Marcel Boloş (MIPE): România va încasa 2,6 miliarde de euro în perioada următoare din Politica de Coeziune
26 Mai 2025 Agerpres
}n acest an, România a solicitat Comisiei Europene spre rambursare aproximativ 1,5 miliarde de euro, iar până în iunie suma va ajunge la 2,6 miliarde de euro.
România va încasa 2,6 miliarde de euro în perioada următoare din Politica de Coeziune, în acest an riscul de a pierde bani europeni fiind redus la zero, susţine ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în acest an, România a solicitat Comisiei Europene spre rambursare aproximativ 1,5 miliarde de euro, iar până în iunie suma va ajunge la 2,6 miliarde de euro.
"În primele cinci luni ale anului, am reuşit să anulăm complet riscul de pierdere a fondurilor europene pentru 2025. Nu pierdem niciun euro. Datorită efortului comun cu Autorităţile de Management, România va primi în perioada următoare 2,6 miliarde euro de la Comisia Europeană, iar cererile de rambursare din acest an vor ajunge la peste 4,4 miliarde euro. Sunt bani care merg direct către beneficiari: primării, şcoli, spitale, întreprinderi sociale şi companii româneşti. Finanţăm proiecte pentru drumuri, reţele de apă şi canalizare, dotarea şcolilor, modernizarea spitalelor, sprijin pentru persoanele vulnerabile şi investiţii în economie. În paralel, am lucrat la măsuri pentru a diminua riscul de a pierde bani şi în anii următori: am urgentat evaluarea proiectelor depuse şi am asigurat lansarea de noi apeluri de proiecte în valoare de peste 3,3 miliarde euro", a declarat Marcel Boloş, citat în comunicat.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în acest an, România a solicitat Comisiei Europene spre rambursare aproximativ 1,5 miliarde de euro, iar până în iunie suma va ajunge la 2,6 miliarde de euro.
"În primele cinci luni ale anului, am reuşit să anulăm complet riscul de pierdere a fondurilor europene pentru 2025. Nu pierdem niciun euro. Datorită efortului comun cu Autorităţile de Management, România va primi în perioada următoare 2,6 miliarde euro de la Comisia Europeană, iar cererile de rambursare din acest an vor ajunge la peste 4,4 miliarde euro. Sunt bani care merg direct către beneficiari: primării, şcoli, spitale, întreprinderi sociale şi companii româneşti. Finanţăm proiecte pentru drumuri, reţele de apă şi canalizare, dotarea şcolilor, modernizarea spitalelor, sprijin pentru persoanele vulnerabile şi investiţii în economie. În paralel, am lucrat la măsuri pentru a diminua riscul de a pierde bani şi în anii următori: am urgentat evaluarea proiectelor depuse şi am asigurat lansarea de noi apeluri de proiecte în valoare de peste 3,3 miliarde euro", a declarat Marcel Boloş, citat în comunicat.
În ceea ce priveşte rezultatele înregistrate în primele luni din 2025 în atragerea fondurilor alocate Politicii de Coeziune 2021-2027, 9,4 miliarde euro a reprezentat valoare totală a contractelor de finanţare semnate cu beneficiarii, din care 4,9 miliarde euro fonduri UE.
Conform sursei citate, 3,3 miliarde euro a reprezentat valoarea totală a apelurilor de proiecte deschise, din care aproximativ 2,7 miliarde euro finanţare UE, iar 2,5 miliarde euro a fost valoarea totală a sumelor plătite beneficiarilor de proiecte, din care aproximativ 2,2 miliarde euro valoare UE.
La nivelul întregii perioade de programare au fost deschise, până în prezent, apeluri de proiecte în valoare totală de aproximativ 35,5 miliarde euro, din care circa 24 miliarde euro contribuţie UE, echivalentul a aproximativ 77% din alocarea UE la nivelul tuturor programelor.
În cadrul acestora, au fost semnate 4.852 de contracte de finanţare, în valoare de aproximativ 44,7 miliarde euro, respectiv 23,4 miliarde euro fonduri UE, ceea ce reprezintă 76% din alocarea UE.
În întreaga perioadă de programare, plăţile efectuate către beneficiari au totalizat 4,7 miliarde euro, din care 4,3 miliarde euro sunt contribuţii UE, echivalente cu 13,8% din alocarea europeană. Din aceste sume, aproximativ jumătate reprezintă plăţile făcute către beneficiari în 2025, precizează sursa citată.
"Din alocarea totală de aproximativ 31 miliarde euro pentru programele aferente Politicii de Coeziune 2021-2027, România a încasat până acum 3 miliarde euro de la Comisia Europeană, ceea ce reprezintă 9,7% din alocarea totală UE. Această rată de absorbţie este în linie cu media înregistrată la nivelul UE şi arată o tendinţă pozitivă a procesului de atragerea fondurilor europene", se mai precizează în comunicat.
Potrivit MIPE, în ceea ce priveşte evoluţia la nivelul programele naţionale, cele mai bune rezultate sunt înregistrate la nivelul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) şi Programului Transport.
"În cazul PDD suma solicitată Comisiei spre rambursare este de 915,6 milioane euro şi reprezintă 22,6% din alocare, iar pentru Programul Transport suma solicitată este de aproximativ 1 miliard euro, echivalentul a 21,7% din alocarea UE. În ceea ce priveşte programele regionale, cele mai mari sume solicitate spre rambursare s-au înregistrat la nivelul Programului Regional Nord-Vest - peste 146 milioane euro şi la nivelul Programului Regional Vest - 88,3 milioane euro", susţin reprezentanţii ministerului.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1569 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





