Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”

Practica de insolvență și restructurare a ZRVP, evidențiată de Legal 500 EMEA în primul palier al performanței, se sprijină pe un principiu ce o diferențiază în piața juridică locală: capacitatea avocaților de a combina rigoarea dreptului cu logica economică a afacerii. Într-un interviu acordat ^BizLawyer, Alexandru Iorgulescu, partener al firmei și Next Generation Partner în clasamentul Legal 500 - 2026, vorbește despre o echipă de zece avocați capabilă să gestioneze întregul spectru al mandatelor de insolvență și restructurare, de la proceduri preventive aflate într-un stadiu timpuriu până la insolvențe transfrontaliere care implică active necorporale și litigii arbitrale.

Într-un an marcat de creșterea explozivă a procedurilor preventive, de modificările legislative introduse prin legea 239/2025 și de un cadru jurisprudențial în curs de sedimentare, ZRVP analizează cu atenție cadrul legal, evidențiind lacunele pe care Directiva (UE) 2026/799 le-ar putea corecta printr-o transpunere adecvată, interpretările neunitare care afectează creditorii cu creanțe atipice și paradoxul creditorului bugetar, aflat într-o poziție de putere, dar fără un angajament real în logica redresării.

Dar poate cel mai relevant mesaj transmis de partenerul ZRVP nu privește reforma procedurii, ci problema de fond a pieței: în România, insolvența este utilizată prea târziu, într-un moment în care opțiunile reale de redresare sunt deja semnificativ restrânse. . . . 

Insolvența ca disciplină economică: ce definește „semnătura” practicii ZRVP 

Practica de insolvență a ZRVP are la bază o idee esențială: într-o procedură în care fiecare decizie produce efecte economice directe, avocatul trebuie să poată interpreta un bilanț cu aceeași rigoare cu care analizează un text de lege. Această abordare se vede cel mai clar în tipologia mandatelor gestionate, într-un teritoriu în care dreptul insolvenței se intersectează frecvent cu dreptul societar, dreptul civil și zona administrativ-fiscală. 

Echipa firmei reunește avocați cu o dublă pregătire, capabili să opereze atât în registrul juridic, cât și în cel economic, iar acest profil determină în mod firesc natura și complexitatea mandatelor asumate. Asistența și reprezentarea acoperă întregul flux al insolvenței: consultanța strategică, procedurile preventive, reorganizarea judiciară, falimentul, dar și acțiunile conexe care vizează recuperarea creanțelor și readucerea bunurilor în patrimoniu – de la atragerea răspunderii până la anularea actelor frauduloase. Această amplitudine este consecința directă a modului în care echipa înțelege procedura de insolvență: un mecanism cu multiple scenarii de evoluție, în care strategia se calibrează în funcție de poziția clientului și de momentul intervenției.

„Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri „neumblate" și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale, etc.", a punctat Alexandru Iorgulescu, partener ZRVP, în interviul acordat ^BizLawyer.
Această poziționare relevă o piață în care practica de top a insolvenței se măsoară mai degrabă prin ineditul speței decât prin volumul mandatelor: Cu cât suprapunerea dintre ramuri de drept, mecanisme economice și interese comerciale devine mai accentuată, cu atât echipa chemată să gestioneze cazul se îndepărtează de avocatura standard și intră într-o zonă de analiză integrată, strategie și finețe tehnică, apropiindu-se de profilul unui consilier capabil să îmbine instrumentele juridice cu cele analitice.
Pe acest tip de mandate s-a consolidat, în timp, reputația firmei, această solidă specializare ajungând să definească și tipologia clientelei pe care o atrage. 

----------------------------------------------------------------------------------------- 

   Citește și

→   Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative 

-----------------------------------------------------------------------------------------

Profilul clientului influențează direct modul în care este construită strategia, viteza de reacție și nivelul de complexitate al fiecărui mandat. În insolvență, diferența dintre un creditor instituțional și un investitor oportunist nu este una de nuanță, ci influențează direct alegerea instrumentelor procedurale și modul în care este construită logica economică a dosarului. 

Cea mai mare parte a portofoliului firmei pe această arie cuprinde creditori instituționali – bănci, alte instituții financiare, dar și companii mari din industrie, energie, retail și real-estate – care apar fie ca titulari de creanțe în procedurile deschise asupra debitorilor lor, fie ca investitori interesați de active sau chiar a afacerii puse în vânzare în cadrul insolvenței. Asistența nu se rezumă însă la creditori. Echipa intervine și de partea debitorilor, prin consultanță strategică în procedurile preventive și de reorganizare ori prin reprezentare în situațiile litigioase care apar pe parcursul derulării – cele mai frecvente fiind cele legate de aprobarea și implementarea planului de reorganizare sau de răspunsul la comportamentele creditorilor care au încercat preluări ostile ori au folosit abuziv drepturile procesuale pentru a controla procedura. Un al treilea segment, mai puțin vizibil din afară, îl reprezintă practicienii în insolvență înșiși: pe baza unor relații constante de colaborare, ZRVP le acordă asistență în proceduri active și în litigii conexe în care strategia urmărește maximizarea sumelor recuperate.

„Dacă în ce privește prima categorie strategia este concentrată pe securizarea poziției în procedură și obținerea unui tratament cât mai favorabil pentru creanță, în cel de-al doilea caz strategia are de regulă în vedere evaluarea și minimizarea riscurilor printr-un due diligence aprofundat, punere în valoarea a capacității de negociere și optimizarea strategiei de participare și adjudecare", a explicat Alexandru Iorgulescu.

Diferența de abordare dintre creditor și investitor – primul urmărește protejarea și recuperarea creanței, în timp ce al doilea caută oportunitatea de negociere și achiziție – explică de ce, în mandatele complexe, echipa de insolvență trebuie să îmbine rigoarea unui departament de litigii cu reflexele tranzacționale ale unei echipe de M&A.
Această diversitate se reflectă inevitabil în arhitectura internă a echipei și în felul în care firma își alocă resursele profesionale.

