Milcev (EY România): Reforma fiscală importantă şi semi-amânată este cea legată de taxele locale
28 Ianuarie 2026 Agerpres
El a afirmat că pentru acest an nu au avut loc "mişcări fiscale majore", în ciuda aşteptărilor şi a agitaţiei din mediul de afaceri legat de ceea se întâmplă în domeniul fiscal.
Reforma fiscală importantă, dar semi-amânată, este cea legată de taxele locale, susţine Alex Milcev, partener EY România, care afirmă că se aşteaptă ca, în următorii ani, această problemă să fie abordată din nou şi revizuită.
"Reforma fiscală importantă şi, părerea mea, semi-amânată este cea legată de taxele locale. S-a scris mult despre impactul pe persoane fizice, maşini, case şi aşa mai departe, dar impactul principal a fost în zona de persoane fizice. Pe persoane juridice, metoda principală de evaluare în scopurile taxelor locale nu s-a schimbat, adică acolo nu sunt efectiv majorări, însă nici dezideratul de a ancora valoarea impozabilă pentru persoane juridice la valoarea de piaţă nu a fost îndeplinit. Din varii motive. Nu avem nici platformă e-proprietate cum trebuie, tot ce s-a discutat. Diverse idei legate de a implica notarii în evaluare şi aşa mai departe, nu neapărat sunt cele mai fericite, să spunem. Adevărul este că România în continuare rămâne în coadă clasamentului european la nivel de încasare ca şi procent din PIB pe partea de taxe locale, deci e reforma anunţată de ani de zile care încă nu şi-a produs efecte. Mă aştept ca în următorii ani de zile totuşi să fie abordată încă o dată această problemă şi revizuită, mai ales că această temă este pe agenda Unii Europene de doi ani de zile în ceea ce priveşte România", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Alex Milcev, prezent la Conferinţa Anuală de Fiscalitate organizată de EY România.
"Reforma fiscală importantă şi, părerea mea, semi-amânată este cea legată de taxele locale. S-a scris mult despre impactul pe persoane fizice, maşini, case şi aşa mai departe, dar impactul principal a fost în zona de persoane fizice. Pe persoane juridice, metoda principală de evaluare în scopurile taxelor locale nu s-a schimbat, adică acolo nu sunt efectiv majorări, însă nici dezideratul de a ancora valoarea impozabilă pentru persoane juridice la valoarea de piaţă nu a fost îndeplinit. Din varii motive. Nu avem nici platformă e-proprietate cum trebuie, tot ce s-a discutat. Diverse idei legate de a implica notarii în evaluare şi aşa mai departe, nu neapărat sunt cele mai fericite, să spunem. Adevărul este că România în continuare rămâne în coadă clasamentului european la nivel de încasare ca şi procent din PIB pe partea de taxe locale, deci e reforma anunţată de ani de zile care încă nu şi-a produs efecte. Mă aştept ca în următorii ani de zile totuşi să fie abordată încă o dată această problemă şi revizuită, mai ales că această temă este pe agenda Unii Europene de doi ani de zile în ceea ce priveşte România", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Alex Milcev, prezent la Conferinţa Anuală de Fiscalitate organizată de EY România.
El a afirmat că pentru acest an nu au avut loc "mişcări fiscale majore", în ciuda aşteptărilor şi a agitaţiei din mediul de afaceri legat de ceea se întâmplă în domeniul fiscal.
"Una din temerile pe partea fiscală a fost introducerea impozitului progresiv. Clar că nu a fost tema pe agenda în ultimele luni de zile. Ştim că nu a dispărut. Există undeva la discuţii în coaliţie de guvernare, partidele care se opun şi partidele care susţin această modificare majoră de abordare filosofică a impozitării persoanelor fizice, însă momentan nu este în discuţie pentru 2026. Iarăşi rămâne o temă deschisă probabil în următorul an, posibil şi într-o altă guvernare, dacă se schimbă guvernul", a mai spus Alex Milcev.
În opinia sa, una dintre îmbunătăţiri care ar putea spori eficienţa sistemului fiscal din România este legat de digitalizare, care avansează şi înregistrează un grad de precizie mai bun la depunere, precum SAF-T sau e-factura. Măsurile luate pe partea de digitalizare vor aduce rezultate bune în perioada următoare.
"Modificările fiscale le ştim din luna decembrie. Principala ştire, aşteptarea mediului de afaceri că o să dispară IMCA (impozitul minim pe cifra de afaceri n.r.), nu a fost îndeplinită, dar taxa a scăzut la jumătate, de la 1% la 0,5%. Durerea s-a înjumătăţit. Speranţa este că anul 2026 o să fie bun din punct de vedere al echilibrului fiscal-bugetar şi atunci guvernul o să-şi permită să anuleze această taxă începând din 2027. Asta a fost aşteptarea de la început a mediului de afaceri, neîndeplinită până acum, dar aici suntem. Vorbesc acum şi de taxa specială în sectorul energetic, care la fel reprezintă o sursă de durere destul de importantă. Unele afaceri, efectiv, au ieşit pe roşu şi au şi dispărut din cauza acestei taxe neconstructive, aş zice, dar adevărul este că a adus bani la bugetul de stat. Unde dai şi unde crapă, asta e o altă discuţie", a adăugat specialistul EY România.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 737 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





