ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sponsorizările, din nou pe agenda modificărilor fiscale

26 Septembrie 2019   |   Andreea Vlad, Manager Servicii Fiscale, și Anca Preda, Consultant Senior Servicii Fiscale, Deloitte România

Și pentru autoritățile fiscale sponsorizarea a fost de mare interes recent, întrucât acestea au decis mai multe modificări ale prevederilor legislative. În scurt timp, vor urma și altele.

 
 
Activitatea de sponsorizare a fost și va rămâne una de mare interes pentru societate în ansamblul său, atât pentru beneficiarii organizațiilor non-profit, cât și pentru societățile comerciale care, pe lângă contribuția pentru o cauză bună, își pot diminua și nota de plată către stat.

Și pentru autoritățile fiscale sponsorizarea a fost de mare interes recent, întrucât acestea au decis mai multe modificări ale prevederilor legislative. În scurt timp, vor urma și altele.

Majorarea beneficiului fiscal în cazul sponsorizărilor

În această vară, a fost majorată limita de acordare a beneficiului fiscal pentru societățile comerciale care fac sponsorizări, de la 0,5% din cifra de afaceri, la 0,75%. Prin urmare, societățile plătitoare de impozit pe profit au dreptul să scadă din valoarea impozitului pe profit datorat sumele aferente cheltuielilor de sponsorizare și/sau mecenat, precum și cele privind bursele private, în limita a 0,75% din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 20% din impozitul pe profit efectiv datorat.


Cu alte cuvinte, societățile au un real beneficiu, deoarece pentru o cheltuială de 100 de lei (nedeductibilă, de altfel), pot avea un avantaj fiscal în numerar de 100 de lei prin reducerea impozitului de plată cu întreaga sumă, și nu doar cu 16% din aceasta.
 
Atenție, noua limită se aplică începând cu al treilea trimestru din 2019. Prin urmare, contribuabilii care au acordat sponsorizări în primele două trimestre au dreptul să își ia credit fiscal în limita a 0,5% din cifra de afaceri, urmând ca, în următoarele două trimestre, în cazul noilor contracte de sponsorizare încheiate, să ia în considerare plafonul majorat de 0,75%.

Ce se întâmplă în cazul restituirii sponsorizărilor de către beneficiari?

Nici ultimul proiect de ordonanță privind modificarea Codului Fiscal, publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe, nu lasă deoparte subiectul sponsorizărilor acordate de societățile comerciale. Elementul de noutate vizează cazurile în care beneficiarii sponsorizărilor hotărăsc restituirea integrală sau parțială a acestor sume către sponsorii lor, societăți comerciale.

În acest sens, proiectul de ordonanță prevede obligația regularizării impozitului pe profit datorat, fără a fi însă necesară depunerea unei declarații rectificative pentru perioadele trecute. Astfel, suma dedusă pentru sponsorizare în perioadele fiscale precedente se va adăuga ca diferență de plată la impozitul pe profit datorat în trimestrul sau anul în care are loc restituirea. În cazul în care restituirea este doar parțială, calculul trebuie refăcut proporțional.

În practică, este neclar cum ar trebui contabilizate sumele obținute din restituirea sponsorizărilor, ca venit sau ca diminuare a unei cheltuieli. În orice caz, efectul ar trebui să fie neutru din punct de vedere fiscal. În caz contrar, am putea vorbi de o dublă impozitare.

Lucrurile se pot complica și mai mult dacă vorbim de sume din sponsorizare reportate din perioadele trecute. La momentul acesta, pentru sumele ce depășesc plafonul aferent creditului fiscal, Codul Fiscal permite reportarea și recuperarea acestora pe o perioadă de șapte ani consecutivi. Întrebarea care rămâne este dacă acestea ar trebui recalculate în urma diminuării sponsorizărilor acordate și restituirii sumelor aferente.

Nu în ultimul rând, ar trebui clarificate obligațiile de declarare existente. Mai exact, dacă, în urma restituirii sumelor reprezentând sponsorizările acordate, este necesară și depunerea unei declarații informative rectificative (formularul 107, introdus în cursul anului 2018).

Sponsorizarea cu beneficiu fiscal este aplicabilă doar pentru entitățile înscrise în registru!

Pe de altă parte, deși nu mai reprezintă neapărat o noutate legislativă, este de menționat că registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, introdus începând cu aprilie 2019, a fost finalizat și se regăsește pe site-ul ANAF.

În acest sens, atragem din nou atenția cu privire la verificarea acestui registru înainte de acordarea unei sponsorizări către astfel de entități.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 10786 / 10901
     

    Ascunde Reclama
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
    Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
    NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
    RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
    Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
    Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
    NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
    18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
    Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
    ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
    League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...