ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bege (ANRE): Trebuie stabilite codurile CAEN ale consumatorilor noncasnici cu preţul plafonat

03 Octombrie 2022   |   Agerpres

În prezent, OUG 119 a fost aprobată de Senat cu modificări, iar Camera Deputaţilor este decizională.

 
 
Ordonanţa 119/2022 trebuie modificată astfel încât să se specifice care sunt codurile CAEN ale consumatorilor noncasnici care vor beneficia de preţ plafonat, a afirmat, luni, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.
 
În prezent, OUG 119 a fost aprobată de Senat cu modificări, iar Camera Deputaţilor este decizională.
 
"Este foarte interesant ce s-a aprobat în Senat, din punct de vedere legislativ nu are niciun impact, pentru că trebuie să fie aprobat în Camera Deputaţilor. Cert este că impactul OUG 27, cu toate modificările ulterioare, în sistemul energetic este unul semnificativ pentru toţi actorii pieţei. Eu salut în primul rând încercările de a simplifica şi a clarifica nişte semne de întrebare încă neclare în OUG 27 şi OUG 119, vă dau un exemplu: este absolut necesară o modificare în sensul specificării codurilor CAEN pentru care plafonarea se aplică consumatorilor noncasnici", a spus Bege, în conferinţa "Provocări în criza energetică", organizată de Profit.ro
 
Printre modificările aduse în Senat se află şi prevederea potrivit căreia de preţ plafonat vor beneficia şi familiile cu cel puţin trei copii.
 
"Invit furnizorii să vină cu propuneri în Camera Deputaţilor (pentru implementarea acestei prevederi - n.r.). O variantă ar fi o cerere pe proprie răspundere, există şansa să se vină cu completări şi dezbaterea de acolo va fi importantă", a completat vicepreşedintele ANRE. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3599 / 9836
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...