ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Frăsineanu: Cred că trebuie să începem să vorbim foarte mult şi foarte răspicat despre securitatea alimentară a României

12 Iunie 2026   |   Agerpres

Agricultura a fost identificată printre cele zece domenii prioritare de acţiune pentru care trebuie să luăm măsuri foarte urgente, iar una dintre acestea este clarificarea modului în care deşeurile alimentare sau biodeşeurile pot să constituie resursă pentru compost, a declarat, vineri, Mihaela Frăsineanu, consilier, Guvernul României, la un eveniment de specialitate.

 
 

Agricultura a fost identificată printre cele zece domenii prioritare de acţiune pentru care trebuie să luăm măsuri foarte urgente, iar una dintre acestea este clarificarea modului în care deşeurile alimentare sau biodeşeurile pot să constituie resursă pentru compost, a declarat, vineri, Mihaela Frăsineanu, consilier, Guvernul României, la un eveniment de specialitate.

Potrivit acesteia, în urma discuţiilor cu asociaţiile de profil şi cu instituţiile publice implicate, s-a ajuns la o formă a Legii compostului, care se află în Parlament şi probabil că va fi adoptată cât mai curând.

"Agricultura a fost identificată printre cele 10 domenii prioritare de acţiune pentru care trebuie să luăm măsuri foarte urgente şi una din măsurile foarte urgente este aceea a clarificării modului în care deşeurile alimentare sau biodeşeurile pot să constituie resursă pentru un îngrăşământ natural, respectiv compostul. Şi cred că suntem în momentul în care, după vreo 2 ani de discuţii, s-a ajuns la o formă finală a unei Legi a compostului, pentru că cea existentă este absolut nefuncţională, n-a putut fi aplicată şi asta a fost problema pe care au ridicat-o foarte, foarte mulţi din domeniu. Deci, s-a ajuns la o formă a Legii compostului, care este în Parlament, şi cred că, fiind discutată cu multe dintre asociaţii şi cu toate instituţiile publice, ar trebui să fie adoptată cât mai curând", a transmis Frăsineanu, la conferinţa Pria Agriculture România.

Totodată, potrivit acesteia, în perioada următoare, Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului vor trebui să ia măsuri accelerate legate de modul de obţinere şi stocare a energiei care să ajute agricultura românească.

"Cred că o să ajute pe toată lumea şi măsurile pe care ar trebui să le ia în perioada următoare Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului, legate de energie şi de modul în care obţinem şi stocăm energia, legate de resursele de apă care trebuie asigurate pentru agricultură - şi de aceea am spus Ministerul Mediului, pentru că el este responsabil cu resursele de apă, şi după aceea Ministerul Agriculturii, prin sistemele de irigaţii care trebuie să fie finanţate - ar trebui să ajute domeniul acesta şi în mod cert trebuie să existe paşi mult mai acceleraţi. Însă, din păcate, există şi un context politic românesc în care fie ne contrazicem unii pe alţii, fie nu suntem lăsaţi să ne facem treaba, fie ne opunem la ceea ce face bine celălalt. Şi atunci este foarte mare păcat că ne găsim în situaţia asta în care suntem puţin bulversaţi, nu înţelegem ce ni se întâmplă şi cred că asta are impact negativ nu doar asupra securităţii alimentare, ci şi asupra sănătăţii", a susţinut consilierul.

În opinia Mihelei Frăsineanu, fermierii ar trebui să beneficieze de scheme de sprijin, pentru a nu împinge generaţiile actuale şi viitoare spre produse care nu sunt conforme şi care ar putea avea un impact negativ asupra sănătăţii.

"Pentru faptul că nu avem o agricultură care să fie stimulată şi ajutată prin diverse scheme de sprijin care au funcţionat şi care ar trebui să funcţioneze în continuare, dacă nu extindem aceste scheme de sprijin pentru fermieri nu facem decât să ne împingem generaţiile actuale şi generaţiile viitoare către produse care nu sunt conforme, către produse care nu sunt româneşti şi care au un impact negativ asupra sănătăţii. Deci, din toate punctele de vedere pe care le-am spus, cred că trebuie să fim foarte activi", a precizat ea.

Consilierul consideră că încă nu se înţelege cât de mare este impactul problemelor de mediu asupra fermierilor în actualul context geopolitic şi ar trebui să preocupe tot mai mult securitatea alimentară a României.

"Încă nu înţelegem cât de mare este impactul problemelor de mediu asupra fermierilor români şi nu înţelegem în primul rând din perspectiva aceasta, a contextului geopolitic internaţional şi regional, pentru că eu cred că trebuie să începem să vorbim foarte mult şi foarte răspicat despre securitatea alimentară şi despre securitate alimentară a României. Asta înseamnă că trebuie să ne gândim şi la fenomenele hidrometeorologice extreme şi la schimbările climatice care ne afectează. Deci, avem două situaţii foarte complicate, două războaie care ne impactează în mod direct - un război care este la graniţa României şi care din punctul de vedere măcar al îngrăşămintelor şi al cantităţii de resurse care tranzitează România ne impactează în mod negativ. Vorbim de un al doilea război care nu este la graniţele României, dar care, iarăşi, pe fermierii românii îi impactează negativ în preţul carburanţilor, în preţul energiei electrice, iarăşi în problema îngrăşămintelor şi putem continua. Există şi o a treia ameninţare - Mercosur - şi asta este o altă problemă pentru care trebuie să ne pregătim foarte bine şi să vedem care este impactul şi care sunt măsurile pe care le putem lua la nivelul statului român, în aşa fel încât acest impact negativ să nu se reflecte şi mai mult în activităţile fermierilor români", a afirmat aceasta.

În ceea ce priveşte problemele de mediu, respectiv impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii, Mihaela Frăsineanu este de părere că trebuie vorbit "foarte răspicat" despre pregătirile care se fac pentru viitorul apropiat, dar şi îndepărtat, cum se fac planurile şi cum se adaptează activităţile agricole la aceste fenomene care au amploare din ce în ce mai mare şi care afectează tot mai mult.

"Şi de cum ne pregătim va conta în securitatea alimentară a României", a subliniat Frăsineanu.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8 / 10958
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €
RADOX intră în parteneriat cu Solida Capital pentru un proiect rezidențial boutique în Capitală I Schoenherr a asistat compania românească cu o echipă coordonată de Mădălina Neagu. Ce avocați a avut compania de investiții
Un nou început după 23 de ani de avocatură de business. De vorbă cu Alexandru Ambrozie, Managing Partner AMBROZIE | Legal & Strategic Counsel, despre construcția unei firme specializate în mandate de risc major, la intersecția dintre drept penal al afacerilor, investigații interne, guvernanță corporativă și reglementare financiară și despre principiile care definesc noua construcție profesională
RTPR asistă Provectus Capital Partners la prima investiție în România
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Cum se formează un avocat de Banking & Finance într-o firmă cu acoperire regională | De vorbă cu Răzvan Constantinescu, avocatul care a parcurs drumul de la Associate la Counsel în firma Kinstellar, despre importanța mediului profesional care dă consistență carierei și lecțiile pe care le aduc proiectele dificile, colaborarea între jurisdicții și contactul cu standarde profesionale înalte
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat MAS Real Estate, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România, în procesul de vânzare a șase proprietăți de acest tip către AFI Europe. Valoarea tranzacției depășește 280 de milioane de euro
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Bondoc și Asociații SCA a obținut anularea unei executări silite într-o cauză cu implicații juridice relevante. Ioana Katona (Partener) și Horea Ile (Associate), în prim plan
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...