ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ritmul lent în care companiile iau măsuri contra schimbărilor climatice periclitează obiectivele globale de mediu (barometru)

26 Noiembrie 2024   |   Agerpres

Studiul EY Global Climate Risk Disclosure Barometer prezintă un tablou anual al respectării recomandărilor în raportările organizaţiilor privind riscurile asociate schimbărilor climatice, în sectoarele care prezintă probabilitatea de a fi afectate semnificativ la nivel mondial. Prima ediţie a barometrului a fost publicată în decembrie 2018.

 
 
Numai 41% dintre companii au implementat planuri de gestionare a riscurilor climatice, iar firmele cu cele mai mari emisii încalcă cel mai flagrant regulile, lipsa de acţiune fiind o ameninţare majoră pentru obiectivele globale de mediu, potrivit raportului EY 2024 Global Climate Action Barometer, dat marţi publicităţii.

Aflat la a şasea ediţie, barometrul analizează măsura în care organizaţiile din întreaga lume raportează riscurile asociate cu schimbările climatice şi acţionează în vederea atenuării acestora.

Conform sursei citate, majoritatea companiilor nu şi-a asumat încă angajamente financiare pentru nivelul de emisii net zero, în condiţiile în care numai 4% au raportat cheltuielile operaţionale şi doar 17% au raportat cheltuielile de capital.


"Eşec generalizat la nivel global în asumarea de angajamente pe termen lung pentru emisiile de gaze cu efect de seră, majoritatea companiilor manifestând o atitudine relaxată faţă de întreaga gamă de emisii. Neimplementarea de planuri de acţiune şi neasumarea de angajamente financiare de către companiile din întreaga lume în vederea gestionării riscurilor asociate schimbărilor climatice au perturbat progresele în direcţia îndeplinirii unor obiective de mediu globale de importanţă vitală", se arată în raport.

Barometrul atribuie companiilor punctaje în funcţie de numărul raportărilor recomandate pe care le publică (acoperire) şi de gradul de detaliu al fiecărei raportări (calitate). Rezultatele arată că numărul companiilor care oferă cel puţin unele informaţii aferente fiecăreia dintre raportările recomandate se află la cel mai ridicat nivel de la debutul studiului. Un punctaj de 100% înseamnă că sunt raportate informaţii aferente tuturor recomandărilor, iar punctajul mediu din acest an este de 94%, o ameliorare a acoperirii comparativ cu 90% în 2023.

Cu toate acestea, calitatea raportărilor rămâne la un nivel îngrijorător de redus. Punctajul mediu al calităţii se situează la 54%, o creştere mică de la 50% anul trecut, ceea ce indică faptul că multe companii evită să comunice datele necesare. Ţările şi regiunile cu cea mai ridicată calitate a raportărilor sunt Marea Britanie (69%), Coreea de Sud (62%), Japonia (61%), Europa de Sud (61%) şi Europa de Vest/Nord (61%), în timp ce Orientul Mijlociu (29%) se află la coada clasamentului.

Barometrul din acest an evidenţiază clar lipsa de pregătire a companiilor pentru îndeplinirea obiectivelor cruciale stabilite prin Acordul de la Paris din 2015, inclusiv a obiectivelor de a limita creşterea emisiilor şi a temperaturii şi de a consolida capacitatea de a se adapta la efectele schimbărilor climatice. Doar 41% dintre companii au declarat că au implementat un plan de tranziţie, care să atenueze riscurile asociate cu schimbările climatice, doar 21% au declarat că intenţionează să elaboreze un astfel de plan în viitor, iar 38% nu au nicio intenţie în acest sens.

În rândul companiilor cu cele mai mari emisii din lume, adoptarea de planuri de tranziţie este chiar şi mai mică: doar 8% în China şi numai 32% în SUA. La polul opus, adoptarea unor astfel de planuri în Marea Britanie şi Europa se situează la 66% şi, respectiv, 59%, în mare parte ca urmare a unor regimuri legislative de succes, ceea ce subliniază importanţa reglementărilor ca mijloc de stimulare a adoptării de măsuri.

Această problemă este amplificată şi de faptul că şi mai puţine companii şi-au asumat angajamente financiare clare care să le susţină planurile de tranziţie. Numai 4% dintre companii şi-au făcut publice cheltuielile operaţionale (cheltuieli care apar în cadrul activităţilor comerciale curente) şi doar 17% au raportat cheltuielile de capital (fonduri investite în activele unei companii, cu scopul obţinerii de câştiguri viitoare), un semn că, până şi companiile care au planuri de acţiune nu sunt pregătite să le pună în aplicare.