Pentru o practică în care clienții urmăresc obiective adesea diferite, uneori chiar opuse, organizarea echipei trebuie să combine o structură clară de coordonare cu suficientă flexibilitate internă pentru ca inclusiv un avocat junior să poată semnala din timp o ipoteză relevantă pentru strategia dosarului. 

Echipa de insolvență ZRVP a crescut și s-a consolidat organic, prin acumulare constantă de experiență. Cei zece avocați care o compun astăzi au dezvoltat, în paralel, abilități în domenii complementare – drept bancar, drept societar, garanții, executare silită și recuperare creanțe – ce poziționează firma ca un one-stop shop pentru întreaga problematică a insolvenței.

„Fiecare proiect este coordonat de unul dintre cei doi parteneri atât sub aspectul strategiei juridice cât și a împărțirii sarcinilor și include în mod uzual un avocat manager sau senior și un avocat junior. Nu vorbim însă de o structură piramidală, ci de o echipă în care încurajăm toate ideile de la orice nivel de senioritate și în care sunt stimulate creativitatea, dorința de creștere și acumulare cât și asumarea unor roluri decizionale", a detaliat Partenerul ZRVP. Atunci când mandatul reclamă o specializare de nișă – de la materii fiscale punctuale până la noțiuni de piață de capital – echipa integrează contribuția colegilor din departamentele relevante, menținând coordonarea sub responsabilitatea partenerului. 

Dezvoltarea practicii urmează două direcții complementare. Spre exterior, firma menține o conexiune atentă cu piața și cu fluctuațiile ei, cultivând relații de durată cu clienții tradiționali ai segmentului – finanțatori instituționali, investitori în active neperformante, recuperatori de creanțe. La acestea se adaugă prezența constantă la conferințe și evenimente profesionale, parteneriate cu consultanți financiari și cu practicieni în insolvență, plus un factor adesea trecut cu vederea: celelalte practici ale firmei, care alimentează frecvent litigii conexe procedurilor de insolvență.

„Dacă vorbim de dezvoltarea echipei acționăm în două direcții. Prima urmărește o consolidare continuă cunoștințelor teoretice și aptitudinilor de avocați litiganți cu aplecare pe componenta economică de înțelegere a insolvenței ca fenomen și unde beneficiem de suportul dlui. Stan Tîrnoveanu care este și practician în insolvență cu o experiență de peste 30 ani. Cea de-a doua vizează o simplificare a activității și atenuarea volumelor de muncă prin implementarea unui know-how intern și implicarea resurselor informatice", a adăugat avocatul.

Îmbinarea dintre experiența practică acumulată de-a lungul a peste trei decenii de un profesionist din echipă recunoscut printre liderii pieței și investiția în instrumente digitale de lucru arată o practică atentă atât la continuitatea cunoașterii, cât și la eficientizarea activităților repetitive. 

--------------------------------------------------------------------------

                        Citește și

→   Practica de Energie & Resurse Naturale de la ZRVP este construită pe mandate transfrontaliere, expertiză sectorială profundă și o echipă cu vizibilitate internațională | De vorbă cu Lidia Trandafir (Managing Associate) despre dinamica și perspectivele unei piețe în plină ascensiune, în care fotovoltaicul rămâne locomotiva investițiilor, stocarea câștigă rapid teren, iar hidrogenul și e-fuels se conturează la orizont ca frontiera următorului ciclu de creștere  


--------------------------------------------------------------------------


Modificarea legii insolvenței din 2022 a oferit debitorilor o opțiune nouă, pe care, în primii ani, mulți nu au știut dacă să o folosească preventiv sau doar atunci când situația devenea critică – o ambiguitate care s-a reflectat rapid în statisticile mandatelor. Pentru o firmă de avocatură, schimbarea raportului dintre procedurile preventive și cele avansate nu este un simplu detaliu administrativ: ea schimbă natura muncii, modul de organizare a echipei și ritmul în care trebuie luate deciziile. 

Apariția cadrului preventiv revizuit în 2022 a generat o efervescență vizibilă: debitorii au descoperit un instrument care, până atunci, fie nu exista, fie părea inaccesibil. Beneficiul economic general al acestei deschideri este greu de contestat, însă practica a scos la iveală și fenomene complementare – tentative de a forța limitele și scopul legii prin proiecte care depășeau noțiunea reală de „dificultate".

„Modificările legii insolvenței din anul 2022 au generat o efervescență a recurgerii de către debitori la măsurile preventive, aspect benefic pentru economie în general, chiar dacă în practică am sesizat și comportamente excesive de forțare a limitelor și scopului legii. Aceasta s-a tradus și prin creșterea ponderii mandatelor ZRVP ce au ca obiect proceduri preventive la un procent de aproximativ 20% din total. Între cele mai semnificative punctez asistarea unui creditor instituțional deținând o creanță de peste de 300 milioane euro în cea mai mare procedură de concordat preventiv deschisă pe teritoriul României în raport de valoarea activelor respectiv total al datoriilor", a precizat interlocutorul ^BizLawyer.

Ponderea de aproximativ o cincime arată că practica a integrat schimbarea legislativă, fără ca aceasta să devină axul său principal. Este un semn că, în piața juridică din România, procedurile preventive câștigă treptat teren, în timp ce procedurile clasice, aflate într-un stadiu mai avansat, continuă să aibă greutatea cea mai mare.
Sub această balanță cantitativă rămân însă obiectivele concrete pe care fiecare client și le aduce în mandat – și care decid, mai mult decât tipul procedurii, ce strategie va prevala.

Dincolo de cifre și ponderi, fiecare mandat începe cu o întrebare fundamentală: ce vrea clientul, în mod realist, să obțină din procedură. În insolvență, soluția depinde de poziția fiecărei părți în procedură și de nivelul de risc economic pe care aceasta este dispusă să și-l asume. 

În procedurile de pre-insolvență, portofoliul firmei este predominant orientat spre creditori. Aceștia urmăresc, în principal, două obiective paralele: identificarea unor soluții de redresare care să permită recuperarea unui procent cât mai mare din expunere și, în același timp, prevenirea sau limitarea comportamentelor frauduloase ale celeilalte părți. Debitorii înșiși vin la aceeași masă cu o agendă diferită – salvarea afacerii, menținerea locurilor de muncă și evitarea devalorizării activelor – obiective care, în lipsa unui cadru procedural adecvat, ar fi fost greu de conciliat cu interesele creditorilor.

„Ce este specific procedurilor preventive este că acestea asigură cadrul pentru ca respectivele obiective să poată fi conciliate. Evident, strategia pe care o recomandăm depinde de particularitățile fiecărui mandat, însă în procedurile preventive ea tinde să sprijine redresarea, respectiv evitarea ajungerii în următoarea alternativă ce poate fi insolvența ori chiar falimentul", a observat Alexandru Iorgulescu.
Capacitatea acestui tip de procedură de a alinia interese aparent divergente explică, probabil, adoptarea sa rapidă după 2022. Mecanismul permite construirea unui compromis economic înainte ca procedura să ajungă într-o etapă dominată de soluții strict judiciare.

Strategia juridică începe însă înainte de semnarea oricărui acord: încă din primele zile ale mandatului, când avocatul analizează situația existentă și încearcă să înțeleagă cu precizie ce s-a întâmplat până în acel moment. „Momentul zero” al unui mandat de insolvență este, de regulă, unul dificil: cele mai importante consecințe decurg adesea din decizii luate înainte ca avocatul să fie implicat. De aceea, primele ore ale mandatului sunt dedicate mai ales verificărilor și înțelegerii situației, înainte de orice acțiune propriu-zisă.

--------------------------------------------------------------------------

                        Citește și

→   Piața M&A în 2025, radiografiată de avocații ZRVP: stabilitate în volum, diversitate în tipologii, clienți internaționali mai activi decât cei locali și o presiune crescândă a conformării; SPV-urile și earn-out-urile nu mai sunt inovații, ci standarde operaționale, în timp ce hibridele cu real estate au o frecvență mai mare | Anca Danilescu (Senior Partner): ” Nu abandonez atitudinea optimistă și nu exclud o creştere continuă a volumului şi valorii tranzacţiilor, cu un potenţial de megadeal-uri în energie, IT, logistică şi sănătate”  


--------------------------------------------------------------------------

Recomandarea profesională este ca asistența specializată să fie contractată cât mai timpuriu – înainte de orice decizie strategică majoră – pentru că în insolvență, multe alegeri efecte greu de corectat ulterior. În realitate, lucrurile arată diferit: angrenajul procedural este adesea deja pornit când avocatul intră în mandat, iar experiența practică și capacitatea argumentativă, oricât de bine antrenate, nu pot corecta anumite situații. Un exemplu repetabil este cel al debitorului care nu și-a conservat dreptul de a depune un plan de reorganizare și descoperă, ulterior, că exista atât premisele, cât și sprijinul pentru un asemenea plan – doar că ușa procesuală s-a închis. 

„Ca o regulă generală, la început cel mai important este decelăm situația reală de fapt, întrucât doar astfel putem interveni acolo unde contează si unde putem influența cursul procedurii în interesul clientului. Tot atunci încercăm să ne conturăm o idee în privința onestității clientului, a bunei sale credințe în raport de dezideratele urmărite, respectiv să verificăm dacă soluțiile solicitate nu sunt contrare literei ori spiritului legii", a arătat avocatul intervievat de ^BizLawyer.
Filtrul etic, aplicat în paralel cu analiza tehnică, diferențiază o practică matură de una strict tehnocrată. Încă din primele ore ale mandatului, avocatul trebuie să se asigure că strategia poate rezista nu doar în fața judecătorului-sindic, ci și unei eventuale evaluări retrospective a deciziilor luate. 

După clarificarea situației de fapt și a intereselor aflate în joc, atenția se mută către natura mandatului pe care echipa îl gestionează efectiv – inclusiv către nivelul său de complexitate.

Unele mandate sunt mai dificile decât altele nu prin amploarea documentației, ci prin faptul că reunesc simultan mai multe ramuri de drept și, uneori, mai multe jurisdicții. Astfel de cazuri devin adevăratul test de exigență pentru o practică de insolvență. 

Sofisticarea provine, în primul rând, din arhitectura procedurală – fie că vorbim de elemente de extraneitate, fie de proceduri cu un caracter transfrontalier explicit, fie de situațiile în care insolvența trebuie armonizată cu probleme provenite din alte ramuri de drept.

„De exemplu, atunci când printre măsurile de reorganizare se propun și restructurări corporative pe lângă cele financiare ori vânzări de afaceri, etc, mandate care presupun pe lângă cunoștințe de dreptul insolvenței și stăpânirea unor noțiuni de drept societar, bancar, fiscal, piață de capital ori concurență. Deși acolo unde există complexitate există și miză, presiunea tinde să se resimtă cu precădere în mandate în care asistăm persoane fizice, în care ceea ce impersonal numim „creanță" este ca regulă rodul muncii/economiilor de o viață, cum se întâmplă spre exemplu într-un dosar în care ZRVP reprezintă un număr de aproximativ 40 clienți în insolvența unui dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori imobiliari pe segmentul apartamentelor de vacanță", a subliniat Alexandru Iorgulescu.

Mutarea presiunii de la miza financiară la cea umană are un efect important asupra modului de lucru al echipei: mandatele care implică persoane fizice, chiar dacă sunt mai reduse ca amploare, devin un test dificil al capacității de a adapta strategia juridică la o realitate personală și emoțională care nu poate fi tratată prin explicații abstracte.

Dincolo de complexitatea juridică, aceste mandate implică și un nivel de tensiune între părți care trece dincolo de simpla nemulțumire și ajunge să influențeze întreaga desfășurare a procedurii. 

