fond forestier, e arie naturală protejată, şi nu pot să cureţe de vegetaţii şi de copaci anumite zone limitrofe liniilor de medie şi înaltă tensiune. Şi atunci, când bate vântul şi vine zăpada, cad copacii peste acele linii şi, evident, ne pun pe noi în situaţii foarte dificile. Din acest motiv, iubesc natura, dar unde e lege, unde e interes al statului, trebuie să acţionăm. Aşa că actualizăm legislaţia şi acolo, ca să nu mai fim blocaţi de arii protejate şi de alte de artificii care fac foarte mult rău României şi sistemului energetic naţional", a punctat Bogdan Ivan.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 629 / 11102
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...