"EY 2024 Global Climate Action Barometer indică o îmbunătăţire treptată a calităţii raportărilor legate de schimbările climatice în ultimii ani, dar şi faptul că până şi companiile cu cele mai bune performanţe în raportare nu implementează strategii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) la viteza şi amploarea necesare pentru a atinge obiectivul Acordului de la Paris de a limita creşterea temperaturii globale sub 1,5 grade. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească, atingând noi vârfuri în 2024. Majoritatea obiectivelor de reducere stabilite de companii sunt pe termen scurt, vizând oportunităţi uşor de atins, în principal la nivel operaţional - cum ar fi îmbunătăţirile de eficienţă în cadrul Scopului 2, nu sunt suficient de ambiţioase pentru a aborda criza climatică actuală. În plus, o minoritate de companii au raportat că au un Plan de Tranziţie în vigoare şi foarte puţine au dezvăluit investiţii în cheltuieli de capital care să susţină aceste planuri, ceea ce le subminează credibilitatea", afirmă Massimo Bettanin, Partener Schimbări Climatice şi Servicii de Sustenabilitate în cadrul EY România, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, ediţia 2024 a Barometrului EY confirmă că majoritatea companiilor sunt încă nepregătite pentru perturbările inevitabile ale economiilor. "Dovezile tot mai numeroase ale depăşirii mai multor limite planetare, care sunt susceptibile să declanşeze riscuri fizice semnificative, împreună cu semnalele tot mai evidente ale unei tranziţii dezordonate către o economie cu emisii reduse de carbon, par să fie slab reflectate în raportările de sustenabilitate şi financiare",a adăugat el.

O concluzie mai optimistă a barometrului este că un număr tot mai mare de companii (67% din total, în creştere de la 58% anul trecut) apelează la analiza scenariilor, în concordanţă cu recomandările TCFD, pentru a evalua dimensiunea şi momentele apariţiei unor posibile riscuri climatice, menţinându-se tendinţa ascendentă din anii anteriori, în timp ce aproape trei sferturi dintre companii (71%) au utilizat atât analize calitative, cât şi analize cantitative.

Cu toate acestea, foarte puţine companii (numai 36%) transpun constatările analizelor de scenarii în raportările lor financiare, o creştere minoră faţă de 33% anul trecut şi 29% în 2022. Chiar şi mai puţine companii (32%) declară riscuri climatice cu impact financiar ridicat, ceea ce înseamnă că se confruntă cu un potenţial punct nevralgic în analiza modului în care ar putea fi afectate finanţele lor.

Rezultatele mai relevă o tendinţă clară şi generalizată spre gândirea pe termen scurt, ceea ce ar putea să afecteze evoluţia în direcţia nivelului de emisii net zero. Mai bine de opt din zece companii (83%) şi-au stabilit obiective pe termen scurt privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, dar numai puţin peste jumătate (51%) şi-au formulat obiective pe termen mai lung, iar, dintre acestea, numai uşor sub un sfert (24%) şi-au supus obiectivele validării de către iniţiativa Obiectivelor bazate pe ştiinţă, organizaţia însărcinată cu elaborarea standardelor care să sprijine companiile în reducerea emisiilor.

În plus, companiile par că nu iau în considerare întreaga gamă de emisii în planificarea tranziţiei. Puţin peste jumătate dintre iniţiativele de decarbonificare ale companiilor (55%) vizează aşa-numitele "emisii din categoria 2", adică emisiile indirecte din achiziţia de energie, poate pentru că acestea sunt cel mai uşor de redus. Numai puţin peste o treime (34%) au cuprins emisii din categoria 1, adică cele care provin direct din surse controlate de compania respectivă şi doar puţin mai mult de una din zece (11%) au inclus şi emisii din categoria 3, printre care se numără toate emisiile indirecte provenite din lanţul valoric, precum cele ale furnizorilor de materii prime.

Potrivit raportului, majoritatea companiilor (84%) au menţionat că efectuează analize de risc şi că acordă o importanţă egală "riscurilor de tranziţie", care rezultă din modificările pe care le înregistrează economia ca urmare a schimbărilor climatice, şi "riscurilor fizice", care sunt o consecinţă directă a schimbărilor climatice. Cu toate acestea, la fel ca în cazul planificării pe bază de scenarii, companiile nu reflectă aceste riscuri în planurile lor financiare.

