ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consiliul Concurenței 2024: un bilanț între eficiență și provocări economice

14 Februarie 2025   |   Florentina Munteanu, Partener, și Andrea Grigoraș, Senior Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal

Consiliul Concurenței a avut un an de activitate intensă, analizând un volum record de tranzacții.

 
 
Anul 2024 a fost unul dintre cei mai activi din ultima perioadă pentru autoritatea de concurență, într-un context cu provocări economice și politice semnificative. Cu un număr record de tranzacții autorizate, investigații finalizate și sancțiuni aplicate, după cum reiese din raportul anual publicat recent, instituția și-a consolidat rolul de supraveghere și control pe piață.

Raportul evidențiază activitatea instituției, în special în privința analizării concentrărilor economice, a proiectelor de investiții străine, dar și a investigațiilor și amenzilor aplicate.


Tranzacțiile de fuziuni și achiziții și investițiile străine

Consiliul Concurenței a avut un an de activitate intensă, analizând un volum record de tranzacții. Este vorba, în primul rând, de 104 concentrări economice – cel mai mare număr din ultimii 21 de ani, cu o creștere de aproximativ 40% față de perioada anterioară, și, în al doilea rând, de 471 de investiții analizate din perspectiva securității naționale (la finalul anului, încă 129 de cazuri erau în derulare). Prin raportare la perioada anterioară similară, vorbim de o creștere de patru ori a investițiilor autorizate, ceea ce era de așteptat, având în vedere includerea investitorilor din Uniunea Europeană sub incidența legislației în domeniu.

În contextul intensificării acțiunilor în domeniul autorizării investițiilor din perspectiva securității naționale, în cursul lunii ianuarie, Consiliul Concurenței a lansat în dezbatere publică Instrucțiunile pentru aplicarea art.3 alin. (5) OUG 46/2022, privind stabilirea cadrului pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniunea Europeană, cu scopul de a oferi o mai mare predictibilitate investitorilor atunci când analizează tranzacțiile care necesită aprobare prealabilă, în special cu privire la modalitatea de calcul a valorii investiției.

Investigații și sancțiuni aplicate

Din raportul Consiliului Concurenței mai rezultă și faptul că supravegherea pieței a devenit mai strictă, având în vedere numărul semnificativ de investigații și sancțiuni aplicate companiilor care au încălcat regulile concurenței. Astfel, în 2024 au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 370 de milioane de lei, cea mai mare parte fiind pentru practici de tip cartel. În plus, au fost deschise 14 noi investigații, vizând domenii variate: energie, IT , articole sportive, servicii medicale dentare. De asemenea, au avut loc 11 inspecții inopinate, inclusiv la o companie din Olanda. Totodată, este de reținut faptul că autoritatea a înregistrată o rată de succes în instanță de 94%, confirmând soliditatea sancțiunilor impuse.

 

Recomandări pentru mediul de afaceri

Investigațiile afectează, cu siguranță, în primul rând companiile vizate. Însă, dincolo de impactul imediat asupra acestora, aceste acțiuni constituie un barometru cu privire la interesul autorității de concurență față de anumite industrii sau practici comerciale uzitate nu doar de către companiile investigate, ci și de o gamă mult mai largă de jucători pe piață. În acest context, monitorizarea investigațiilor în curs și mai ales identificarea cât mai precisă a practicilor investigate și/sau sancționate de autoritatea de concurență prezintă un beneficiu major, acela al identificării de potențiale riscuri de concurență în cadrul propriilor companii, ceea ce permite implementarea unor acțiuni imediate de remediere pentru viitor. De exemplu, investigația privind serviciile medicale dentare, unde focusul Consiliului Concurenței este pe clauzele de nesolicitare (“no poach”) referitoare la salariați și pe înțelegeri privind nivelul salariilor practicate. Un alt exemplu este investigația din sectorul IT, unde Consiliul Concurenței analizează în ce măsură un furnizor poate influența chiar și indirect soarta unei licitații prin prețurile oferite companiilor care participă la licitațiile respective.

De asemenea, în contextul extinderii regimului de analiză a investițiilor străine și la investițiile din UE (inclusiv cele românești), investitorii  trebuie să realizeze o analiză a tranzacțiilor de fuziuni și achiziții (M&A) și a investițiilor efectuate pentru a determina în ce măsură este necesară obținerea autorizării în temeiul reglementărilor privind securitatea națională. Având în vedere numărul record de tranzacții analizate și creșterea exponențială a cererilor de autorizare, este evident impactul major pe care extinderea regimului de aplicare a OUG 46/2022 l-a avut asupra mediului de afaceri.

Nu în ultimul rând, este necesară implementarea unor programe de conformare pentru a identifica din timp potențialele zone de expunere. Având în vedere rata ridicată de confirmare a deciziilor Consiliului Concurenței în instanță, companiile trebuie să fie proactive în evaluarea riscurilor de concurență și să adopte măsuri adecvate pentru a evita investigațiile și sancțiunile.


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1883 / 11100
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...