ELCEN: Trei candidaţi selectaţi în etapa următoare a dialogului competitiv privind noua centrală de la CET Bucureşti Sud
08 Iulie 2026 Agerpres
Trei candidaţi au fost selectaţi pentru etapa următoare a dialogului competitiv, în vederea atribuirii contractului privind implementarea noii unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă din cadrul CET Bucureşti Sud, a anunţat Electrocentrale Bucureşti S.A. (ELCEN), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Trei candidaţi au fost selectaţi pentru etapa următoare a dialogului competitiv, în vederea atribuirii contractului privind implementarea noii unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă din cadrul CET Bucureşti Sud, a anunţat Electrocentrale Bucureşti S.A. (ELCEN), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
"Procedura de dialog competitiv este utilizată pentru proiecte de o complexitate ridicată şi permite autorităţii contractante să identifice, împreună cu operatorii economici calificaţi, soluţia optimă din punct de vedere tehnic şi economic înainte de depunerea ofertelor finale. Finalizarea acestei etape confirmă evoluţia constantă a programului investiţional derulat de ELCEN. Alături de proiectele aflate în derulare la CET Progresul şi CET Grozăveşti (pentru care au fost lansate deja procedurile de achiziţie), investiţia de la CET Bucureşti Sud demonstrează că modernizarea infrastructurii energetice a Capitalei avansează, prin parcurgerea tuturor procedurilor tehnice, financiare şi legale necesare implementării unor proiecte strategice de asemenea anvergură", precizează societatea.
Potrivit sursei citate, au fost parcurse, succesiv, toate etapele necesare implementării investiţiei, respectiv: semnarea contractului de finanţare prin Fondul pentru Modernizare, contractarea serviciilor de consultanţă tehnică şi financiară, elaborarea documentaţiei de atribuire, lansarea procedurii de dialog competitiv şi finalizarea primei etape a acesteia. În cadrul procedurii de atribuire, au fost depuse şase candidaturi, iar în urma evaluării acestora, trei candidaţi au fost selectaţi pentru etapa următoare a dialogului competitiv, în care vor fi analizate şi dezvoltate soluţiile tehnice şi economice capabile să răspundă necesităţilor ELCEN.
Ulterior, pe baza soluţiilor rezultate, candidaţii rămaşi în procedură vor fi invitaţi să depună ofertele finale, în conformitate cu soluţiile agreate în cadrul dialogului.
Proiectul "Implementarea unei unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă în CTE Bucureşti Sud" presupune construirea unei noi centrale cu o capacitate instalată de 275 MWe şi 214 MWt, bazată pe tehnologii moderne, cu un randament global de peste 85%, capabilă să producă energie electrică şi termică în condiţii de eficienţă ridicată şi cu emisii reduse.
Noua capacitate va funcţiona pe gaze naturale şi va fi "hydrogen ready", fiind pregătită pentru utilizarea, în perspectivă, a amestecurilor de gaze cu hidrogen, în concordanţă cu obiectivele naţionale şi europene privind tranziţia energetică şi reducerea emisiilor de carbon.
Reprezentanţii ELCEN subliniază că noua centrală de la CET Bucureşti Sud va contribui la creşterea siguranţei alimentării cu energie termică a consumatorilor din Municipiul Bucureşti, la modernizarea infrastructurii de producere a energiei termice şi electrice, la reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor de gaze cu efect de seră, la creşterea eficienţei energetice şi reducerea costurilor de producţie, precum şi la echilibrarea Sistemului Energetic Naţional (SEN).
Investiţia este finanţată prin Fondul pentru Modernizare, alături de surse proprii şi finanţare bancară, valoarea estimată a investiţiei fiind de aproximativ 3,6 miliarde de lei.
Proiectul de la CET Bucureşti Sud este parte a celui mai amplu program investiţional derulat de către ELCEN în ultimele decenii. Prin acest amplu program investiţional, compania dezvoltă trei noi capacităţi de cogenerare de înaltă eficienţă, cu o valoare totală de aproximativ cinci miliarde de lei, ce vor contribui la creşterea siguranţei alimentării cu energie termică a Municipiului Bucureşti şi consolidarea stabilităţii SEN.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4 / 22345 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
WTR Global Leaders 2026 | România urcă la 19 reprezentanți în liga mondială a specialiștilor în mărci – mai mulți decât Italia și aproape cât Franța. Ana-Maria Baciu (BACIU Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (Țuca Zbârcea & Asociații) și Alina Tugearu (ZRVP) rămân în elita globală, iar lista se îmbogățește cu două nume de referință. Cine sunt avocații evidențiați, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Filip & Company obține o victorie de referință într-un litigiu privind protecția construcțiilor învecinate. Proiect gestionat de Alin Grapă (Counsel) și Eduard Maxim (Senior Associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au obținut o victorie definitivă într-un litigiu fiscal complex privind proprietatea intelectuală, serviciile intra-grup și prețurile de transfer. Ajustări de peste 90 de milioane de lei impuse de ANAF au fost anulate
ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 de milioane de euro a complexului hotelier Radisson Blu din București | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