--------------------------------------------------------------------------

                        Citește și

→   ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”  


--------------------------------------------------------------------------
Procedurile de insolvență reunesc, în același cadru, părți cu interese opuse, dar obligate de reguli să participe la decizii comune. Această combinație generează, aproape inevitabil, tensiuni și fricțiuni. Cele mai dificile tensiuni nu apar din complexitatea normelor, ci din echilibrul delicat dintre debitor, creditori și practicianul în insolvență.

Punctele de fricțiune se concentrează, în practica firmei, în trei zone distincte. Prima privește numirea practicianului în insolvență și remunerația acestuia – un teritoriu unde poziția debitorului se opune frecvent celei exprimate de creditori. A doua zonă vizează controlul asupra afacerii și deciziile importante din cursul procedurii, un perimetru pe care apar suprapuneri de competențe și tensiuni recurente între administratorul special și cel judiciar. A treia, cu cea mai largă amprentă, privește evaluarea activelor și asigurarea unui tratament corect și echitabil – disputa în jurul căreia se pot coaliza, în diverse combinații, toate cele trei categorii de participanți la procedură.

„În raport de poziția din care intervenim urmărim identificarea soluțiilor care să asigure deopotrivă un rezultat just și satisfăcător pentru client cat și generarea unui cadrul de colaborare în viitor, întrucât menținerea unor animozități ori situații permanent litigioase în procedură epuizează resursele și favorizează ajungerea în faliment", a remarcat Alexandru Iorgulescu.
Această abordare orientată spre depășirea conflictului – utilă mai ales în dosarele în care concilierea pare imposibilă – devine un test de maturitate procedurală. Perspectiva privește falimentul nu ca pe o consecință juridică neutră, ci ca pe un cost colectiv al deciziilor neinspirate, amânate sau insuficient asumate.

În anul precedent, aceste tensiuni s-au întrepătruns cu o nouă presiune sistemică – cea generată de creșterea numărului procedurilor preventive. Capitalul cel mai vulnerabil al unei companii care intră într-o procedură de insolvență nu este financiar – este reputațional. Anul precedent a arătat că această fragilitate, amplificată de creșterea procedurilor preventive, generează o serie de probleme care depășesc cu mult limitele strict juridice ale dosarului.

Anul a fost dominat de creșterea numărului procedurilor preventive, iar problemele cele mai dese au derivat din chiar accesul la aceste proceduri și din interacțiunea debitor-creditori în interiorul lor. Recurgerea tardivă a rămas constant în prim-plan – atât ca factor care diminuează șansele de succes ale unei proceduri preventive, cât și ca obiect de dispută aprins, mai ales atunci când debitorul invocă starea de „dificultate", iar creditorii susțin, în replică, o potențială stare de insolvență. Indiferent de tipul procedurii – preventivă sau de insolvență – momentul deschiderii este cel în care debitorul pierde un capital important de încredere. Iar pierderea reputațională se traduce, aproape invariabil, în consecințe economice imediate: parteneri strategici care își rezervă continuarea raporturilor, contractanți care solicită garanții suplimentare pentru respectarea obligațiilor, comportamente de prudență care, însumate, pot provoca un nou val de dificultate. În aceste proceduri, avocatul intervine pe două planuri în paralel – pe cel principial, în confruntarea cu preconcepțiile și stigmatul atașate insolvenței, și pe cel concret, în elaborarea și implementarea unei strategii care să conserve șansele de reorganizare, să protejeze activele esențiale și să mitigheze riscul atragerii răspunderii personale.

„Principala avere a debitorului în procedurile preventive este credibilitatea, bazată pe comportamentul anterior deschiderii procedurii, una dintre mizele reprezentării în astfel de proceduri fiind convingerea creditorilor că menținerea dreptului de administrare și continuarea businessului nu reprezintă un cec în alb pentru un nou eșec. În același timp, pentru debitorii care se află deja în insolvență riscul esențial constă pierderea controlului afacerii și intrarea în faliment", a explicitat Partenerul ZRVP.

Diferența dintre fragilitatea reputațională specifică procedurilor preventive și fragilitatea operațională din insolvență arată că același avocat este chemat să exercite două roluri distincte: într-un caz, să protejeze încrederea în demersul de redresare; în celălalt, să vegheze la conservarea activelor.
Aceste două registre – cel al încrederii afectate și cel al controlului pus în pericol – se reflectă cel mai clar în proiectele de referință ale firmei. 

Două dosare arată, fiecare în felul său, cât de complex poate deveni un mandat de insolvență: unul s-a încheiat cu un rezultat peste așteptări, iar celălalt este încă în derulare, dar are deja valoare de precedent.

Primul proiect major atât din perspectiva complexității și cât mai ales a valorii creanțelor în dispută a presupus asistarea unei bănci din România în procedura de insolvență deschisă într-un alt stat asupra debitorului – un debitor care deținea, însă, active necorporale (creanțe) născute pe teritoriul României și aflate, în paralel, în dispută în proceduri arbitrale pendinte. Particularitățile cazului au generat dificultăți pe mai multe paliere: conflictul de legi, specificul bunurilor în discuție, regimul garanțiilor și imperativul unei abordări coordonate cu practicianul în insolvență desemnat în jurisdicția străină. 

„Am reușit să construim o strategie juridică integrată care a inclus gestionarea efectelor procedurii de insolvență asupra arbitrajului, structurarea unor soluții juridice de delimitare a procedurii secundare și coordonarea strategiei de recuperare cu protejarea intereselor creditorului autohton în urma cărora am obținut, în final, un grad de îndestulare neașteptat pentru client. Un alt proiect interesant sub aspectul problemelor juridice întâmpinate și al multitudinii intereselor implicate și în care am dat un veritabil examen al instituției concordatului, este unul în derulare în care asistăm creditorul garantat decident în cadrul celei mai importante proceduri de concordat preventiv deschisă pe teritoriul României în raport de valoarea activelor, respectiv total al datoriilor", a punctat Alexandru Iorgulescu.

Cele două proiecte ilustrează amplitudinea practicii: de la un mandat transfrontalier finalizat cu un grad de recuperare peste așteptări, până la un mandat intern în care concordatul funcționează, în același timp, ca instrument economic și ca test de maturitate instituțională. Ele arată un mandat complex, gestionat cu rigoarea unei firme de top, și un proiect care ajunge să creeze un reper pentru întreaga piață.

În spatele unor asemenea proiecte rămâne însă o întrebare esențială: în ce măsură cadrul legal este cu adevărat pregătit pentru rolul pe care i-l cer aceste mandate?

--------------------------------------------------------------------------

                        Citește și


→   ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune   



--------------------------------------------------------------------------


Legea insolvenței a trecut prin mai multe modificări în ultimii ani, însă, în dosarele care ajung pe masa avocaților, cele mai delicate întrebări apar adesea din zonele pe care textul nu le clarifică, nu din regulile pe care le stabilește explicit. Trei lacune legislative continuă să genereze, în piața românească, dosare cu evoluții greu de anticipat și rezultate imprevizibile.
Prima dintre acestea privește un instrument procedural consacrat recent la nivel european, dar a cărui transpunere în legislația națională rămâne, deocamdată, doar o promisiune.

„Una dintre cele mai importante absențe din reglementarea actuală a legii insolvenței este cea a unei proceduri rapide de transfer al afacerii cum este cea recent reglementată prin Directiva (UE) 2026/799 (care va trebui să facă obiectul transpunerii), procedură aptă să conserve avantajul competitiv și să mențină locurile de muncă. Sperăm așadar într-o transpunere cât mai rapidă a Directivei în scopul sporirii eficienței și diminuării duratei procedurilor", a precizat Alexandru Iorgulescu.

A doua zonă de absență legislativă este, formal, mai modestă, dar produce efecte concrete în lichidări: nu există un mecanism prin care procedura să fie redeschisă atunci când, după pronunțarea soluției de închidere și radierea debitoarei, se descoperă bunuri ale acesteia care au scăpat lichidării. Reglementarea explicită a acestei ipoteze ar aduce predictibilitate și ar bloca formarea unei jurisprudențe neunitare. A treia zonă, de asemenea trecută cu vederea, privește accesul organelor procedurii la date personale sau protejate – un teritoriu pe care textul actual al legii nu îl tratează cu rigoarea pe care o pretinde realitatea operațională.

„La polul opus sunt însă și intervenții legislative (cum este recenta modificare survenită prin legea 239/2025) care impun un formalism excesiv procedurii și accentuează caracterul său cronofag și ineficient, unde se poate vorbi de o transpunere inadecvată a proiectului Directivei (UE) 2026/799. Am în vedere spre exemplu rapoartele pe care trebuie să le realizeze practicianul în procedura vânzării în lichidare, dar și instituirea posibilității oricărui creditor interesat de a introduce acțiunea în atragerea răspunderii patrimoniale în raport de situația anterioară ce presupunea coalizarea unei anumite voințe a creditorilor ce compuneau masa credală. E previzibilă în acest context creșterea exponențială a acțiunilor în angajarea răspunderii", a explicitat Alexandru Iorgulescu.

Cele trei lacune legislative – absența unei proceduri rapide, dificultatea redeschiderii procedurii și accesul insuficient clarificat la date – coexistă cu reforma amplă din 2025, care mută presiunea într-o direcție opusă: către o procedură mai birocratică, în care orice creditor poate activa individual mecanisme procesuale concepute inițial ca expresie a unei voințe colective.

Dar imprevizibilitatea nu este alimentată doar de lacunele textului legislativ. La fel de mult contează modul în care acesta este interpretat în instanțe, unde soluțiile neunitare contribuie la fragmentarea practicii.
Acolo unde legea nu oferă răspunsuri clare, interpretarea revine instanței. În materia insolvenței, însă, aceste interpretări nu sunt întotdeauna unitare. Câteva zone de practică divergentă apar recurent în mandatele gestionate de firmă.

Prima dintre aceste zone este modalitatea de înscriere a creanțelor afectate de modalități – în special creanțele sub condiție – un câmp în care lipsa unei definiții proprii a creanței condiționale în legea insolvenței a alimentat „inovații" interpretative. A doua zonă privește limitele intervenției judecătorului-sindic, cu accent pe demarcația dintre aspectele de oportunitate și cele de legalitate, în special atunci când se discută confirmarea planului de reorganizare.
„Nu există un panaceu pentru respectivele interpretări în afara mecanismelor legale (HP, RIL) ori a intervenției legislative pentru explicitarea unor noțiuni. Strategia o realizăm în funcție de interesele fiecărui client, însă odată confruntați cu o situație litigioasă ce ridică o problemă tratată neunitar, încercăm să o tratăm în manieră creativă și orientată către rezultat, trecând-o evident și prin filtrul principiilor legii insolvenței", a subliniat Alexandru Iorgulescu.

Soluția creativă propusă de firmă, în lipsa unei jurisprudențe unitare, reflectă profilul dublu al avocatului din această practică: pe de o parte, un litigant capabil să construiască un argument coerent în fața judecătorului; pe de altă parte, un consilier care trebuie să explice clientului că rezultatul depinde, în parte, și de completul învestit cu soluționarea cauzei.

Această observație depășește cazurile strict juridice și privește inclusiv modul în care realitatea economică ajunge – sau nu – să fie reflectată în textul legii.


Există situații în care legea, oricât de bine construită, nu surprinde realitatea economică pe care trebuie să o ordoneze. În insolvență, ele se concentrează pe două zone vizibile: tratamentul IMM-urilor și interacțiunea cu creditorul bugetar.

Legea reglementează cu titlu general fenomenul insolvenței, ceea ce este firesc, și conține deja proceduri speciale pentru categorii distincte – instituții de credit, societăți de asigurare – unde profilul debitorului impune un tratament diferențiat. Această arhitectură generală, însă, nu reușește să acopere uniform toată cazuistica reală a pieței.

