Euro marchează noi maxime istorice în faţa leului; deprecierea se vede în preţuri, rate şi comportamentul de consum (analiză)
07 Mai 2026 Agerpres
Cursul depreciat al leului vine cu o suită de efecte direct resimţite de cetăţeni şi companii, în condiţiile în care, pentru majoritatea românilor, există o discrepanţă între veniturile în lei şi cheltuielile în euro.
Cursul euro/leu a atins în fiecare zi din această săptămână noi maxime istorice, iar deprecierea monedei naţionale începe să se transmită tot mai vizibil în economie, prin creşterea preţurilor, a ratelor la credite şi schimbări în comportamentul de consum, potrivit unei analize realizate de o companie de investiţii.
"Fiecare zi din această săptămână a adus noi maxime istorice pentru cursul de schimb leu/euro. Acum un an, cursul BNR a sărit în trei zile de la 4,9775 la 5,1222, însemnând 2,9%. Anul acesta, de la 5,1004 pe 29 aprilie, cotaţia a ajuns la 5,2688 pe 7 mai, un avans de 3,3%. Variaţiile procentuale sunt asemănătoare, deocamdată, dar contextul este diferit", arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, într-un comunicat.
"Fiecare zi din această săptămână a adus noi maxime istorice pentru cursul de schimb leu/euro. Acum un an, cursul BNR a sărit în trei zile de la 4,9775 la 5,1222, însemnând 2,9%. Anul acesta, de la 5,1004 pe 29 aprilie, cotaţia a ajuns la 5,2688 pe 7 mai, un avans de 3,3%. Variaţiile procentuale sunt asemănătoare, deocamdată, dar contextul este diferit", arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, într-un comunicat.
Acesta precizează că, după spargerea pragului de 5 lei anul trecut, pieţele - şi românii - s-au obişnuit cu valori aflate iniţial în apropiere, apoi cu oscilaţii reduse în jurul reperului 5,1.
"În această perioadă, însă, cursul a focalizat incertitudinea politică, în timp ce bursa şi piaţa de datorie suverană au rămas relaxate. Contextul global este marcat de transformări, iar mobilitatea capitalului poate creşte, însemnând potenţial pentru oscilaţii mai ample decât anul anterior", se arată în comunicatul companiei.
Potrivit sursei citate, cursul depreciat al leului vine cu o suită de efecte direct resimţite de cetăţeni şi companii, în condiţiile în care, pentru majoritatea românilor, există o discrepanţă între veniturile în lei şi cheltuielile în euro.
Analiza arată că preţurile bunurilor importate cresc, la fel şi ale celor produse cu o pondere ridicată de importuri, iar impactul se transmite în inflaţie.
"O nouă rundă de creştere, după cea indusă de energie, este ultimul lucru dorit de pe lista românilor, dar şi a băncii centrale. Economia semi-euroizată, unde facturi la servicii de comunicaţii sau televiziune, achiziţii de valoare mare precum maşinile sau casele şi chiar servicii diverse resimt orice creştere vizibilă a euro drept o scădere a puterii de cumpărare. Valoarea creditelor în euro şi alte valute a scăzut cu 12,5% anual pentru persoane fizice, arată datele BNR pentru martie, dar pentru companii a crescut cu 15,1%. În total, aproximativ o treime (32,2%) din credite sunt denominate în valută, ceea ce înseamnă rate mai mari, concentrate în domeniul firmelor, care înfruntă deja provocări precum fiscalitatea în creştere, energia şi volatilitatea tehnologică", explică consultantul de strategie XTB România.
Potrivit acestuia, euro/leu operează şi ca semnal. Pe lângă obişnuita goană după cursul cel mai bun, fie în aplicaţii bancare, fie la casele de schimb valutar, un salt al cursului poate deturna timp şi atenţie într-o perioadă deja plină de evenimente locale şi internaţionale. În plus, acesta determină şi o schimbare de psihologie: consumatorii devin mai atenţi la cheltuieli, comercianţii şi furnizorii de servicii mai prudenţi, într-un mediu marcat de costurile la combustibili.
De asemenea, el susţine că o gură nesperată de oxigen a venit din scăderea cotaţiilor barilului, în ipoteza unei apropiate înţelegeri între SUA şi Iran, care ar urma să se resimtă la pompă în zilele următoare. Totuşi, această evoluţie temporară ar avea nevoie de un acord de pace durabil, încă incert. Economia rămâne sensibilă la încrederea participanţilor, în timp ce consumul este afectat direct de preţurile mai mari.
"Cu toate acestea, există un aspect favorabil, deşi dureros pe termen scurt: leul mai slab este un inhibitor al importurilor şi un stimulator al exporturilor. România funcţionează de prea multă vreme cu un deficit comercial ridicat. Importurile ieftine (curs puternic al leului) sunt benefice dezvoltării atunci când susţin aducerea de bunuri care pot asigura "împrospătarea" şi eficienţa bazei de producţie locale. Ele nu ajută însă când alimentează consumul de bunuri care se depreciază rapid. Deficitul comercial raportat la PIB este de aşteptat să se contracte suplimentar anul acesta, după o reducere de 15,6% în primele două luni faţă de anul trecut, însă chiar dacă ar ajunge la 6,5%, rămâne spaţiu de ajustare. În acelaşi timp, deficitul bugetar rămâne esenţial şi dificil de optimizat, mai ales în perioade de volatilitate politică", subliniază Claudiu Cazacu.
Conform analizei, un curs de 5,30 pe termen apropiat şi 5,50 în a doua jumătate a anului devine tot mai probabil, însă evoluţia finală va depinde de interacţiunea dintre economia reală, apetitul investitorilor şi politica Băncii Centrale.
"Cei care au ţinut banii la bancă în lei mai mulţi ani au avut de câştigat, dobânzile fiind în mare parte din timp mai bune cu 2-3 puncte procentuale. O depreciere a leului este penalitatea care survine ocazional. Pentru cei care au avut în ultimii 3 ani depozite în lei, cu toată variaţia cursului, decizia a fost - până acum, calculele se pot schimba dacă saltul ar fi susţinut puternic - inspirată", mai adaugă Claudiu Cazacu.
Fondată în 2004 în Polonia, XTB este o companie axată pe tehnologie, reglementată de mai multe autorităţi din întreaga lume, inclusiv Autoritatea de Supraveghere Financiară din Polonia, Comisia de Valori Mobiliare şi Burse din Cipru şi Autoritatea de Conduită Financiară. Din 2016, acţiunile XTB sunt listate la Bursa de Valori din Varşovia.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4 / 21640 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Băncilă, Diaconu și Asociații își consolidează practica de achiziții publice printr-o creștere robustă a mandatelor strategice, o orientare fermă către sectorul apărării și securității naționale și o metodologie integrată care acoperă întregul ciclu al procedurilor, de la pregătirea documentației până la implementarea contractelor | De vorbă cu Andrei Ștefanovici și Andra Iftemie despre transformările prin care trece întreaga piață a achizițiilor publice
Cum arată, din interior, practica de insolvență a unei firme poziționată în Tier 1 de directoarele internaționale. “Clienții au așteptarea să reușim imposibilul în ultimul moment posibil”, spun Emil Bivolaru și Florentin Nanu, NNDKP, într-o discuție despre primele 72 de ore care definesc un dosar, sofisticarea mandatelor cu expuneri fiscale și motivele pentru care cadrul legislativ al reorganizării trebuie reformat structural
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





