Bolojan: Estimarea Ministerului Finanțelor e că până la finalul anului vom avea un deficit de aproape 30 de miliarde de euro
17 Octombrie 2025 Agerpres
Deficitul bugetar este foarte mare, a adăugat el, iar dobânzile pentru banii pe care îi împrumută România an de an cresc.
Estimarea Ministerului Finanțelor este că până la finalul acestui an vom avea un deficit de aproape 30 de miliarde de euro, deci 150 de miliarde de lei, a declarat, vineri, prim-ministrul Ilie Bolojan.
El a făcut precizarea la Radio România Actualități, întrebat despre felul în care arată execuția bugetară a României în anul 2025, după primele nouă luni ale anului, în condițiile în care circulă deja unele date, conform cărora deficitul ar fi ajuns la 103 miliarde de lei, 20 de miliarde de euro, mai mare decât în anul precedent, în ciuda creșterii TVA.
'Datele pe care le-ați precizat sunt datele pe primele nouă luni ale anului. Estimarea pe care Ministerul de Finanțe a făcut-o este că până la finalul acestui an vom avea un deficit de aproape 30 de miliarde de euro, deci 150 de miliarde de lei, ceea ce este o sumă destul de mare, este aproape 25% din ceea ce încasează România într-un an. (...) România cheltuie în fiecare an cu 25% mai mulți bani decât încasează. Într-o traducere și mai plastică, cam fondul total de salarii în sectorul public din România se ridică la aproximativ 150 de miliarde de lei într-un an, deci dacă România lucrează în condiții normale, face aceleași investiții, pe care le-a făcut până acum, se comportă la fel, dacă nu ia împrumutul pe care îl ia în fiecare an, practic nu poate plăti niciun salariu în sectorul public', a explicat Ilie Bolojan.

'Gândiți-vă că anul acesta se ridică la aproximativ 11 miliarde de euro, deci aproximativ 55 de miliarde de lei, iar anul viitor, pentru că și anul acesta s-au luat credite, (...) din păcate, dobânzile pe care le va plăti România se vor apropia de 3% din Produsul Intern Brut. Deci, sunt niște dobânzi foarte mari și dacă nu ne corectăm cheltuielile, în sensul să le scădem, dacă nu ne încasăm veniturile, cele pe care le-am stabilit, și trebuie să le încasăm, și dacă nu ne calculăm investițiile în așa fel încât să existe un calcul cât mai corect, adică lucrăm atât cât ne putem permite și celelalte le prioritizăm și le eșalonăm, în anii următori, spațiul fiscal pe care îl are fiecare guvern care va fi, indiferent cine va fi, va fi tot mai mic și, practic, vom fi un fel de agenție de plăți care va plăti dobânzi, dar nu va mai fi un spațiu pentru dezvoltare, pentru a crea condiții, încât tinerii care își fac un rost în România să aibă o viață mai bună', a evidențiat Bolojan.
El a subliniat că este o miză importantă să ne reducem deficitele și să direcționăm banii care sunt economisiți, nu să plătim dobânzi, ci să îi ducem în dezvoltare, să avem servicii de sănătate și de educație mai bune.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1019 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS