ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Universitatea din București și KPMG în România lansează Programul David Mitrany

20 Ianuarie 2021   |   BizLawyer

Programul inițiat de Universitatea din București și de KPMG în România are ca obiective recuperarea personalității intelectuale a lui David Mitrany pentru cultura românească, introducerea operei sale în circuitul cultural și academic românesc, precum și promovarea gândirii sale pe plan internațional.

 
 
Universitatea din București și KPMG în România anunță lansarea Programului David Mitrany ca proiect definitoriu și prioritar pentru anul 2021 al parteneriatului dintre cele două instituții.

Programul inițiat de Universitatea din București și de KPMG în România are ca obiective recuperarea personalității intelectuale a lui David Mitrany pentru cultura românească, introducerea operei sale în circuitul cultural și academic românesc, precum și promovarea gândirii sale pe plan internațional.

Dedicat studierii și promovării moștenirii intelectuale a lui David Mitrany, cel mai influent gânditor de origine română din științele sociale al secolului 20 și unul dintre părinții fondatori ai integrării europene, programul va iniția traducerea, pentru prima dată în limba română, a unor părți importante ale operei sale, va reedita și republica lucrările sale, va sprijini scrierea de studii academice precum și lucrări de popularizare bazate pe ideile sale și va organiza evenimente și conferințe academice pe aceste teme.


Este anticipat că programul, coordonat de Dragoș Paul Aligică, Profesor KPMG de Științe Administrative la Universitatea din București, va deschide calea spre un proiect de cercetare a arhivei Mitrany de la London School of Economics și o eventuală publicare a unor elemente ale acesteia și a unor studii bazate pe aceasta.

„Universitatea din București și KPMG în Romania consideră ca acest program se va constitui nu doar într-un model de parteneriat public-privat între mediul corporativ și cel universitar dar, mai mult, se va afirma ca un proiect pilot al unui demers național mai vast de recuperare și relansare a studierii și promovării istoriei și tradiției gândirii sociale, politice și economice românești”, a declarat prof. univ. dr. Marian Preda, rector al Universității din București.

Programul va beneficia de susținerea unui consiliu academic consultativ alcătuit din cei mai importanți specialiști internaționali și are ambiția să devină cel mai semnificativ centru din lume în cercetări legate de David Mitrany și de moștenirea sa intelectuală.

„Educația este un sector strategic cu impact pentru viitorul României, iar parteneriatul încheiat între KPMG în România și Universitatea din București va contribui nu numai la încurajarea performanței în educație, ci și la recâștigarea valorilor ascunse ale României. Contribuția lui David Mitrany în definirea relațiilor internaționale a creat contextul necesar existenței Uniunii Europene și a securității și prosperității de care ne bucurăm astăzi. Descoperirea personalității și rezultatelor sale subliniază importanța cunoașterii trecutului astfel încât să putem înțelege prezentul și să putem avea o viziune a viitorului”, afirmă Ramona Jurubiță, Country Managing Partner, KPMG în România.

Născut în 1888 la București și naturalizat în Marea Britanie în anii 20, Mitrany s-a prezentat constant ca român. Asociat cu cercurile intelectuale și politice de la London School of Economics și Oxford, coleg în anii ‘30 cu Albert Einstein la Institutul de Studii Avansate de la Princeton și influent sfătuitor politic al elitei anglo-americane, ideile lui Mitrany au definit mai multe curente contemporane în teoria relațiilor internaționale, în studiile de guvernanță economică și politică și în teoria socială.

Programul inițiat de Universitatea din București și de KPMG în România va dedica o atenție specială studenților și promovării noii generații de specialiști români în științe sociale și ale guvernanței. KPMG anunță în acest context lansarea Burselor KPMG-David Mitrany, dedicate studenților de la Universitatea din București care se specializează în teme și domenii relevante pentru opera și gândirea lui Mitrany.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 112 / 154
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat MAS Real Estate, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România, în procesul de vânzare a șase proprietăți de acest tip către AFI Europe. Valoarea tranzacției depășește 280 de milioane de euro
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Bondoc și Asociații SCA a obținut anularea unei executări silite într-o cauză cu implicații juridice relevante. Ioana Katona (Partener) și Horea Ile (Associate), în prim plan
Ameropa a lucrat tot cu avocații PNSA în tranzacția prin care a vândut activele Azomureș către Romgaz, pentru 69 milioane de euro. Echipa pluridisciplinară, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...