Burduja: Proiectul Neptun Deep a depăşit deja un grafic de execuţie de 33%, în avans
14 Februarie 2025 Agerpres
Potrivit acestuia, platforma americană, una dintre cele mai mari din lume ("Mighty Barents"), a ajuns de câteva luni în România şi este pregătită să plece în larg şi să înceapă lucrările de forare.
Proiectul Neptun Deep a depăşit deja un grafic de execuţie de 33%, în avans faţă de termenele stabilite, a anunţat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook.
"Astăzi am vizitat în Portul Constanţa platforma Transocean Barents, o minune tehnologică pe care România se bazează în procesul de extracţie a gazelor din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep, cel mai important proiect energetic al României după finalizarea reactoarelor 1 şi 2 de la Cernavodă în perioada 1990-2000. Au participat premierul României, Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacşu, ministrul mediului, Mircea Fechet, şeful Cancelariei, Radu Oprea, şi conducerile companiilor Romgaz şi OMV Petrom", a scris Burduja.
Potrivit acestuia, platforma americană, una dintre cele mai mari din lume ("Mighty Barents"), a ajuns de câteva luni în România şi este pregătită să plece în larg şi să înceapă lucrările de forare. Burduja spune că platforma va ajunge la aproximativ 160 de kilometri de ţărm, în dreptul localităţii Tuzla, unde va pune în funcţiune zece sonde de exploatare a gazului românesc, la adâncimi de peste 4.000 de metri.
"Transocean Barents este un colos pe care cuvintele îl pot cu greu descrie, şi nici imaginile nu sunt suficiente. Are 90 de metri înălţime şi 120 de metri lungime, un ansamblu complex de utilaje şi echipamente care vor extrage gazul, la presiuni foarte mari, iar din 2027 - sau poate chiar mai repede - acesta va ajunge în casele noastre, prin magistrala Tuzla-Podişor, la care de asemenea se lucrează în ritm accelerat prin efortul Transgaz", a mai afirmat ministrul Energiei.
El a arătat că Neptun Deep este unul dintre cele mai mari proiecte prin care România şi statele europene îşi pot asigura independenţa şi securitatea energetică, la pachet cu preţuri competitive pentru oamenii simpli şi companii.
"Neptun Deep are importanţă economică şi geostrategică - să nu ne ferim să spunem lucrurilor pe nume. Investiţia de patru miliarde euro, în parteneriat Romgaz-OMV Petrom, va aduce peste 20 de miliarde euro pentru bugetul de stat şi peste 100 de miliarde de normal metri cubi, dublând producţia României", consideră ministrul. El spune că România va fi, indiscutabil, cel mai mare producător de gaz din UE.
"Un cuvânt defineşte acest proiect: curaj. Curajul Romgaz, care a preluat de la Exxon participaţia în proiect. Curajul ambelor companii, al oamenilor care duc greul investiţiei, al echipajului de 160 de experţi, al instituţiilor din România, care şi-au asumat să sprijine această investiţie strategică. Nu e de mirare că adversarii noştri - statali şi non-statali - nu vor să reuşim. Neptun Deep îi deranjează pe cei care zeci de ani şi-au folosit resursele energetice pentru a şantaja o parte importantă a lumii libere. Îi deranjează şi pe unii activişti de mediu, care încearcă orice să îl saboteze, de la procese la acţiuni de propagandă, cu toate că au tăcut asurzitor când, recent, două tancuri petroliere ruseşti s-au scufundat şi au provocat o imensă catastrofă ecologică în Marea Neagră. Biodiversitatea contează numai când 'trebuie', aparent", a declarat Sebastian Burduja.
Acesta a menţionat că proiectul Neptun Deep va fi dus la capăt de România, "aşa cum ne-am asumat de la bun început". "Nu ne vor opri cei care nu vor România independentă energetic. Gazul românesc în casele şi în economia ţării noastre va aduce siguranţă şi preţuri mai mici", şi-a încheiat ministrul postarea.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1882 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





