ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vânzările de locuinţe au scăzut cu 3,4% la nivel naţional şi cu 7,9% în Bucureşti şi Ilfov în primul semestru (analiză)

09 Iulie 2025   |   Agerpres

Potrivit analizei, scăderea de la nivel regional a fost determinată de declinul înregistrat în Bucureşti, de circa 10% în prima jumătate din 2025, în timp ce vânzările rezidenţiale înregistrate în Ilfov în primul semestru din acest an au crescut cu 5% faţă de primul semestru din 2024.

 
 
Aproximativ 74.500 de unităţi rezidenţiale au fost vândute la nivel naţional în primele şase luni ale acestui an, în scădere cu 3,4% comparativ cu vânzările înregistrate în prima jumătate a anului 2024, potrivit unei analize realizate de către compania de consultanţă imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). 

În Bucureşti şi Ilfov s-au vândut aproape 25.700 de unităţi rezidenţiale, în scădere cu 7,9% comparativ cu rezultatul înregistrat în prima jumătate a anului trecut, precizează sursa citată.

Potrivit analizei, scăderea de la nivel regional a fost determinată de declinul înregistrat în Bucureşti, de circa 10% în prima jumătate din 2025, în timp ce vânzările rezidenţiale înregistrate în Ilfov în primul semestru din acest an au crescut cu 5% faţă de primul semestru din 2024.


Totodată, variaţiile anuale diferite dintre cele două zone pot fi explicate şi prin scăderea stocului de locuinţe noi disponibile spre vânzare în Bucureşti, concomitent cu livrarea unui număr tot mai ridicat de locuinţe în localităţile limitrofe Capitalei.

"2024 a adus cel mai scăzut număr de locuinţe finalizate în Bucureşti şi împrejurimi înregistrat în ultimii cinci ani, iar pentru 2025 estimăm un volum la fel de mic de livrări, fapt care îşi arată deja efectele negative şi asupra vânzărilor de locuinţe din regiune. Scăderea livrărilor reprezintă cea mai mare problemă pentru piaţa rezidenţială din Bucureşti - la nivel naţional, în Cluj - Napoca spre exemplu, o piaţă regională unde media preţurilor este mai mare comparativ cu cea din Bucureşti, s-au vândut mai multe locuinţe în prima jumătate din 2025 comparativ cu perioada similară din 2024. Şi, din păcate, situaţia livrărilor din Bucureşti nu se va îmbunătăţi pe termen scurt", a afirmat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Conform sursei citate, Constanţa a devenit cea mai mare piaţă rezidenţială regională după numărul de locuinţe vândute, exceptând regiunea Bucureşti - Ilfov, care a fost cu 23,6% mai mare în primul semestru din 2025 faţă de perioada similară din 2024.

Următoarea poziţie este ocupată de Timiş, unde vânzările de unităţi rezidenţiale în 2025 au scăzut cu o rată anuală de 4,5%.

Cluj ocupă următoarea treaptă, aici fiind vândute cu 12,7% mai multe unităţi rezidenţiale în prima jumătate a acestui an faţă de perioada similară din 2025, în timp ce în Braşov s-a înregistrat o scădere a vânzărilor nouă procente, mai arată studiul.

SVN Romania, companie de consultanţă imobiliară din România, a tranzacţionat în şase ani de activitate peste 11.000 de locuinţe, cu o valoare cumulată de peste un miliard de euro. SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt ţări şi regiuni, în care activează peste 2.200 de consultanţi imobiliari şi personal administrativ.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2149 / 21635
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Băncilă, Diaconu și Asociații își consolidează practica de achiziții publice printr-o creștere robustă a mandatelor strategice, o orientare fermă către sectorul apărării și securității naționale și o metodologie integrată care acoperă întregul ciclu al procedurilor, de la pregătirea documentației până la implementarea contractelor | De vorbă cu Andrei Ștefanovici și Andra Iftemie despre transformările prin care trece întreaga piață a achizițiilor publice
Cum arată, din interior, practica de insolvență a unei firme poziționată în Tier 1 de directoarele internaționale. “Clienții au așteptarea să reușim imposibilul în ultimul moment posibil”, spun Emil Bivolaru și Florentin Nanu, NNDKP, într-o discuție despre primele 72 de ore care definesc un dosar, sofisticarea mandatelor cu expuneri fiscale și motivele pentru care cadrul legislativ al reorganizării trebuie reformat structural
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...