ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Câciu: România are cheltuieli permanente care obligă la o finanţare mai mare; dobânzile intră în zonă de stabilizare

08 Martie 2023   |   Agerpres

Câciu a atras atenţia asupra faptului că declaraţiile publice făcute de către clasa politică, referitoare la situaţia economică, afectează semnalele din piaţa externă.

 
 
România are o carenţă structurală şi cheltuieli permanente care obligă la o finanţare mai mare, iar în ceea ce priveşte dobânzile acestea intră într-o zonă de stabilizare, pe fondul în care se stabilizează şi partea de inflaţie, a declarat, miercuri, în plenul Senatului, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

"E adevărat, România are o carenţă structurală, are cheltuieli permanente sau cheltuieli rigide care obligă, dacă vreţi, la o finanţare mai mare. Dar, cu toate acestea, cu un sprijin suplimentar de 47 de miliarde, România a încheiat deficitul mai bine decât cel a asumat în faţa Comisiei Europene. Vorbim de dobânzi. Da, dobânzile au crescut foarte mult în anul 2022 şi nu au crescut numai în România. România nu este o insulă izolată nici în lume, nici în Europa. Dacă vă uitaţi în regiune, o să observaţi că dobânzile au crescut cu peste 300%. Dobânzile în România, în afară de două vârfuri pe care le-am avut, de peste 9%, şi au fost vârfuri conjuncturale, au crescut de la 5,5% în jur de 8%. Acesta pe un fond în care ratingul României nu este cel mai grozav. Ratingul se îmbunătăţeşte când elementele de structură ale economiei sunt restructurate, reaşezate. Crizele nu-ţi dau timpul să faci aceste restructurări, de pe azi pe mâine. Dincolo de ratinguri se vorbeşte şi trebuie să luăm în calcul despre inflaţia care n-a fost de 16%, inflaţia anuală... Aş vrea ca termenii să-i folosim mai corect. Inflaţia anuală în România este de 13,8%, inflaţia la decembrie, într-adevăr, este 16%. Există, totuşi, nişte indicatori şi mai ales indicatori macro. Contează foarte mult sintagmele folosite", a menţionat şeful de la Finanţe la "Ora Guvernului".


Oficialul a susţinut că dobânzile intră într-o zonă de stabilizare "şi asta şi pe fondul în care se stabilizează partea de inflaţie".

"Partea structurală rămâne încă ridicată, iar costurile cu dobânzile, din perspectiva nivelului ratei dobânzilor, vor fi similare pe prima parte a anului şi mai mici pe partea a doua a anului faţă de anul trecut. Important este că s-a stabilizat situaţia. În situaţii de genul acesta, îi îndemn pe toţi să se uite cum se întâmplă în Ungaria, cum se întâmplă Polonia, în Cehia, Bulgaria să vadă cum au evoluat dobânzile. Dacă discutăm numai de dobânzi, vreau să vă spun că o ţară nu se finanţează cum finanţezi ca un broker de credite. Capitalul contează şi am spus asta acestui Senat şi la tribuna Parlamentului. Dacă aveam mai puţin capital de refinanţat, cu siguranţă aveam costuri mai scăzute la dobânzi", a explicat demnitarul.

Câciu a atras atenţia asupra faptului că declaraţiile publice făcute de către clasa politică, referitoare la situaţia economică, afectează semnalele din piaţa externă.

"În momentul în care ieşim în piaţa publică şi facem declaraţii care arată falimentul României, care arată elemente de apocalipsă, să nu vă aşteptaţi, şi asta-i rog şi pe colegii mei de la Partidul Social Democrat, ca pieţele să se uite insensibil la astfel de declaraţii ale politicienilor. Să vă puneţi întotdeauna întrebarea dacă o astfel de declaraţie, dincolo de rezultatul politic de conjunctură şi poză de moment, face bine sau nu cetăţenilor acestei ţări. Şi nu mă ascund să vă spun că la rectificarea de anul trecut, în contextul în care nimeni nu l-a întrebat pe ministrul de Finanţe, măcar în Parlament să-l cheme să zică cât sunt facturile la energie, s-a preferat dialogul prin intermediul mass-media, când se vehiculau sume de 40 de miliarde, 30 de miliarde, în care toate instituţiile financiare internaţionale se întrebau oare care este realitatea. Evident că am stat de vorbă cu fiecare în parte. În acel moment, să ştiţi că costul de finanţare în România a crescut", a subliniat Câciu.

Acesta a dat asigurări că, "indiferent cine e ministrul de Finanţe", România este pe un trend bun.

"Am spus-o din prima clipă că reformele se vor face, nu ne ascundem în spatele unor crize. Pe unii dintre colegii mei i-am deranjat pentru că ne-au dat exemple cu alte perioade când România a fost într-o situaţie mai critică. Am spus nu, dacă ne ascundem mereu în spatele crizelor, nu o să depăşim niciodată nivelul la care suntem. Reformele se vor face, deficitele se vor reduce. Problema pe care eu o văd este un mai bun dialog în clasa politică, în scopul şi în beneficiul cetăţenilor şi scopul întăririi acestei ţări şi a dezvoltării. Legat de legea privind reforma pensiilor speciale, trebuie să fie toţi miniştrii de resort de faţă, pentru că nu e vorba numai de bani, e vorba de asumare de către fiecare ministru a părţii lui de sector şi să ne spună ce se întâmplă cu acel sector", a afirmat ministrul Finanţelor.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, participă miercuri, în plenul Senatului, la dezbaterea "Ora Guvernului", ca urmare a invitaţiei adresate la propunerea grupului senatorial al USR.

Pe 27 februarie 2023, data trimiterii invitaţiei, USR menţiona că deficitul bugetar al României a atins "niveluri record", iar costurile de finanţare sunt unele dintre cele mai mari din Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat al USR transmis la acea dată AGERPRES, "ministrul Finanţelor trebuie să clarifice care sunt companiile cărora li se va aplica 'taxa de solidaritate' şi dacă nu cumva aceasta este pur şi simplu o taxă de solidaritate cu cei cu pensii speciale".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3848 / 10766
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
BACIU PARTNERS aduce încă o dată în prim plan proprietatea intelectuală prin cea de-a 4-a ediție a concursului de procese simulate în domeniul proprietății intelectuale | Ileana Nicolescu-Decsei, Master of Ceremonies: ”Competiția continuă să atragă studenți motivați de provocări, care valorifică îndrumarea oferită pentru a construi lucrări pe teme pe care nu au avut încă ocazia să le studieze în profunzime la facultate”
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...