ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

3 companii şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România

25 Noiembrie 2025   |   Agerpres

Ministerul de Externe împreună cu celelalte ministere de resort, elaborează un act normativ "pentru a se asigura crearea unui cadru legal prin care să existe o formă de supraveghere pentru respectivele active şi activităţi economice".

 
 
Trei companii şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România, atât rafinăria cât şi reţelele de benzinării, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

"În momentul de faţă sunt trei companii care şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România, atât rafinăria cât şi reţelele de benzinării, care poartă negocieri direct cu concernul încă de acum câteva săptămâni. Am fost notificaţi, suntem în legătură cu ei şi urmează să se parafeze această tranzacţie între două companii private, în care este evident că interesul nostru e ca această tranzacţie să fie făcută cât mai rapid. Între timp, în baza legislaţiei actuale, este evident că România nu a cerut o prelungire a acestor termene, pentru că e o decizie foarte clară şi politică dacă aplicăm sancţiunile SUA, suntem de acord cu ele sau nu. România, spre deosebire de alte state vecine, nu este dependentă de producţia de hidrocarburi şi de importurile lor din partea Federaţiei Ruse şi a Lukoil. Prin urmare, nu a cerut această prelungire şi poziţia noastră este foarte clară şi foarte fermă. În momentul de faţă, aşteptăm să existe aplicarea sancţiunilor, urmând ca imediat după, această companie să găsească un cumpărător şi să încheie tranzacţia pentru a nu perturba activitatea economică", a menţionat Bogdan Ivan, la Ediţia a 7-a a Romanian International Energy Conference (RIEC) 2025, organizată de Federaţia Patronală a Energiei (FPE).


Potrivit acestuia, Ministerul de Externe împreună cu celelalte ministere de resort, elaborează un act normativ "pentru a se asigura crearea unui cadru legal prin care să existe o formă de supraveghere pentru respectivele active şi activităţi economice".

"Între timp, Ministerul de Externe, care este responsabil cu implementarea acestor tipuri de sancţiuni, împreună cu celelalte ministere de resort, pentru că e o acţiune guvernamentală, nu doar a unui minister, are în elaborare un act normativ, la care am contribuit şi noi încă de săptămâna trecută cu expertiză tehnică a Ministerului Energiei, tocmai pentru a se asigura crearea unui cadru legal prin care să existe o formă de supraveghere pentru respectivele active şi activităţi economice", a adăugat ministrul.

În ceea ce priveşte cumpărătorul, ministrul a subliniat că "sunt negocieri care se poartă în momentul de faţă şi internaţional".

"Sunt companii care au ofertat global, cei din Statele Unite au primit mai multe oferte. La nivel naţional sunt companii care sunt interesate să achiziţioneze şi activele din România, inclusiv companii româneşti, inclusiv din state, inclusiv din alte state membre ale Unii Europene. Este evident că e o tranzacţie între două companii private, în care statul are puteri limitate de a interveni în momentul de faţă, ceea ce facem noi e să respectăm sancţiunile SUA şi să le implementăm la timp. (...) Nu pot să dau numele (companiilor n.r.) pentru că în momentul de faţă aş încălca confidenţialitatea unui document comercial din partea acelor companii care au informat oficial Ministerul Energiei.

Întrebat dacă ar urma să se instituie un supraveghetor în proiectul de ordonanţă, ministrul a subliniat că este o procedură standard.

"În momentul de faţă este o procedură standard, legislaţia prevede acest lucru, aproximativ la fel ca şi procesul de supraveghere care a avut loc încă din 2022 pe alte companii care aveau ca sursă a capitalului Federaţia Rusă. Este acel model care doar se actualizează cu legislaţia din 2025", a adăugat ministrul.

Reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi specialişti în energie discută marţi despre perspectivele europene asupra domeniului, colaborarea şi integrarea regională, politicile ce redesenează traiectoria naţională şi proiectele de ţară care consolidează securitatea şi dezvoltarea energetică a României.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 865 / 11100
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...