ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Joseph Stiglitz nu se aşteaptă la o nouă criză, ci la falimente în serie

26 Septembrie 2019   |   AGERPRES

De asemenea, Joseph Stiglitz s-a declarat surprins de decizia Rezervei Federale americane de a reduce dobânda de referinţă precum şi de decizia Băncii Centrale Europene de a relua programul de achiziţie de obligaţiuni, fiind preocupat de posibilitatea ca aceste măsuri, adoptate pentru a relansa creşterea, să se dovedească la final ca având consecinţe minime.

 
 
Chiar dacă nu se aşteaptă în prezent la o criză economică similară cu cea din 2008, laureatul premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz, se aşteaptă la falimente în serie şi se miră că băncile centrale îşi irosesc încă de pe acum muniţia, potrivit unui interviu acordat AFP. "Pe baza a ceea ce ştim, aş spune că nu mă aştept la o criză", afirmă economistul american cu ocazia apariţiei în Franţa a cărţii sale "People, Power, and Profits".

Chiar dacă se declară "preocupat" de recenta injecţie de zeci de miliarde de dolari făcută de Banca Centrală a SUA (Fed) pe piaţa interbancară americană, Stiglitz observă pentru moment o "încetinire semnificativă a creşterii (...) care va antrena mai multe falimente", o aluzie la colapsul recent al touroperatorului britanic Thomas Cook.


"Proasta gestiune a unei companii nu are în mod neapărat consecinţe în perioade de creştere, dar atunci când economia încetineşte aceasta dă faliment", constată Joseph Stiglitz, care se aşteaptă ca şi alte companii să urmeze acelaşi drum, fără a declanşa însă un cataclism financiar comparabil cu cel din 2008. "Este adevărat că această situaţie îi face nervoşi pe oameni, dar este nevoie de perturbări mai ample pentru a provoca o criză mondială", a apreciat Stiglitz, care nu a exclus însă ipoteza ca unele state emergente, cum este Argentina, să intre în criză. "Însă nu cred că acesta este cazul în Europa sau SUA", a subliniat economistul.

De asemenea, Joseph Stiglitz s-a declarat surprins de decizia Rezervei Federale americane de a reduce dobânda de referinţă precum şi de decizia Băncii Centrale Europene de a relua programul de achiziţie de obligaţiuni, fiind preocupat de posibilitatea ca aceste măsuri, adoptate pentru a relansa creşterea, să se dovedească la final ca având consecinţe minime.

"Cred că băncile centrale sunt pe cale să îşi irosească muniţia care le-ar fi utilă în cazul în care situaţia se va înrăutăţi", a regretat Joseph Stiglitz. În schimb, Joseph Stiglitz a constatat existenţa unor probleme în primele trei economii mondiale (China, zone euro şi SUA).

"China traversează un moment prost în tranziţia de la o creştere susţinută de exporturi manufacturate la una bazată mai mult pe consumul intern", subliniază Stiglitz. În cazul zonei euro, economistul se alătură celor care cer Germaniei, prima economie europeană, să investească mai mult pentru a stimula o creştere care ar ajuta Europa. În cazul SUA, Stiglitz crede că problema nu este războiul comercial ci preşedintele Donald Trump.

"A generat un nivel atât de mare de incertitudine şi de haos încât a şters o parte din creşterea economică a SUA", susţine Stiglitz. "Aceste trei situaţii dau naştere unei încetiniri economice iar războiul comercial nu face decât să agraveze lucrurile", a apreciat Stiglitz, care pledează în cartea sa pentru un "capitalism progresiv" şi o revenire a statului şi a reglementării pieţelor.

În anul 2001, premiul Nobel pentru Economie a fost împărţit de cercetătorii George Akerlof, Michael Spence şi Joseph Stiglitz, pentru contribuţia adusă în dinamica fluxurilor de informaţii şi dezvoltarea pieţei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10785 / 10901
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...