
Care sunt elementele strategiei ESG dezvoltate de ING Bank și cum susține echipa juridică locală eforturile legate de tranziția către sustenabilitate. Ioana Regenbogen, Head of Legal and Corporate Affairs: Acest tip de proiecte devine parte din activitatea tot mai multor echipe din bancă, iar nivelul de implicare în astfel de inițiative crește considerabil și devine „modul normal” de a opera din punct de vedere business
09 Decembrie 2021
Ștefania EnacheLa nivel intern, în fiecare segment al companiei există activități corelate ESG, indiferent dacă este vorba despre componente de risc, finanțare sustenabilă sau investiții sociale.
![]() |
Ioana Regenbogen, Head of Legal and Corporate Affairs în cadrul ING Bank România |
Mediul de afaceri a înțeles necesitatea și urgența pentru tranziția către o economie sustenabilă și face eforturi pentru a acționa în consecință. Ioana Regenbogen, Head of Legal and Corporate Affairs în cadrul ING Bank România, consideră că miza în următorii ani, pentru compania pe care o reprezintă, este alegerea înțeleaptă a acțiunilor prin care ING poate avea cel mai mare impact pozitiv, ca instituție financiar bancară. „Și, totodată, să angrenăm parteneri comerciali, sociali sau din rândul autorităților, pentru că acesta e modul în care agenda de sustenabilitate devine acționabilă”, a punctat juristul într-un interviu acordat BizLawyer.
În ultimii ani, marile companii au adoptat criterii de performanță pe baza factorilor de mediu, sociali și de guvernanță (ESG). În Europa, sustenabilitatea nu mai este doar responsabilitatea departamentelor juridice, de public affairs sau de guvernanță, ea a devenit o prioritate a top managementului și un element central al strategiilor de business. În acest context, tot mai mulți jucători cheie din economie adoptă politici și linii directoare legate de ESG, identifică riscuri sau oportunități, obiective SMART în ceea ce privește sustenabilitatea și monitorizează indicatori cheie de performanță (KPI) pentru obiectivele legate de ESG.
În ultimii ani, marile companii au adoptat criterii de performanță pe baza factorilor de mediu, sociali și de guvernanță (ESG). În Europa, sustenabilitatea nu mai este doar responsabilitatea departamentelor juridice, de public affairs sau de guvernanță, ea a devenit o prioritate a top managementului și un element central al strategiilor de business. În acest context, tot mai mulți jucători cheie din economie adoptă politici și linii directoare legate de ESG, identifică riscuri sau oportunități, obiective SMART în ceea ce privește sustenabilitatea și monitorizează indicatori cheie de performanță (KPI) pentru obiectivele legate de ESG.
Drumul ING către sustenabilitate a început la nivel global și local cu mulți ani în urmă, în 2012. Ioana Regenbogen amintește că au fost inițiate planuri foarte concrete de acțiune odată cu alinierea la angajamentele stabilite în cadrul Acordului de la Paris, în domeniul schimbărilor climatice. „Ulterior am pus bazele metodologiei „Terra”, strategia ING de direcționare a portofoliului nostru de credite către îndeplinirea obiectivului propus prin Acordul de la Paris de a limita încălzirea globală mult sub 2°C. Astăzi, atât din perspectiva relației cu clienții corporate, cât și pentru clienții persoane fizice, dezvoltăm permanent produse, servicii, dar și programe sociale care să sprijine, pe de-o parte, sănătatea financiară și tranziția către o economie sustenabilă pe de altă parte”, detaliază coordonatoarea echipei de Legal de la ING Bank România.
Ioana Regenbogen explică faptul că abordarea „Terra” este o metodologie inovatoare și exactă de măsurare, care se concentrează în primul rând asupra sectoarelor ce generează cel mai înalt nivel de emisii de gaze cu efect de seră.
„Pentru fiecare sector, folosim cea mai adecvată metodologie disponibilă, fiind conștienți de faptul că există mai multe drumuri care duc spre sustenabilitate și că, în cele din urmă, impactul este cel care contează. Un exemplu de parteneriat de succes este cel cu 2˚ Investing Initiative (2DII), care este un think tank global ce dezvoltă analize metrice climatice în piețele financiare, bazându-se pe indicatori PACTA (Paris Agreement Capital Transition Assessment) și SBTi SDA (Science Based Targets initiative’s Sectoral Decarbonization Approach). Istoric, în România avem un bun exercițiu de dialog social în definirea ariilor în care ING direcționează investițiile sociale. La fiecare patru ani derulăm o analiză riguroasă alături de clienți, angajați, furnizori, reprezentanți ai autorităților și ai societății civile. Împreună cu acești parteneri stabilim care sunt problemele sociale din România la rezolvarea cărora ING poate contribui semnificativ. Cel mai recent astfel de dialog social s-a întâmplat la finalul anului trecut, iar rezultatul este decizia de a concentra în următorii ani strategia de investiții în comunitate (CSR) a ING Bank România asupra sănătății financiare (în principal cea a antreprenorilor la început de drum, a persoanelor care se confruntă cu un moment financiar dificil sau a societății civile), dar și asupra acțiunilor climatice”, detaliază expertul ING.
