Erbaşu (FPSC): S-a intrat într-un compromis major. Autostrăzile noastre vor avea nevoie de intervenţii la infrastructură mai devreme decât în Occident
27 Mai 2026 Agerpres
El a adăugat că această situaţie ar exista la noi în ţară şi în privinţa construcţiilor de clădiri.
Preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), omul de afaceri Cristian Erbaşu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că, din cauza economiilor care se fac la construcţie, autostrăzile din România vor avea nevoie mult mai repede şi mai des de intervenţii la infrastructura lor, comparativ cu autostrăzile din Occident, de exemplu.
"S-a hotărât, ca să nu afectăm resursele - fiindcă ar trebui extrem de multă piatră, balast etc - s-a hotărât să se accepte o cotă, linia roşie cum i se zice, astfel încât să nu folosim atât de multe resurse naturale, pentru că nu le avem, având în vedere că facem atât de multe autostrăzi într-un timp atât de scurt. Autostrăzile noastre nu vor rezista, cel puţin infrastructura pe care trebuie să te bazezi cam 40-50 de ani, nu va rezista mai mult de 20-25 de ani. S-a intrat într-un compromis major. Dacă aţi observat, autostrăzile din Occident şi, în general, acolo unde se fac sănătos, sunt ridicate faţă de nivelul stânga-dreapta cu măcar 1,5 - 2 metri, pentru ca toată infrastructura acelei autostrăzi să fie deasupra apei, care se află în sol, inundă şi circulă pe câmpurile din stânga şi din dreapta. La noi, de dragul ieftinirii autostrăzii, am schimbat curba roşie şi am coborât-o şi de foarte multe ori ne trezim cu autostrăzile la nivelul locului. Deci, toată infrastructura se află sub apă, sub circulaţia apei. Acea infrastructură va avea probleme majore mult mai repede", a explicat Cristian Erbaşu.

Preşedintele FPSC a participat, miercuri, la Conferinţa "PRIA Circular Economy and Construction in TRANSILVANIA", dedicată economiei circulare în construcţii, evenimentul fiind organizat la Facultatea de Construcţii din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
Compania omului de afaceri este una dintre cele mai active din România în infrastructura rutieră, fiind implicată în prezent în proiecte majore de autostrăzi şi lucrări complexe de inginerie civila.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 202 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS