ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

În ce stare este economia? Pe cine credem?

02 Septembrie 2019   |   MEDIAFAX

Având în vedere perioada electorală, există riscul unor noi stimulente fiscale sau al revenirii asupra unor politici structurale care ar reduce şi mai mult competitivitatea României.

 
 
Săptămâna care se încheie a generat mai mult ca niciodată dispute în privința stării economiei, un subiect care nu mai are prea mare spațiu, prins pe de o parte între criza politică și de cealaltă parte de cazul Caracal.

Doi oficiali ai Băncii Naționale au postat analize destul de pesimiste, subliniind că o fac în nume propriu, fără a implica instituția. Este cazul lui Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Stabilitate din BNR, care spune pe Facebook că „suntem într-o situație extrem de dificilă, politic și economic. Nu cred că avem resurse că să mai rezistăm încă un an și jumătate, până ce un nou guvern, rezultat din alegeri la termen, să poată începe să repare ce este acum stricat rău de tot”.


Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu face pe blogul personal o analiză complexă, în care amintește de precedenta criză economică, începută în 2008, găsește situații care se repetă. negative, desgur, și încearcă să construiască scenarii pentru viitor. „Spre deosebire de perioada premergătoare crizei din 2008, când economia înregistra două boomuri, unul în piața imobiliară și unul în consum, alimentate de creșterea salariilor și a creditului, acum avem doar boomul consumului, alimentat de creșterea salariilor....Rezultatele sunt similare cu cele înregistrate înainte de 2009: avem dezechilibre fiscale structurale nesustenabile, dezechilibre externe relativ mari (al doilea cel mai mare deficit de cont curent din UE) și o datorie externă de 103,7 miliarde euro (iunie 2019)... Dacă o recesiune de aceeași dimensiune ar interveni în 2020 și ponderea în sarcina fiscală a cheltuielilor sociale și a celor cu salariile ajustate pentru cheltuielile imputabile ar fi în 2019 la nivelul din 2018, atunci înseamnă că cele două tipuri de cheltuielil luate împreună ar ajunge în 2020 la aproximativ 94,3 la sută din sarcina fiscală. Acest nivel nu ar mai lăsa suficient loc pentru alte cheltuieli curente și de investiții, forțând soluții dureroase. Experiența ne arată că, în România, partidele forțate să aplice soluțiile dureroase sunt mereu altele, pentru că după ce le aplică sunt scoase de votanți de pe scena politică, comparativ cu invariant același partid care generază problemele în fazele ascendente ale economiei prin promovarea politicilor fiscale prociclice. În consecință, politica fiscală prociclică are consecințe negative nu numai pentru economie, ci și pentru democrație și calitatea mediului politic”, spune Croitoru.

Pe lângă opinii locale, avem și câteva păreri din străinătate.

Agenția de rating Standard & Poor’s a reconfirmat perspectiva stabilã a economiei românești și calificativul BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valutã și în monedã localã, ocazie care i-a permis Ministerului Finanțelor să emită un comunicat care privește doar partea plină a paharului, citându-l pe ministrul Eugen Teodorovici: "Iatã cã atunci când se fac evaluãri pe marginea economiei, nu politica partizanã și panicatã, dimensiunea pozitivã a economiei se aratã clar și fãrã niciun fel de dubiu sau rezervã. Analizele și prognozele MFP sunt confirmate de S&P iar acest lucru trebuie sã dea încredere tuturor investitorilor și actorilor economici din societate și în planul nostru economic pentru România.Totodatã, mã aștept ca de acum înainte toți cei care simt un imbold personal de a face declarații mincinoase și iresponsabile, de naturã sã saboteze economia naționalã, sã se abținã, având în vedere cã evaluãrile internaționale îi contrazic direct și puternic”.

Ministerul vorbește de puncte forte ale României: nivelul moderat al datoriei publice guvernamentale și al datoriei publice externe, precum și creșterea economicã solidã înregistratã în ultimii ani....În ceea ce privește deficitul bugetar pe anul 2019 estimarea agenției de rating confirmã cã România se va încadra în ținta asumatã ca stat membru Uniunii Europene.

Dar, în analiza echilibrată pe care o face, agenția invocă și de o serie de neajunsuri: estimează reducerea ritmului de creștere al economiei României la sub 4% în acest an și în următorii doi ani, avertizând asupra posibilității invesării ciclului economic, pe fondul scăderii ritmului creșterilor salariale și a cererii.

Agenția avertizează asupra posibilității reducerii ratingurilor în cazul în care dezechilibrele fiscale și externe vor persista mai mult decât estimările din prezent, ducând la creșterea datoriei publice peste estimări.

Standard & Poor’s remarcă și nivelul inflației, de 4,1%, cea mai mare dintre toate noile state membre ale UE.

O creștere a ratingului este posibilă, spune agenția de rating, în cazul în care cadrul instituțional al României se consolidează, iar politicile vor deveni mai previzibile. „Într-un astfel de scenariu, anticipăm că guvernul va avansa asupra consolidării bugetare, punând în mod ferm datoria publică netă pe o traiectorie descendentă”.

„Una dintre ipotezele noastre cheie este că guvernul va înăspri politica bugetară pentru a compensa creșterile considerabile planificate ale cheltuielilor de pensii în 2020 și 2021. Prin urmare, estimăm că contribuția netă la creșterea PIB în urma măsurilor fiscale din 2020 va fi doar ușor pozitivă și, în esență, zero în 2021”.

Să remarcăm fraza de mai sus, în actualul context politic și social și să ne întrebăm ce șanse reale sunt de înăsprire a politicii bugetare, în contextul perioadei electorale.

S&P privește chiar un pic mai departe: „Dinamica creșterii României rămâne restricționată de emigrarea forței de muncă calificate și de creșterea generală slabă a populației. Reformele structurale pentru rezolvarea acestor probleme par să lipsească. Creșterea mare a salariilor din ultimii ani nu a fost însoțită de creșteri comparabile ale productivității, care au în parte erodat competitivitatea exporturilor României”.

S&P mai estimează că deficitul fiscal al României va rămâne la aproximativ 3% din PIB în 2019, dar avansează ipoteza unei creșteri a deficitului la 3,4% din PIB în 2020.

„Considerăm că presiunea asupra bugetului României va persista până în 2022”, apreciază agenția, în contextual creșterii pensiilor, precum și o rată a inflației de 4,0% în 2019, peste obiectivul băncii centrale.

Să notăm, în context, observația pe care crirticul permanent al Guvernului care este senatorul liberal Florin Cîțu o face: „ratingul acordat de agenția Standard & Poors privind economia României este doar cu un nivel peste "Junk". Acesta spune că "propagandiștii PSD" sunt instruiți să spună că ratingul S&P confirmă că ce face PSD este bun pentru țară”, și să admitem că BBB- este, într-adevăr, la limita de jos a pragului, dar este, totuși, un rating „de investit”.

Nu în cele din urmă, boardul FMI a venit cu o serie de recomandări, după misiunea din vară, îmbunătățindu-și estimările pentru creșterea economiei României, de la 3,1% la 4% pentru acest an. Instituția a crescut însă prognoza de inflație de la 3,3% la 4,2%.

Raportul apreciază că activitatea economică va continua să fie stimulată de consum, iar inflaţia va rămâne ridicată, FMI recomandând autorităţilor aceeași consolidare fiscală durabilă, susţinut de măsuri menite să reducă deficitul bugetar şi cel comercial.

Noua lege a pensiilor ar putea afecta sustenabilitatea fiscală, instituția recomandând o revizuire a acesteia, insistând și în privința riscurilor generate de şocurile politice.

Având în vedere perioada electorală, există riscul unor noi stimulente fiscale sau al revenirii asupra unor politici structurale care ar reduce şi mai mult competitivitatea României. În prezent, noua lege a pensiilor reprezintă un risc semnificativ pe termen mediu la adresa stabilităţii fiscale. Pe plan extern, principalul risc îl reprezintă o încetinire peste aşteptări a pieţei externe, care ar deteriora şi mai mult un deficit de cont curent deja mare şi ar agrava presiunile de finanţare, arată raportul.

În acest context instituția recomandă redirecționarea cheltuielilor fiscale dinspre salarii şi pensii spre investiţii, creșterea a investiţiilor publice, precum și o absorbţie mai eficientă a fondurilor UE.

Așadar, nu mai rezistăm un an și jumătate, și nu se știe dacă vom putea repara ceea ce s-a stricat, ne paște o recesiune și nu se știe dacă vom avea determinarea politică de a schimba ceea ce este de schimbat, suntem fie aproape de nivelul „junk” fie ceva premianți fără coroniță, ar trebuie să revizuim legea pensiilor și să ținem cont și de mersul economiei mondiale.

Derutant, nu?

Poate de aceea ministrul Teodorovici a subliniat că va avea o discuție cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu legat de opiniile exprimate de cei doi oficiali (reamintim, au vorbit în nume propriu) la reuniunea viitoare a Comitetului Național pentru Supraveghere Macroprudențială, pentru că astfel de păreri pot afecta mediul economic.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9093 / 9195
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...