Gheorghiu: România are obligaţii europene care, pentru prima dată în istorie, o forţează să se mişte înainte, nu înapoi
12 Mai 2026 Agerpres
Potrivit sursei citate, administraţiile publice nu se transformă printr-un discurs sau printr-o aplicaţie, ci atunci când încep să schimbe reflexele şi obiceiurile unui întreg sistem.
Statul român a început să se uite sincer în oglindă, în ultimele şase luni, iar România are toate ingredientele pentru a profita de acest moment şi are obligaţii europene care, pentru prima dată în istorie, o forţează să se mişte înainte, nu înapoi, a declarat, marţi, la un eveniment de specialitate, vicepremierul interimar, Oana Gheorghiu.
"După cum ştiţi, Guvernul a fost demis. În câteva zile sau în câteva săptămâni vom pleca. Şi totuşi am vrut să vin astăzi aici, nu pentru că am avea o poveste de succes spectaculoasă... Tocmai pentru că nu avem o poveste de succes spectaculoasă. Şi cred că onestitatea valorează mai mult decât orice discurs triumfalist. Mi-aş fi dorit să vin aici astăzi şi să vă spun că în aceste şase luni am transformat România digitală. Mi-aş fi dorit, de fapt, să nu fie nevoie să vă spun asta, ci să simţiţi singuri interacţiunea cu statul român, că lucrurile s-au schimbat fundamental. Dar n-am ajuns acolo. Cred, însă, că e pentru prima oară, după mult timp, când statul român a început să se uite sincer în oglindă. Şi ştiţi ce-am învăţat în aceste şase luni? Că schimbarea reală nu arată ca o revoluţie. Arată ca o bătaie din aripi de fluture, imperceptibilă în momentul în care se întâmplă, dar vizibilă peste o vreme. Că undeva departe încep să se producă nişte valuri. Eu sper că noi am făcut câteva bătăi din aripi. Înainte de orice altceva, trebuie să vă spun că nu eu am dus greutatea acestui proiect de digitalizare, eu sunt doar interfaţa (...) După cum ştiţi, în această perioadă am fost puţin ocupată să vând ţara şi de-aia nu m-am putut ocupa de digitalizare. Glumesc, deşi recunosc că subiectul mi-a consumat multă energie, energie care s-ar fi putut duce în alte zone", a spus Gheorghiu.

Aceasta a susţinut, totodată, că digitalizarea trebuie să reprezinte o infrastructură de încredere între cetăţean şi stat.
"Când am preluat mandatul am găsit un stat care nu ştia exact ce softuri are, ce platforme deţine, nu avea o libertate clară a acestor lucruri şi astăzi avem un început. Nu am finalizat procesul. De săptămâna viitoare intră în producţie, avem un proiect în PNRR, această aplicaţie care va face o actualizare zilnică a tuturor softurilor pe care o autoritate publică, locală, centrală sau orice altă instituţie publică le achiziţionează, astfel încât România să ştie unde este. (...) digitalizarea este o infrastructură de încredere între cetăţean şi stat. Pentru asta am lansat fără hârtie.gov.ro. În două luni, peste 4.000 de oameni ne-au transmis durerile lor, suferinţele lor în relaţia cu statul. Am început să ascultăm. Nu e mult, dar e un început de conversaţie pe care statul român nu o avusese niciodată cu cetăţenii săi", a explicat reprezentanta Guvernului.
Potrivit sursei citate, administraţiile publice nu se transformă printr-un discurs sau printr-o aplicaţie, ci atunci când încep să schimbe reflexele şi obiceiurile unui întreg sistem.
"Din acest moment nu mai aveţi nevoie de certificatul de naştere la fiecare interacţiune cu statul sau la fiecare actualizare a cărţii de identitate. Cred că doar la prima, dacă nu greşesc. Prima dată când faceţi cartea elegantă de identitate vă trebuie certificatul de naştere pentru a se asigura autorităţile că au datele corecte. Din acest moment nu mai este nevoie. Nu mai e nevoie de certificatul de căsătorie, nu mai e nevoie de certificatul de deces al partenerului. Schimbarea datelor din cartea de identitate se face automat, iar de la 1 iulie Casa de Pensii va fi o cu totul altă instituţie. Acolo e un proiect amplu de digitalizare şi am avut o colaborare foarte bună. Paşi mici, ştiu, dar pentru omul care nu mai face drumurile astea la ghişeu, pentru un document pe care statul îl are deja, cred că e un pas important. Administraţiile nu se transformă, însă, printr-un discurs sau printr-o aplicaţie, ci se transformă când încep să schimbi reflexele şi obiceiurile unui întreg sistem", a menţionat Oana Gheorghiu.
În viziunea vicepremierului interimar, tehnologia a ajuns în punctul în care un stat poate face ceea ce n-a făcut în 30 de ani, "un stat în care cetăţeanul poate să interacţioneze cu administraţia de oriunde ar fi".
"România are toate ingredientele pentru a profita de acest moment. Are cea mai valoroasă industrie de software din regiune, are o generaţie tânără care ştie cum arată normalitatea. Are obligaţii europene care pentru prima dată în istorie o forţează să se mişte înainte, nu înapoi şi are în această sală oameni care pot face diferenţa. Avem un roadmap, documentele sunt publice, direcţiile sunt clare. Datele publice nu mai pot fi retrase printr-un vot în Parlament, iar presiunea pe care transparenţa o creează, această presiune lentă, constantă, irezistibilă, va produce în cele din urma declicuri. Nu mâine, poate nu peste un an, dar se va întâmpla... Pentru că politicienii actuali se luptă cu inevitabilul, iar inevitabilul are întotdeauna mai multă răbdare decât orice politician. România a început, în sfârşit, să vadă mai limpede. Sunt oameni care s-au săturat să aştepte şi au creat propriile platforme prin care analizează datele companiilor de stat, ale instituţiilor locale sau centrale. Lucrul acesta nu poate fi oprit. Un popor care încearcă să vată mai limpede nu mai poate fi întors complet în întuneric", a afirmat Gheorghiu.
Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) organizează, marţi, cea de-a treia ediţie a ANIS International Summit 2026, în cadrul căreia va fi abordat punctul critic în care se află economia şi industria IT&C din România, în tranziţia către un model bazat pe inovare, produse şi valoare adăugată.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 275 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS