Gheorghiu: O listare pe bursă a Poştei Române ar aduce multă plus-valoare companiei
27 Mai 2026 Agerpres
Potrivit reprezentantei Guvernului, Poşta Română "mai are mult de lucrat la interfaţa cu cetăţeanul".
O listare pe bursă a Poştei Române ar aduce multă plus-valoare companiei iar România trebuie să înţeleagă că listarea este un lucru sănătos pentru statul român, a declarat, miercuri, viceprim-ministrul interimar, Oana Gheorghiu.
"Avem nevoie şi de modele pozitive, altfel ne deprimăm dacă ne uităm la felul în care funcţionează în general companiile de stat în România. (..) sper că, indiferent unde voi fi peste un an sau doi, să mă bucur să văd Poşta Română ca un serviciu public şi o companie de stat din ce în ce mai performantă şi mai bine văzută de public şi poate de ce nu în viitor. Ştiţi că am şi discutat de asta şi a existat şi această companie pe lista exploratorie. Cred că ar aduce multă plus-valoare companiei o listare la bursă în viitor când veţi fi pregătiţi şi eu sper ca România să înţeleagă că listarea la bursă este un lucru sănătos pentru statul român, pentru companie şi pentru bunăstarea oamenilor", a subliniat Gheorghiu, la evenimentul de inaugurare a Hub-ului Logistic şi Curierat Regional Bucureşti.
"Avem nevoie şi de modele pozitive, altfel ne deprimăm dacă ne uităm la felul în care funcţionează în general companiile de stat în România. (..) sper că, indiferent unde voi fi peste un an sau doi, să mă bucur să văd Poşta Română ca un serviciu public şi o companie de stat din ce în ce mai performantă şi mai bine văzută de public şi poate de ce nu în viitor. Ştiţi că am şi discutat de asta şi a existat şi această companie pe lista exploratorie. Cred că ar aduce multă plus-valoare companiei o listare la bursă în viitor când veţi fi pregătiţi şi eu sper ca România să înţeleagă că listarea la bursă este un lucru sănătos pentru statul român, pentru companie şi pentru bunăstarea oamenilor", a subliniat Gheorghiu, la evenimentul de inaugurare a Hub-ului Logistic şi Curierat Regional Bucureşti.
Potrivit reprezentantei Guvernului, Poşta Română "mai are mult de lucrat la interfaţa cu cetăţeanul".
"Este o dovadă a faptului că, iată, şi în companiile de stat se pot face lucruri bune, se poate schimba ceva. Cred că e nevoie de viziune şi e nevoie de adaptare la lumea nouă în care trăim. Investiţiile în zona de logistică şi în zona de distribuţie devin din ce în ce mai mult investiţii strategice, investiţii care ajută România să se adapteze şi să facă faţă în noilor provocări. Cred că ştiţi că e doar începutul, pentru că, trebuie să spunem şi asta: Poşta Română mai are mult de lucrat la interfaţa cu cetăţeanul, cu clientul. Cred că ştiţi şi că am discutat despre asta şi mă bucur că înţelegeţi cât de important e rolul Poştei. Practic, sunteţi cumva interfaţa statului român în momentul acesta, cu oameni din zonele la care alte entităţi ajung prea puţin şi sunt convinsă că cu această determinare şi această viziune veţi reuşi să schimbaţi percepţia publică asupra serviciului poştal. Totodată, mă bucur că există şi companii de stat care pot să devină modele şi care pot să arate că, de fapt, acolo unde există dorinţă, viziune şi un management sănătos, lucrurile pot fi bine gestionate", a spus Oana Gheorghiu.
Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) a organizat, miercuri, o conferinţă pentru inaugurarea Hub-ului Logistic şi Curierat Regional Bucureşti.
Poşta Română a demarat, în luna mai a anului trecut, modernizarea integrală a Hub-ului situat pe Calea Giuleşti, printr-o investiţie de 50 de milioane de lei.
În prezent, CNPR operează şapte hub-uri logistice şi de curierat regionale, în Bucureşti, Craiova, Iaşi, Braşov, Galaţi, Cluj-Napoca şi Timişoara.
În 2024, compania a investit peste 150 de milioane de lei în echipamente moderne de sortare, inclusiv instalarea primei benzi automate de sortare din ultimele cinci decenii, la Cluj-Napoca.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 205 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





