Andronache (ANRE): Costul cu capacitatea de stocare a scăzut undeva la 20% faţă de ce era în urmă cu 13 ani
16 Martie 2026 Agerpres
Oficialul ANRE a admis că preţul energiei contează foarte mult în competitivitatea unei ţări, pentru că doar aşa se pot atrage investiţii pentru dezvoltarea acesteia.
Luni, începând cu ora 13:00, pentru un interval de patru ore, preţul energiei electrice a fost zero pe PZU, însă, de la ora 19:00, până la ora 23:00, acesta depăşeşte 100 de euro, ceea ce demonstrează importanţa instalării unei capacităţi de stocare, mai ales în condiţiile în care costurile au scăzut undeva la 20% comparativ cu nivelul din urmă cu 13 ani, a afirmat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) Gabriel Andronache, la un eveniment de specialitate.
"M-am uitat în această dimineaţă - de fapt o fac în fiecare zi, în fiecare dimineaţă primesc datele pentru PZU pentru ziua respectivă - şi am constatat (...) că astăzi, începând cu ora 13:00, pentru un interval de patru ore, preţul energiei electrice este zero pe PZU, dar, de asemenea, am constatat că începând cu ora 19:00, până la ora 23:00, preţul sare de 100 de euro, iar atunci stăm şi ne gândim: este rentabil pentru cei care montează capacităţi de producţie în solar - într-adevăr, sunt şi costuri, dar cu randamente mici - să ajungă să injecteze cu zero sau e nevoie să facă o producţie întârziată prin aceste capacităţi de stocare? Prosumatorii şi-au dat seama - şi am stat de vorbă cu ei - şi-au dat seama că este mai important şi mai benefic să-şi pună capacitate de stocare. Ştim foarte bine, capacitatea de stocare, costul pentru capacitatea de stocare a scăzut undeva la 20% faţă de ce era în urmă cu 13 ani", a spus Andronache, la conferinţa "Focus Energetic".
"M-am uitat în această dimineaţă - de fapt o fac în fiecare zi, în fiecare dimineaţă primesc datele pentru PZU pentru ziua respectivă - şi am constatat (...) că astăzi, începând cu ora 13:00, pentru un interval de patru ore, preţul energiei electrice este zero pe PZU, dar, de asemenea, am constatat că începând cu ora 19:00, până la ora 23:00, preţul sare de 100 de euro, iar atunci stăm şi ne gândim: este rentabil pentru cei care montează capacităţi de producţie în solar - într-adevăr, sunt şi costuri, dar cu randamente mici - să ajungă să injecteze cu zero sau e nevoie să facă o producţie întârziată prin aceste capacităţi de stocare? Prosumatorii şi-au dat seama - şi am stat de vorbă cu ei - şi-au dat seama că este mai important şi mai benefic să-şi pună capacitate de stocare. Ştim foarte bine, capacitatea de stocare, costul pentru capacitatea de stocare a scăzut undeva la 20% faţă de ce era în urmă cu 13 ani", a spus Andronache, la conferinţa "Focus Energetic".
Oficialul ANRE a admis că preţul energiei contează foarte mult în competitivitatea unei ţări, pentru că doar aşa se pot atrage investiţii pentru dezvoltarea acesteia.
"Într-adevăr, preţul la energie contează foarte mult în competitivitatea unei ţări, alături de ceea ce înseamnă materie primă, fiscalitate, mâna forţei de lucru şi cu toate acestea trebuie să ne uităm dacă şi cum putem să facem ca preţurile să fie din ce în ce mai mai mici, astfel încât să putem să atragem investiţii în zona economică, astfel încât România să se poată dezvolta. Dacă ne uităm cu atenţie la ce se întâmplă şi ce s-a întâmplat în ultima perioadă, nu o să intru foarte mult în cifre cum fac de obicei, dar pot să spun că (...) dacă ne uităm la numărul de ATR-uri (Avize Tehnice de Racordare - n. r.), după aceea ne uităm la cererile de racordare, ne uităm după aceea la avizele, autorizaţiile de înfiinţare şi aşa mai departe şi cât se implementează, o să constatăm că suntem undeva sub 4% din ceea ce avem ATR-uri emise, din capacitate, ceea ce nu este un lucru tocmai bun", a atenţionat acesta.
Potrivit vicepreşedintelui autorităţii, la nivelul lunii decembrie 2025 erau 297.000 de prosumatori, iar 66.000 dintre aceştia aveau capacităţi instalate în stocare.
"Un lucru bun, pentru că întotdeauna în zona de producţie trebuie să luăm în calcul prosumatorii, aici o să vin cu câteva date. În luna decembrie am constatat că am atins pragul de 297.000 de prosumatori şi un lucru care este foarte, foarte îmbucurător, este faptul că avem 66.000 de prosumatori care au capacităţi instalate în stocare. Şi dacă mă uit comparativ la ce s-a întâmplat în ultimul semestru al anului trecut, vedem o creştere foarte mare a numărului celor care sunt prosumatori şi îşi instalează capacităţi de stocare. Deci, în luna decembrie, au fost încă 7.000 de prosumatori care şi-au instalat capacităţi de producţie, de la 287.000 la 294.000, deci 7.000 de locuri de consum, de prosumatori, dar în schimb 10.000 de prosumatori şi-au instalat stocare. Ca să putem să ne uităm şi să vedem ceea ce înseamnă în capacitate, la prosumatori sunt circa 3.400 de megawaţi instalaţi în panouri fotovoltaice", a susţinut el.
Andronache a subliniat că un lucru foarte important este randamentul, cel mai mare obţinându-se în zona de nuclear.
"În viitor ce putem să facem după ce trecem de zona de producţie - şi ştim foarte bine că aşteptăm Mintia, Iernutul şi aşa mai departe - dorim, de asemenea, să se înceapă şi Grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă, pentru a avea energie în bandă cu randamente mari, pentru că acesta e un lucru foarte important, să avem şi randament. Nuclearul merge cu un randament de circa 90%, solarul merge cu randament de 17, din calcule, eolianul cu 23. După aceea trebuie trebuie să mergem la infrastructura de transport şi să vedem ce putem să facem acolo. Ştim foarte bine că această infrastructură este reglementată şi dacă în cealaltă parte piaţa reglează preţul la producţie, în zona asta depinde de investiţii şi trebuie să ne uităm cu foarte mare atenţie la faptul că în ultima perioadă - şi este un lucru îmbucurător - toţi cei din transport şi din distribuţie au aplicat pentru fonduri europene. Am constatat că cei din distribuţie au aplicat 105 proiecte pentru Fondul de Modernizare pentru o valoare de 2,4 miliarde de euro, dar, din păcate, valoarea totală pe Fondul de modernizare este 1,1 (miliarde de euro - n. r.)", a arătat reprezentantul ANRE.
În acest context, el a subliniat că trebuie găsite soluţii pentru finanţarea tuturor proiectelor depuse, întrucât aceste costuri, dacă sunt suportate de companii, se vor regăsi în tarifele de transport şi distribuţie.
"Aici considerăm că am putea să căutăm soluţii pentru a creşte această sumă care să fie alocată, pentru că, dacă nu o să o creştem, o să ajungem ca diferenţa aceea - deci este clar că acele proiecte sunt necesare pentru sistemul energetic naţional - iar dacă acele proiecte vor fi făcute cu banii companiilor cu siguranţă ele se vor regăsi în tarif şi vom ajunge să reducem preţul la producţie, dar o să-l creştem la ce înseamnă transport, distribuţie, celelalte zone care sunt reglementate. Deci, uitându-ne la toate aceste aspecte, trebuie să le luăm în calcul, să le luăm pas cu pas, să dezvoltăm inclusiv ce înseamnă zona de interconexiuni. (...) Ca să putem să fim competitivi ca ţară din punct de vedere economic, trebuie ca preţul energiei să fie redus, şi avem premise că am putea să facem aceste lucruri. Trebuie să avem un pic de răbdare, dar pe de altă parte să fim mai aplicaţi şi să îi sprijinim pe cei care într-adevăr doresc şi au capacitatea să facă investiţii", a conchis Gabriel Andronache.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 525 / 11102 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