Finanțările sunt direcționate către economia sustenabilă
La ora actuală, există indicatori și metode prin care ING urmărește și îmbunătățește constant amprenta proprie de carbon și finanțarea sustenabilă a clienților sau chestiunile de risc climatic.
Cu toate acestea, provocările aduse de schimbările climatice, necesitatea imediată de acțiune și nevoia de parteneriate solide pentru rezultate concrete presupune în permanență noi angajamente și arii de intervenție. „Așadar, avem un punct bun de start, însă așteptarea noastră și a partenerilor noștri e ca acțiunile în această direcție să accelereze în următorii ani”, a nuanțat reprezentantul ING Bank România.
În cadrul ING, activitățile parte din tranziția către sustenabilitate angrenează fiecare arie de business, e singura modalitate de progress. Astfel, la nivel intern, în fiecare segment al companiei există activități corelate ESG, indiferent dacă este vorba despre componente de risc, finanțare sustenabilă sau investiții sociale. „Echipa juridică asigură sprijin pentru implementarea acestor activități și este în contact permanent atât cu colegii noștri din România din zona de Corporate Social Responsibility, cât și cu colegii din Public Affairs din ING Amsterdam. O implicare cel puțin la fel de serioasă avem și la nivelul asociațiilor profesionale bancare și de afaceri, precum și în relația cu partenerii instituționali, alături de care lucrăm pentru tranziția către sustenabilitate”, precizează Ioana Regenbogen.
Prin urmare, acest tip de proiecte devine parte din activitatea tot mai multor echipe din bancă, iar nivelul de implicare în astfel de inițiative crește considerabil și devine „modul normal” de a opera din punct de vedere business.
Prin cadrul ESR (Environmental and Social Risk Framework), ING identifică și evaluează riscurile și impactul climatic pe care investițiile instituției bancare le-ar putea genera. Astfel, ESR limitează expunerea companiei în anumite sectoare, cum e cel al combustibililor fosili neconvenționali (gaze de șist, petrol și gaze offshore arctice). De asemenea, ING aplică pentru finanțarea proiectelor și alte standarde internaționale, precum International Finance Corporation’s performance standards.
Principalele criterii sunt cele legate de mediu, pentru că e zona în care ING are cel mai mare impact ca instituție financiară. În politica de risc sunt însă adresate toate criteriile ESG.
Pe aceeași linie, încă din 2012, ING a inclus cerințe de responsabilitate socială și de mediu în procesul său de achiziții publice. Astfel, standardele de durabilitate a achizițiilor din ING s-au bazat pe principiile Pactului global al ONU și sunt acum încorporate în procesul global Know Your Supplier (KYS), care ajută instituția financiară să determine nivelul de risc social, de mediu și financiar asociat cu un furnizor. Partea durabilității procesului KYS de astăzi este dezvoltată și extinsă dincolo de principiile Pactului Global al ONU și deține și alte aspecte sociale și de mediu, spre exemplu conformitatea cu obligațiile ce rezultă din actele de sclavie modernă. Acest lucru face ca ING să încheie afaceri doar cu companii care sunt de acord să îndeplinească cerințele instituției financiare de sustenabilitate.

În cadrul ING, atât la nivel local, cât și la nivel global, agenda de sustenabilitate este foarte clar setată, iar liniile de business au specialiști cu atribuții specifice în zone de finanțare sustenabilă. Prioritățile sunt stabilite la nivelul boardului companiei, iar în implementarea lor există o colaborare constantă între diferite echipe. Totodată, zona investițiilor sociale are un nivel de guvernanță în care 11 reprezentanți din diferite arii de business sunt parte din boardul CSR.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 42 / 80 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
Avocații Kinstellar spun că semnalul cel mai pregnant din ultima perioadă e dat de proiectele de reorganizare și apreciază că anul acesta va crește numărul companiilor care fac disponibilizări masive. Clienții sunt interesați de consolidarea politicilor privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și de regândirea modului de organizare a muncii, pe fondul unei tendințe de creștere a volumului de cauze privind litigiile de muncă | Activitate intensă în practica de Employment, evidențiată de ghidurile juridice internaționale, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...