Chiriţoiu: Suntem ca număr de investigaţii finalizate anul trecut primii în Europa; amenzile au totalizat peste 70 de mil. €
06 Februarie 2025 Agerpres
Autoritatea de concurenţă a finalizat anul trecut 18 investigaţii, cele mai multe din ultimii şapte ani, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 368,54 milioane lei (73,7 milioane euro). Din această sumă, aproximativ 63% reprezintă sancţiuni aplicate pentru înţelegeri între companii.
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de investigaţii finalizate anul trecut de Consiliul Concurenţei, cu amenzi totale de peste 70 de milioane de euro, cele mai mari fiind date pe piaţa cimentului şi pe zona de farmaceutice, a declarat, joi, preşedintele autorităţii, Bogdan Chiriţoiu, într-o conferinţă de presă.
"A fost un an cu investigaţii interesante. Am constatat cu surprindere că suntem ca număr de investigaţii finalizate anul trecut primii din Europa, adică avem cel mai mare număr de investigaţii finalizate în baza tratatului, că pe astea le contabilizează Comisia Europeană, şi câteva au fost cu amenzi mari. Suntem la amenzi totale de peste 70 de milioane de euro. Două au fost mai mari - una pe piaţa cimentului, unde am sancţionat cei trei mari producători de ciment din ţară. E un caz şi tehnic interesant, dar cred că e mai important pentru că e o industrie importantă, pentru că cimentul stă la baza materialelor de construcţii şi partea de construcţii e zona care merge mai bine în economia noastră, care ne ajută în momentul de faţă să avem creştere economică pentru că avem investiţii publice pe zona de construcţii şi e important să păstrăm un grad de concurenţă bun, atât între companiile care fac construcţii - şi avem investigaţii şi pe zona asta- dar şi în ceea ce priveşte materialele pe care le folosesc companiile astea care fac construcţii. De asta acesta e un caz important", a afirmat Chiriţoiu.
"A fost un an cu investigaţii interesante. Am constatat cu surprindere că suntem ca număr de investigaţii finalizate anul trecut primii din Europa, adică avem cel mai mare număr de investigaţii finalizate în baza tratatului, că pe astea le contabilizează Comisia Europeană, şi câteva au fost cu amenzi mari. Suntem la amenzi totale de peste 70 de milioane de euro. Două au fost mai mari - una pe piaţa cimentului, unde am sancţionat cei trei mari producători de ciment din ţară. E un caz şi tehnic interesant, dar cred că e mai important pentru că e o industrie importantă, pentru că cimentul stă la baza materialelor de construcţii şi partea de construcţii e zona care merge mai bine în economia noastră, care ne ajută în momentul de faţă să avem creştere economică pentru că avem investiţii publice pe zona de construcţii şi e important să păstrăm un grad de concurenţă bun, atât între companiile care fac construcţii - şi avem investigaţii şi pe zona asta- dar şi în ceea ce priveşte materialele pe care le folosesc companiile astea care fac construcţii. De asta acesta e un caz important", a afirmat Chiriţoiu.
Autoritatea de concurenţă a finalizat anul trecut 18 investigaţii, cele mai multe din ultimii şapte ani, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 368,54 milioane lei (73,7 milioane euro). Din această sumă, aproximativ 63% reprezintă sancţiuni aplicate pentru înţelegeri între companii.
Companiile amendate din piaţa cimentului, cu 217,9 milioane lei (43,7 milioane euro), sunt: Holcim România, Romcim şi Heidelberg Materials România, pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor.
De asemenea, Consiliul Concurenţei a amendat cu 128,4 milioane lei (25,81 milioane euro) compania Boehringer Ingelheim RCV Gmbh & Co KG (Austria), pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţa românească a medicamentelor destinate tratamentului bronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC).
"Am avut un caz cu amenzi mari pe zona de farmaceutice. Boehringer e o preocupare mai veche pe care o avem de a nu lăsa companiile care au produse mai scumpe să blocheze intrarea în piaţă a produselor mai ieftine, aşa-numitor produse generice", a susţinut şeful de la Concurenţă.
Totodată, 5,96 milioane lei (1,2 milioane euro) reprezintă amenzile totale date unui număr de şase companii active pe piaţa furnizării de carte, precum şi Asociaţiei Editorilor din România (AER), pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială, în timp ce Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenţei, a sancţionat cu 3,49 milioane lei (aproximativ 700.00 euro) Grup Feroviar România pentru că nu a respectat măsurile impuse de organismul naţional de reglementare şi nu a permis accesul tuturor operatorilor de transport feroviar la infrastructurile de servicii pe care le operează în staţia CF Palas din zona Portului Constanţa.
"Consiliul Feroviar - ştiţi că avem şi o mică parte de reglementare, avem supraveghere navală şi feroviară - a dat şi el prima lui amendă, când a văzut că Grupul Feroviar Român, în mod repetat, nu a respectat ceea ce i-a spus: să dea acces la calea ferată gestionată în Portul Constanţa şi altor operatori feroviari. Deci, pentru nerespectarea acestei obligaţii, a fost impusă prima amendă de către Consiliul Feroviar", a explicat Chiriţoiu.
În plus, compania OKI Europe Limited a fost amendată cu 3,35 milioane lei (aproximativ 670.000 euro), pentru limitarea exporturilor şi fixarea preţurilor de revânzare, precum şi monitorizarea acestora, în perioada octombrie 2015 - martie 2020.
În ceea ce priveşte relaţia cu instanţele de judecată, rezultatele în instanţă se înscriu în trendul ultimilor ani, 94% din hotărârile ICCJ fiind favorabile Consiliului Concurenţei. În acelaşi timp, instanţa de judecată a menţinut 96% din valoarea amenzilor contestate.
"În fine, în instanţe la nivel de decizii definitive lucrurile merg bine cum au mers în ultimii ani. Deci, gradul de succes la Înalta Curte e mare, atât din punct de vedere al cazurilor câştigate, atât din punct de vedere al fondului, deci confirmă instanţa că s-a încălcat legea, cât şi din punct de vedere al menţinerii amenzilor stabilite de noi, pentru că ştiţi că uneori instanţa spune 'da, au încălcat legea, dar amenda trebuie să fie mai mică decât aţi stabilit-o voi'. În ambele privinţe, lucrurile au mers bine anul trecut", a subliniat Bogdan Chiriţoiu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1916 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





