ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Creşterea TVA la 21%, în sectorul imobiliare se va resimţi în special pe segmentul mass-market (specialist)

11 August 2025   |   BizLawyer

Conform datelor companiei, în primele şapte luni din 2025, volumul tranzacţiilor din Bucureşti a fost cu 6,8% mai mic faţă de aceeaşi perioadă din 2024, "o ajustare temporară care are şanse să se estompeze în următoarele 6-12 luni, odată ce piaţa se va recalibra".

 
 
Impactul creşterii TVA de la 9% la 21%, în sectorul imobiliar va fi resimţit cu precădere în segmentul mass-market, unde stocul de locuinţe sub pragul de 120.000 euro era deja limitat, în timp ce segmentele mediu şi premium vor fi afectate în principal de creşterea generală a costurilor de construcţie, susţin consultanţii imobiliari.

"În marile oraşe, apartamentele cu TVA redus erau tot mai puţine, iar în Bucureşti doar câteva zone consacrate pe segmentul mass-market mai aveau un inventar relevant. Diferenţa de la 9% la 21% este prea mare pentru a fi absorbită integral de dezvoltatori fără afectarea marjelor. În prezent, creşterile de preţ nu mai pot fi catalogate drept speculative, ci sunt dictate de realitatea costurilor, adică energie, utilităţi şi materiale de construcţie mai scumpe", a declarat, într-un comunicat de presă, Valentin Neagu, managing director Crosspoint Real Estate.


Conform datelor companiei, în primele şapte luni din 2025, volumul tranzacţiilor din Bucureşti a fost cu 6,8% mai mic faţă de aceeaşi perioadă din 2024, "o ajustare temporară care are şanse să se estompeze în următoarele 6-12 luni, odată ce piaţa se va recalibra".

"Efectul imediat al creşterii TVA-ului s-a văzut însă în iulie, când cumpărătorii s-au grăbit să încheie tranzacţiile înainte de termenul la care a intrat în vigoare modificarea. Conform datelor ANCPI, vânzările de apartamente au crescut cu 16,7% la nivel naţional faţă de iulie 2024, cu un avans de 12,7% în zona metropolitană Bucureşti (+11,1% în capitală şi +20,6% în Ilfov). Creşteri semnificative au fost înregistrate şi în marile centre regionale: Cluj +20,2%, Iaşi +27,3%, Timiş +15,4%. "Niciun alt an nu a consemnat un volum atât de ridicat al vânzărilor în luna iulie precum cel din 2025, depăşind inclusiv valorile din anii-record 2021 şi 2022", a subliniat Neagu.

În privinţa comportamentului cumpărătorilor şi chiriaşilor, piaţa traversează o etapă de aşteptare, iar mulţi potenţiali cumpărători amână decizia de achiziţie nu din lipsă de resurse, ci din dorinţa de a evalua mai bine impactul noilor condiţii asupra preţurilor şi ofertelor.

De asemenea, pe piaţa chiriilor, creşterea estimată de peste 10% în Bucureşti şi în marile oraşe, până la finalul anului, reflectă atât presiunea costurilor, cât şi schimbările în comportamentul consumatorilor. "Ca în fiecare an, în centrele universitare, chiriile cresc până la 1 octombrie şi apoi se stabilizează, însă diferenţa în acest an vine din faptul că un număr mai mare de chiriaşi alege să rămână pe termen mai lung", a precizat specialistul în imobiliare.

Pe de altă parte, piaţa apartamentelor vechi ar putea beneficia temporar de pe urma reorientării unei părţi din cerere, mai ales în zonele centrale unde oferta de locuinţe noi este redusă, însă acest efect este conjunctural şi ar putea fi temperat odată ce piaţa primară se stabilizează şi cumpărătorii îşi recapătă încrederea.

Pentru următoarele 12 luni, Crosspoint nu anticipează o scădere abruptă a pieţei rezidenţiale, ci mai degrabă o ajustare moderată. "În primele şase luni din 2025, preţurile locuinţelor noi au crescut cu 10% faţă de decembrie 2024, iar trendul este departe de a se inversa", este de părere Valentin Neagu.

În ceea ce priveşte investiţiile străine pe zona comercială, volumul de 397 de milioane de euro consemnat în prima jumătate a anului (-5% faţă de primul semestru din 2024), confirmă rezilienţa pieţei, susţine sursa citată.

La 1 august 2025 a intrat în vigoare majorarea cotei TVA pentru locuinţele noi, de la 9% la 21%, o schimbare fiscală cu efect direct asupra preţurilor şi strategiilor de vânzare din piaţa rezidenţială.

Fondată în anul 2005, Crosspoint Real Estate oferă atât servicii de tranzacţionare şi consultanţă pentru domeniul imobiliar, cât şi soluţii financiare necesare marilor investitori, pentru toate tipurile de proprietăţi: birouri, retail, industrial, terenuri, hoteluri şi rezidenţial.

Crosspoint Real Estate este asociatul internaţional Savills în România, una dintre cele mai mari companii de real estate la nivel mondial, fondată în 1855 - cu venituri de 2,40 miliarde de lire sterline, generate în 2024.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1292 / 11102
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...