„Cu toate acestea în practică se resimte nevoia asigurări unor proceduri mai simple și mai puțin costisitoare în privința întreprinderilor mici și mijlocii (pentru care proceduri lungi echivalează adesea cu falimentul) care să le asigure realmente posibilitatea de continuare a afacerii, cu implementarea deopotrivă și a unor garanții care să împiedice folosirea frauduloasă a procedurii de către beneficiarii reali ai respectivelor IMM-uri. În același timp, punctez inadecvarea tratamentului creditorilor bugetari, din perspectiva necesității asigurării unicității procedurii cu referire situația contestării în contencios administrativ a creanțelor fiscale în litigii ce pot dura mai mult decât perioada de restructurare/reorganizare, dar și a comportamentului acestora, întrucât deși legea le oferă posibilitatea de participare mai dinamică în procedură – a se vedea testul creditorului privat, nu apelează la poziții care să sprijine restructurarea", a observat avocatul.

Dezechilibrul invocat funcționează ca o oglindă a economiei reale: tipologia unor proceduri tratate identic deși au profilurile economice distincte (un IMM și un mare debitor reglementat, de pildă) produce, în lichidare, mai multe falimente decât ar fi trebuit; iar inacțiunea creditorului bugetar amplifică inerția într-o procedură care reclamă, dimpotrivă, reacție rapidă și implicare activă.

Pe fondul acestor tensiuni structurale, se deschide un nou plan de discuție: în ce măsură jurisprudența recentă reușește să echilibreze textul legii cu realitatea practică?

Calitatea jurisprudenței este, în orice arie de drept, indicatorul nevăzut al sănătății sistemului. În insolvență, anul precedent oferă un tablou cu lumini și umbre – convergențe care s-au consolidat și fragmentări care continuă să surprindă chiar și avocații cu experiență.

Anul precedent nu a adus noi decizii obligatorii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia insolvenței, însă deciziile anterioare au continuat să tranșeze o parte din chestiunile considerate neunitare, aducând un grad consolidat de predictibilitate. La acest efort se adaugă, ca instrument de calibrare, minutele întâlnirilor președinților secțiilor curților de apel care tratează tocmai practica neunitară – texte care au sprijinit constant consolidarea jurisprudenței.

„Ne întâlnim însă și cu situații în care legea lasă un anumit spațiu de interpretare, iar respectivele interpretări fie se depărtează de la spiritul acesteia, ori fac totală abstracție de la prevederile dreptului comun cu toate că legea insolvenței nu conține derogări. Spre exemplu într-un dosar în care s-a pus problema legalității înscrierii sub condiție a creanțelor provenite din promisiuni de vânzare-cumpărare ne-am confruntat practic cu o schimbare a opticii instanței în cursul judecații în fond, in raport de soluțiile pronunțate in calea de atac de Curtea de Apel, fapt ce a condus la soluții diferite date pentru clienții ZRVP în legătură cu aceeași problemă de drept", a arătat Alexandru Iorgulescu.

Schimbarea opticii instanței pe parcursul aceluiași dosar – cu rezultate diferite pentru clienți confruntați cu aceeași problemă de drept – ilustrează una dintre cele mai dificile forme de imprevizibilitate juridică: aceea care nu poate fi eliminată nici prin pregătire riguroasă și care obligă firma să accepte că, uneori, dosarul aceluiași client poate primi soluții diferite. 

Această distorsiune dintre interpretarea juridică și textul legii, mai mult decât lipsa unor norme noi, va influența agenda imediată a practicii, cu efecte vizibile mai ales în zonele cele mai sensibile ale insolvenței. 

-------------------------------------------------------

                        Citește și


→   Dr. Cosmin Vasile, singurul avocat român considerat de Lexology „Thought Leader” atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation | Ce spune un practician român de top despre prezentul și viitorul arbitrajului: piața cere proceduri eficiente și previzibile, UE trebuie să clarifice circulația sentințelor arbitrale străine, iar finanțarea de către terți urcă pe agendă. Arbitrajul rămâne opțiunea asumată pentru dispute complexe, cu rezultate măsurabile

-------------------------------------------------------


Insolvențele din sectoarele reglementate, procedurile cu elemente de extraneitate și raportul cu autoritățile fiscale formează acea zonă în care mecanismul standard al insolvenței se întâlnește cu reguli externe procedurii. Aici, diferența dintre o abordare formală și o practică matură se vede în detalii. În mod firesc, discuția începe cu creditorul bugetar – un participant aflat într-o poziție tehnic privilegiată, dar al cărui comportament intră adesea în tensiune cu scopul declarat al procedurii.

Creditorul bugetar continuă să dețină în procedurile de insolvență o poziție atipică, în esență privilegiată – o poziție consolidată recent prin modificarea adusă de Legea 239/2025, care i-a sporit drepturile exercitate individual, inclusiv pe cel de a promova cererea de atragere a răspunderii. La acest tablou se adaugă o problemă de ritm procedural: termenele de soluționare a contestațiilor administrativ-fiscale depășesc adesea evoluția procedurii insolvenței, astfel că o creanță fiscală recunoscută provizoriu rămâne, în practică, fără un contur clar și fără un rol activ în interiorul procedurii.

„În general poziția creditorului bugetar este predictibilă, mai specific acestuia fiind inacțiunea decât acțiunea, însă și o poziție pasivă ori refractară față de anumite demersuri necesare în procedură generează riscuri. Sesizăm așadar necesitatea unei implicări mai energice a creditorului bugetar, cu asumarea a unor decizii în procedură, indiferent dacă un procent din acestea s-ar dovedi ulterior inoportune/greșite", a punctat Alexandru Iorgulescu.

Argumentul pentru o implicare mai energică a creditorului bugetar – chiar cu riscul unor decizii ulterior considerate inoportune – schimbă în mod subtil rolul autorităților fiscale în procedură: din actor pasiv care își încasează creanța când vine momentul, în partener strategic al cărui timp de reacție decide, parțial, soarta restructurării.

