
Dăianu: Eu cred că este obligatoriu ca băncile ce operează în România să fie mult mai prietenoase cu clienţii
19 Martie 2020
AGERPRESÎn altă ordine de idei, Daniel Dăianu a dat asigurări că BNR va asigura lichidităţile în piaţă.
Băncile ce operează în România trebuie să fie mult mai prietenoase, într-un sens pragmatic, cu clienţii, nu numai din punct de vedere al amânării plăţi ratelor la credite, dar prin acordarea de finanţări în condiţii mult mai avantajoase, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
"Eu cred că este obligatoriu ca băncile ce operează în România să fie mult mai prietenoase, într-un sens pragmatic, cu clienţii. Nu numai amânare de credite. Este vorba şi despre credite de finanţare acordate în condiţii mult mai avantajoase. Şi de ce fac această afirmaţie? Fiindcă Banca Centrală Europeană va relua o serie de operaţiuni care înseamnă ţintire a activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii. Ar trebui ca bănci mari ce operează şi în România să practice acelaşi lucru în relaţiile cu întreprinderile mici şi mijlocii din România", a afirmat joi Dăianu, la Digi 24.
"Eu cred că este obligatoriu ca băncile ce operează în România să fie mult mai prietenoase, într-un sens pragmatic, cu clienţii. Nu numai amânare de credite. Este vorba şi despre credite de finanţare acordate în condiţii mult mai avantajoase. Şi de ce fac această afirmaţie? Fiindcă Banca Centrală Europeană va relua o serie de operaţiuni care înseamnă ţintire a activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii. Ar trebui ca bănci mari ce operează şi în România să practice acelaşi lucru în relaţiile cu întreprinderile mici şi mijlocii din România", a afirmat joi Dăianu, la Digi 24.
El a menţionat că bugetul Uniunii Europene ar trebui să sufere realocări de resurse, tot astfel cum programele de asistenţă care au fost deja iniţiate de Banca Central Europenă şi care vizează în primul rând economiile zonei euro ar trebui să ajute şi ţările care nu fac parte din zona euro, măcar pentru faptul că sunt grupuri bancare mari care au sucursale şi în România.
În altă ordine de idei, Daniel Dăianu a dat asigurări că BNR va asigura lichidităţile în piaţă.
"Fără îndoială că Banca Naţională va avea grijă ca să existe lichidităţi. De fapt, aceasta a fost şi este o grijă permanentă a Băncii Naţionale. Face parte din ceea ce se numeşte gestionarea lichidităţii. Adică lichidităţile să existe în economie. Însă, ce contează foarte mult - într-un fel şi premierul Orban, dacă nu în termeni foarte expliciţi, dar s-a referit la sprijinirea sectoarelor care au acută nevoie de asistenţa statului în momentul de faţă. De fapt, se va proceda la o realocare de resurse în bugetul public, o rectificare de facto, care va fi urmată după aceea şi de una, să spunem, consfinţită de un act normativ, pentru că nu se poate altfel. Suntem ca la război. Ai nevoie de o redefinire a bugetului public, astfel încât să aloci considerabil mai multe resurse pentru sănătate, pe frontul principal al acestui război, care ţine de salvarea vieţii oamenilor, şi realocarea de resurse pentru sectoare economice vitale pentru susţinerea primului front de luptă", a explicat preşedintele Consiliului Fiscal.
Potrivit acestuia, transporturile trebuie susţinute nu numai în interiorul României, dar şi în afara graniţelor, fiindcă economia românească este profund integrată cu restul Uniunii Europene.
"Bătălia trebuie purtată şi câştigată şi pe planul guvernanţei Uniunii Europene. Mă refer la cât poate să disponibilizeze bugetul Uniunii Europene pentru a lupta pe acest front, al războiului contra coronavirusului", a afirmat Dăianu.
În opinia acestuia, măsurile luate în ultimul timp încearcă să limiteze daunele, însă pierderile sunt inevitabile.
"În pofida unor pachete mari de asistenţă, injecţii de lichiditate, fie programe de sprijinire a activităţii economice, realitatea este că atât timp cât vom avea o mişcare, chiar o îngheţare a unor sectoare economice, această distanţare socială, care este un mijloc de a atenua, de a reduce răspândirea pandemiei, nu are cum să nu impieteze asupra activităţii economice. Cu mijloace monetare şi fiscal - bugetare nu poţi să reduci automat infectarea oamenilor. Ai nevoie de mijloace medicale şi măsuri de ordin administrativ. Altfel spus, există o logică a războiului împotriva epidemiei, pandemiei care nu este în consonanţă cu ceea ce înseamnă desfăşurarea activităţii economice în vremuri normale. Aici găsim explicaţia principală pentru faptul că aceste măsuri de încercare de a sprijini activitatea economică, de a susţine pieţele financiare pentru a se evita un colaps, aşa cum s-a întâmplat acum mai bine de un deceniu, au eficacitate foarte limitată în condiţiile date, dar guvernele şi băncile centrale nu au ce să facă. Întrucât mai este un factor care importă mult pentru activitatea economică şi anume incertitudinea, teama. Toate acestea au un impact uneori nimicitor asupra încrederii şi înclinaţiei de a face ceva", a adăugat Daniel Dăianu.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 9375 / 9806 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...