Raportul prevede şi şase măsuri pe care companiile le pot lua în prezent pentru a face schimbările necesare: elaborarea unui plan de acţiune solid, fundamentat pe obiective bazate pe ştiinţă, în care să fie avute în vedere scenarii detaliate şi care să fie susţinut de investiţii financiare; reflectarea riscurilor climatice în situaţiile financiare şi explorarea oportunităţilor financiare; exploatarea datelor în luarea deciziilor şi în stimularea măsurilor cu privire la riscuri şi oportunităţi; punerea de resurse suficiente la dispoziţia echipelor de sustenabilitate, respectiv fondurile, informaţiile şi resursele umane necesare pentru îndeplinirea obiectivelor formulate; dotarea conducerilor cu abilităţile necesare pentru a asigura o guvernanţă eficientă a strategiei de tranziţie; explorarea cooperării transsectoriale, inclusiv cu instituţiile guvernamentale şi din sectorul public.

Studiul EY Global Climate Risk Disclosure Barometer prezintă un tablou anual al respectării recomandărilor în raportările organizaţiilor privind riscurile asociate schimbărilor climatice, în sectoarele care prezintă probabilitatea de a fi afectate semnificativ la nivel mondial. Prima ediţie a barometrului a fost publicată în decembrie 2018.

În ediţia 2024 a barometrului au fost cuprinse declaraţiile a peste 1.400 de companii (cele mai mari în funcţie de capitalizarea de piaţă) din 51 de jurisdicţii.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 251 / 18294
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Refinitiv Legal Advisers - Full Year 2024 | La nivel global, piața fuziunilor și achizițiilor a crescut cu 10% anul trecut, iar pe continentul European avansul a fost de 22%. CMS, în Top 10 consultanți juridici care au asistat cele mai multe tranzacții de M&A la nivel global, Clifford Chance se remarcă pe ”bătrânul continent”, iar Schoenher în Estul Europei, regiune în care Filip & Company a intrat în Top 25
Filip & Company a asistat PayPoint Services în contractarea unui credit sindicalizat de la UniCredit Bank și BERD | Alexandru Bîrsan (partener) şi Camelia Ianțuc (senior associate) au coordonat echipa de proiect
Iablonschi & Asociații se alătură rețelei Marcalliance, care își consolidează astfel rețeaua globală și prezența în Europa de Est | Dorothée De Bernis (Președinte Marcalliance): ”Ne bazăm în România pe o echipă juridică de încredere”
Hațegan Attorneys, firmă de avocatură de tip butique cu sediul la Timișoara, își consolidează practica de Banking & Finance prin cooptarea unui profesionist cu experiență în corporate banking pe poziția de counsel
Arbitrajul ICSID cerut de 15 firme și 28 de persoane fizice din 7 țări, care care cer compensații pentru tratamentul aplicat de autoritățile române, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 213 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Filip & Company asistă Credit Europe Bank România în fuziunea transfrontalieră cu Credit Europe Bank NV | Partenerele Alexandra Manciulea și Eliza Baias au coordonat echipa. Modificarea semnificativă a cadrului legislativ pe parcursul pregătirii acestei fuziuni a adăugat complexitate proiectului, spun avocații
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
Cum a fost anul 2024 pentru Duțescu & Partners: poziționare în topul internațional al firmelor de avocați evidențiate în practica de Capital Markets, lansarea practicii de drept islamic și multe victorii obținute pentru clienți | De vorbă cu Dr. Cristian Duțescu (partener fondator) și Casiana Dușa (partener) despre parcurs, proiecte și realizări
Precedent important obținut de RTPR pentru Premier Energy Furnizare în materia teoriei impreviziunii. Despăgubiri de aproximativ 4 milioane EUR și dobânzi legale penalizatoare, ca urmare a neexecutării unui contract de furnizare de energie încheiat pe piața PCCB-BC. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Ana Popa (Senior Associate), în echipa coordonată de Valentin Berea (Partener)
Bulboacă și Asociații facilitează atragerea de finanțare, la final de an, pentru o companie românească de succes din industria panificației
Pentru echipa de insolvență de la Țuca Zbârcea & Asociații, anul 2024 s-a caracterizat printr-o intensificare a volumului de muncă, cu mandate noi care s-au adăugat unui portofoliu existent bogat. Cele mai multe proiecte au avut complexitate și miză ridicată, necesitând extinderea echipelor implicate și un volum mai intens de activitate | De vorbă cu Cătălina Mihăilescu (Partener) despre activitatea departamentului și planurile de viitor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...