Aceeași logică a tratamentului diferențiat se vede și în alte zone ale economiei reale, începând cu sectoarele cele mai reglementate.
În sectoarele puternic reglementate – energie, financiar, sănătate, utilități sau transport – insolvența capătă o complexitate suplimentară: nu mai este doar o procedură economică, ci o operațiune cu efecte directe asupra altor participanți la piață și asupra clienților finali.

Procedurile deschise asupra unor debitori din zone reglementate ridică provocări suplimentare pentru avocați: ele reclamă corelări permanente între norme și instituții, presupun prezența autorităților sau a organismelor de supraveghere și impun o prudență suplimentară față de consecințele pe care insolvența le poate avea asupra drepturilor debitorului – de pildă, dreptul de a participa la licitații sau de a menține în vigoare anumite contracte. Această prudență se extinde, mai larg, asupra stabilității pieței, asupra continuității serviciilor și asupra asigurării cadrului concurențial general.

„În practica societății noastre am sesizat și dificultăți în ce privește reorganizarea unor debitori a căror activitate interferează cu dreptul public, spre exemplu a unei afaceri în domeniul farmaceutic, unde menținerea licențelor constituie coloana vertebrală a oricărei posibile reorganizări. În același timp, o provocare de tip general a intrării în insolvență a unui astfel de debitor o reprezintă și riscul mai mare de contagiune, respectiv ca anumite consecințe să se răsfrângă asupra consumatorilor – spre exemplu prețul polițelor în cazul insolvenței unui asigurător", a detaliat Partenerul ZRVP.

Cele două exemple – farma și asigurări – funcționează ca situații-limită care arată de ce, în sectoarele reglementate, insolvența depășește perimetrul privat al raportului dintre debitor și creditori și obligă avocatul să gândească procedura ca pe un mecanism cu efecte sistemice asupra consumatorilor și pieței.

Provocările cresc și mai mult atunci când la complexitatea reglementată se adaugă elementul transfrontalier. 
Insolvențele cu element de extraneitate ocupă un loc tot mai important în peisajul juridic românesc, în care nu volumul, ci finețea cadrului procedural face diferența.

O parte semnificativă a portofoliului transfrontalier al firmei privește asistența acordată creditorilor străini în proceduri deschise asupra unor debitori – persoane juridice române cu activitate localizată intern. În aceste mandate, cadrul legal nu generează probleme semnificative, iar fluiditatea procesuală este, de regulă, asigurată. Totuși, în ultima perioadă, evoluția jurisprudenței și efortul european de armonizare au făcut ca disfuncționalitățile observate altădată să fie depășite mai rapid decât în trecut.

„Mai solicitante sunt procedurile unde e necesară aplicarea regulilor insolvenței transfrontaliere cum se întâmplă în situația deschiderii procedurii asupra debitorului cu sediul principal în altă jurisdicție și care deține active în România și creditori care trebuie să își conserve și urmărească drepturile atât pe teritoriul României cât și statul străin unde debitorul are sediul principal. Sincope pot apărea cu privire la determinarea legii aplicabile, cu privire la coordonarea între administratorii procedurilor în situația deschiderii procedurii secundare în România, dar și în legătură cu efectele hotărârilor sau actelor de procedură străine respectiv conservarea rangului creanțelor creditorilor locali", a evidențiat Alexandru Iorgulescu.

Trecerea de la proceduri strict interne la proceduri transfrontaliere mută strategia juridică într-un teren în care viteza de reacție și calitatea coordonării cu administratorii străini pot influența direct poziția efectivă a creditorilor locali. Este un detaliu adesea decisiv pentru șansele reale de recuperare.

Aceste tensiuni structurale ale procedurii, fiscale, sectoriale și transfrontaliere, deschid firesc discuția despre schimbările necesare în piața românească pentru a le reduce impactul. Atunci când se discută despre reforma insolvenței, propunerile realiste sunt rareori spectaculoase. Tocmai de aici vine însă credibilitatea lor: ele urmăresc să sporească transparența, viteza și eficiența procedurii, fără a diminua protecția acordată părților implicate.

Prima măsură vizată de interlocutorul ^BizLawyer privește chiar creditorul bugetar a cărui pasivitate a fost deja analizată – și are mai puțin de-a face cu litera legii și mai mult cu cultura instituțională. Implicarea echipei ZRVP în numerase proceduri arată că o participare mai activă a acestor creditori, dublată de conștientizarea rolului lor, ar produce efecte directe asupra mai multor categorii de stakeholderi care depind, indirect, de deciziile luate.

„În materie legislativă este nevoie de o implementarea adecvată a Directivei (UE) 2026/799, ocazie cu care legiuitorul ar putea fi reanaliza și unele dintre modificările recent introduse prin legea 239/20025, și care suferă sub aspectul adecvării /corelării lor cu regulile deja consacrate în materie de insolvență. Prin introducerea ori definirea mai riguroasă a unor noțiuni specifice legii insolvenței, s-ar pune capăt speculațiilor profesioniștilor din domeniu respectiv interpretărilor neunitare ale instanțelor", a argumentat interlocutorul ^BizLawyer.

Miza acestor propuneri nu este schimbarea spectaculoasă a procedurii, ci rezolvarea unor probleme concrete: interpretările speculative, vulnerabilitățile legislative și pasivitatea instituțională.

Reforma nu poate rezolva, însă, o problemă mai veche: modul în care insolvența este percepută în mediul economic și în spațiul public. Acest plan al discuției nu ține de tehnica juridică, ci de cultura în care este privită insolvența în România.

Două mituri persistente continuă să distorsioneze înțelegerea procedurii și să împiedice o raportare realistă la rolul ei.
Primul mit este acela că, în România, debitorii ar recurge în mod fraudulos la mecanismele insolvenței chiar și atunci când nu se află, în realitate, în dificultate financiară sau în stare de insolvență. Practica firmei contrazice acest tablou: un comportament fraudulos sistematic la accesarea procedurilor nu se regăsește efectiv pe piață. Dimpotrivă, problema principală ține de momentul intervenției: procedurile de restructurare sunt accesate, de cele mai multe ori, prea târziu, când cauzele care generează dificultatea s-au manifestat deja cu mult timp înaintea inițierii procedurii, ceea ce diminuează semnificativ șansele unei restructurări sau reorganizări reușite. 
Al doilea mit privește durata excesivă a procedurilor și plasează responsabilitatea exclusiv în sarcina debitorului – o linterpretare simplistă pe care realitatea o contrazice, întrucât remediile reale nu pot viza un singur participant la procedură.

