ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România, trimisă în faţa Curţii de Justiţie a UE din cauza neefectuării la timp a plăţilor către farmacii

08 Iulie 2026   |   Agerpres

Comisia Europeană a decis, miercuri, să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru faptul că nu s-a asigurat că CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) efectuează plăţile către operatorii de farmacii în termenele stabilite de Directiva privind întârzierea în efectuarea plăţilor (Directiva 2011/7/UE).

 
 

Comisia Europeană a decis, miercuri, să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru faptul că nu s-a asigurat că CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) efectuează plăţile către operatorii de farmacii în termenele stabilite de Directiva privind întârzierea în efectuarea plăţilor (Directiva 2011/7/UE).

Potrivit unui comunicat de presă, Executivul comunitar consideră că, în România, întârzierea efectuării plăţilor datorate operatorilor de farmacii este atât sistemică, cât şi persistentă. În temeiul articolului 4 alineatul (4) litera (b) din directivă, entităţile publice care furnizează îngrijiri medicale trebuie să deconteze tranzacţiile comerciale în termen de maximum 60 de zile calendaristice. CNAS a depăşit în mod constant acest termen la efectuarea plăţilor către farmaciile care furnizează medicamente pacienţilor. Întrucât nu s-a asigurat că CNAS efectuează plăţile către operatorii de farmacii în termenul prevăzut, România şi-a încălcat obligaţiile care îi revin în temeiul directivei.

În aprilie 2024, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere, urmată de un aviz motivat în februarie 2025 şi de un aviz motivat suplimentar în ianuarie 2026.

Comisia consideră că eforturile depuse de autorităţi au fost, până în prezent, insuficiente şi, prin urmare, trimite România în faţa CJUE, subliniază Executivul comunitar.

Întârzierile în efectuarea plăţilor slăbesc lanţurile de aprovizionare, împiedică creşterea şi competitivitatea întreprinderilor şi le afectează capacitatea de a inova şi de a se dezvolta, susţine sursa citată. "Întrucât întârzierile în efectuarea plăţilor constituie un obstacol major în calea competitivităţii pieţei unice, decizia face parte din eforturile Comisiei de asigurare a respectării legislaţiei, menite să elimine barierele de pe piaţa unică în 11 domenii prioritare. De asemenea, în Raportul său anual pentru 2026 privind competitivitatea pieţei unice, Comisia şi-a anunţat intenţia de a acorda prioritate asigurării respectării legislaţiei împotriva întârzierilor în efectuarea plăţilor de către autorităţile publice", se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, poziţia Comisiei urmăreşte să asigure faptul că toate întreprinderile, în special IMM-urile, care reprezintă 99% din întreprinderile europene, primesc plăţile la timp, astfel încât să poată menţine fluxuri de numerar sănătoase şi să poată investi cu încredere în viitorul lor.

În România, rambursarea medicamentelor face parte din sistemul public de sănătate, care funcţionează în cadrul CNAS. Farmaciile joacă un rol esenţial în acest sistem. Ele achiziţionează medicamente de la producători şi distribuitori pe propria cheltuială, apoi le distribuie pacienţilor în cadrul sistemului public naţional de asigurări de sănătate. Ulterior, CNAS le rambursează farmaciilor medicamentele eliberate. De fapt, farmaciile finanţează în prealabil aprovizionarea cu medicamente, asigurându-se, în acelaşi timp, că pacienţii au acces în timp util la tratamentele de care au nevoie.

În aprilie 2024, în urma plângerilor primite din partea unor asociaţii ale farmaciilor care reprezintă peste 500 de farmacii independente, Comisia a decis să lanseze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României. Conform celor mai recente informaţii furnizate de autorităţile române, farmaciile sunt plătite, în medie, cu 62-79 de zile după termenul de 60 de zile.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 22345
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
WTR Global Leaders 2026 | România urcă la 19 reprezentanți în liga mondială a specialiștilor în mărci – mai mulți decât Italia și aproape cât Franța. Ana-Maria Baciu (BACIU Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (Țuca Zbârcea & Asociații) și Alina Tugearu (ZRVP) rămân în elita globală, iar lista se îmbogățește cu două nume de referință. Cine sunt avocații evidențiați, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Filip & Company obține o victorie de referință într-un litigiu privind protecția construcțiilor învecinate. Proiect gestionat de Alin Grapă (Counsel) și Eduard Maxim (Senior Associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au obținut o victorie definitivă într-un litigiu fiscal complex privind proprietatea intelectuală, serviciile intra-grup și prețurile de transfer. Ajustări de peste 90 de milioane de lei impuse de ANAF au fost anulate
​​ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 de milioane de euro a complexului hotelier Radisson Blu din București | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...