ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Burduja: La hidro am pierdut anul trecut circa 4.000 GWh; 2% din producţia de energie a fost de la prosumatori

14 Ianuarie 2025   |   Agerpres

"Într-adevăr se confirmă că am avut un an foarte secetos. Mai mult, am pierdut şi la producţia eoliană anul trecut undeva de la 7.500 la 6.300, pentru că a bătut mult mai puţin vântul", a subliniat Burduja.

 
 
Producţia de energie hidroelectrică a scăzut anul trecut cu circa 4.000 GWh, din cauza secetei, dar s-a înregistrat o creştere pe partea de fotovoltaice, iar prosumatorii au asigurat 2% din toată producţia de electricitate, a anunţat, marţi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

"La nuclear suntem cu cifre similare (celor din 2023 n.r), mizăm şi am mizat pe cele două reactoare nucleare de la Cernavodă şi îşi fac bine treaba. Din păcate, la hidro am pierdut undeva la 4.000 de GWh în 2024", a spus Burduja la o conferinţă de presă organizată la finalul şedinţei Comandamentului energetic de iarnă.

Astfel, a adăugat ministrul, dacă în 2023 România a produs 57.371 GWh, în 2024 a produs circa 52.997 GWh, deci cam cu 10% mai puţin.


"Într-adevăr se confirmă că am avut un an foarte secetos. Mai mult, am pierdut şi la producţia eoliană anul trecut undeva de la 7.500 la 6.300, pentru că a bătut mult mai puţin vântul", a subliniat Burduja.

Ministrul a subliniat însă că în zona de fotovoltaic, respectiv parcuri solare, producţia a crescut de la 1.600 la 2.200 GWh.

"Şi avem de la prosumatori 1.000 de GWh. Deci undeva la 2% din toată producţia energetica a României de anul trecut a fost de la prosumatori şi asta nu ţine cont de ceea ce au consumat ei la locul unde au panourile fotovoltaice şi/sau stocarea. Este producţia lor netă, din care scădem consumul", a punctat Sebastian Burduja.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1984 / 11100
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...