„Există din păcate și proceduri de insolvență gestionat ostil cu poziții nerezonabile din partea debitorului ori a creditorilor apropiați de acesta cu interes în tergiversare. La fel de bine există însă și proceduri tergiversate de către creditori fie prin introducerea unei avalanșe de contestații a căror soluționare se întinde cu multe peste termenul de recomandare de 1 an, la fel cum același comportament se poate întâlni și în lichidare prin contestarea valorilor de evaluare prin exhibare unor așteptări nerezonabile privind vânzarea. În fine, o contribuție semnificativă la prelungire procedurii o poate avea și practicianul prin temporizarea unor demersuri, evitarea luării unor decizii cu pasarea responsabilității către creditori ori judecătorul-sindic, etc.", a concluzionat Alexandru Iorgulescu.

Analiza celor trei actori ai procedurii - debitor, creditori și practician, contrazice o explicație comodă: aceea că lentoarea insolvenței ar avea o singură cauză și, prin urmare, un singur responsabil. În realitate, ritmul unei proceduri este influențat de conduita tuturor părților implicate, iar o reformă eficientă ar trebui să intervină simultan asupra fiecăruia dintre aceste planuri. 

Această perspectivă pragmatică închide rotund interviul acordat de Alexandru Iorgulescu: practica de insolvență a ZRVP ocupă în piața românească un rol care depășește profilul unui departament strict tehnic, fiind totodată și observator al procedurii, mediator între interese antagonice și promotor al schimbărilor pe care legea a întârziat să le aducă. 

--------------------------------------------------------------------------

                        Citește și

→   ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți  


--------------------------------------------------------------------------



Practica de insolvență și restructurare a Zamfirescu Racoți Vasile & Partners își păstrează profilul de referință în piața avocaturii de business, fiind inclusă de Legal 500 în Tier 1 pentru aria „Restructuring and insolvency” în România. Clasarea plasează ZRVP în grupul restrâns al firmelor considerate de director drept reper pentru mandate de dificultate ridicată, alături de câteva dintre cele mai vizibile echipe locale în acest segment. În Chambers Europe 2026, ZRVP este prezentă ca „leading firm”, cu cinci departamente evidențiate și opt avocați individual recunoscuți. De menționat că Chambers nu analizează activitatea firmelor de avocatură în practica de Restructuring/Insolvency în ediția 2026.

Legal 500 descrie practica ZRVP drept o echipă capabilă să acopere întreaga gamă de situații de dificultate financiară, de la proceduri de concordat preventiv până la insolvență și litigii generate de aceste proceduri. Directorul subliniază, de asemenea, experiența firmei în mandate cu creditori garantați și negaranțați, precum și în cauze cu miză ridicată, implicând grupuri numeroase de creditori și debitori. Această descriere confirmă poziționarea ZRVP într-o zonă în care insolvența nu este tratată izolat, ci ca practică aflată la intersecția dintre litigii, recuperări de creanțe, restructurări comerciale și strategie procesuală.

Echipa este coordonată de Stan Tîrnoveanu și Alexandru Iorgulescu, indicați de Legal 500 drept coordonatori ai departamentului. Directorul conturează profilul lui Stan Tîrnoveanu ca practician în insolvență licențiat și ca avocat ales frecvent de clienți din industria bancară, în timp ce Alexandru Iorgulescu este descris prin experiența sa de litigator. În completarea nucleului de coordonare, Legal 500 o menționează și pe Viorica Clima, cu activitate concentrată pe recuperarea creditelor neperformante și executări silite. În secțiunea individuală, Stan Tîrnoveanu apare la categoria Leading partners, Alexandru Iorgulescu la Next Generation Partners, iar Andreea Măcășoi este inclusă la Leading associates; Viorica Clima este menționată ca Other key lawyer.

Feedbackul clienților citat de Legal 500 susține imaginea unei echipe cu adâncime tehnică și capacitate de gestionare a dosarelor sensibile. În traducere, clienții afirmă că „echipa are cunoștințe profunde în procedurile de insolvență”, iar „expertiza și mixul echipei îi permit să gestioneze cazuri complexe sau de nișă cu încredere și autoritate”. Despre coordonatori, un client notează că „Tîrnoveanu are o modalitate excelentă de a rezolva problemele juridice”, în timp ce „Iorgulescu este dedicat și întotdeauna punctual”. O altă opinie pune accentul pe „management proactiv al cazurilor și comunicare fluidă cu clientul”.

Mandatele evidențiate de Legal 500 arată o practică ancorată în dosare cu miză economică semnificativă. ZRVP a asistat două companii de transport naval în procedura creditorilor deschisă împotriva Liberty Galați, cu obiectivul înscrierii și recuperării unei creanțe de ordinul mai multor milioane. Firma a asistat, de asemenea, peste 40 de creditori în procedurile de insolvență privind Nordis Management și Nordis Mamaia, în legătură cu recuperarea unor creanțe de peste 7 milioane euro rezultate din promisiuni de vânzare-cumpărare. Un alt proiect menționat privește asistența acordată RADET SA, aflată în faliment, în două acțiuni pentru consolidarea patrimoniului debitorului, cu active și creanțe de peste 15 milioane euro.

Cumulat, aceste recunoașteri – Tier 1 în Legal 500 EMEA, prezența istorică în Band 1 Chambers Europe și nominalizările individuale ale lui Stan Tîrnoveanu drept practice head și ale lui Alexandru Iorgulescu în Next Generation Partners – confirmă poziționarea ZRVP în topul pieței de restructurare și insolvență din România, atât pe componenta de litigii, cât și pe cea de consultanță tranzacțională.