PNRR | Digitalizarea IMM-urilor: Peste 7.188 proiecte depuse, cu 30% mai mult decât ţinta stabilită
04 Iulie 2023 Agerpres
Perioada de implementare a proiectelor este de 12 luni şi va putea fi prelungită doar în situaţii justificate cu cel mult 6 luni, dar fără a depăşi data de 31 decembrie 2025.
Peste 7.188 de proiecte au fost depuse în cadrul apelului "Digitalizarea IMM-urilor - Grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale", derulat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) în cadrul PNRR.
Potrivit unui comunicat al MIPE, remis marţi AGERPRES, ţinta propusă prin intermediul apelului este semnarea a 5.384 de proiecte.
În ultima zi în care au putut fi depuse proiecte, 30 iunie, au fost depuse 3.573 cereri de finanţare. Perioada de depunere a proiectelor a început în data de 15 februarie 2023.
"Interesul aplicanţilor a fost foarte mare, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Mediul privat a înţeles nevoia adoptării tehnologiilor digitale şi rolul nostru este să facilităm accesul. Vom întreprinde toate eforturile să trecem de perioada de evaluare a proiectelor cât mai repede ca să putem avansa la implementare", a afirmat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Potrivit unui comunicat al MIPE, remis marţi AGERPRES, ţinta propusă prin intermediul apelului este semnarea a 5.384 de proiecte.
În ultima zi în care au putut fi depuse proiecte, 30 iunie, au fost depuse 3.573 cereri de finanţare. Perioada de depunere a proiectelor a început în data de 15 februarie 2023.
"Interesul aplicanţilor a fost foarte mare, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Mediul privat a înţeles nevoia adoptării tehnologiilor digitale şi rolul nostru este să facilităm accesul. Vom întreprinde toate eforturile să trecem de perioada de evaluare a proiectelor cât mai repede ca să putem avansa la implementare", a afirmat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Apelul are o alocare de 347,5 milioane euro şi s-a adresat IMM-urilor înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990 republicată privind societăţile, Legii nr. 1/2005 republicată privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, respectiv OUG nr 6/2011 (actualizată) pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, bugetul apelului a fost împărţit astfel: Regiunea Nord-Est (pondere:12,94%), Sud-Est (13,86%), Sud-Muntenia (13,50%), Sud-Vest Oltenia (14,36%), Vest (14,32%), Nord-Vest (11,69%), Centru (11,87%), Bucureşti-Ilfov (7,46%)
În cazul în care în urma activităţii de evaluare şi selecţie bugetul alocat unei/unor regiuni de dezvoltare nu este contractat, proiectele aflate pe lista de rezervă din regiunile care au epuizat alocarea se vor ierarhiza şi contracta în funcţie de punctajul obţinut şi în limita bugetului total alocat.
Valoarea fondurilor nerambursabile acordate în cadrul unui proiect va reprezenta 90% din totalul cheltuielilor eligibile pentru toate tipurile de beneficiari, restul de 10% fiind cofinanţarea ce trebuie asigurată de către beneficiari din fonduri proprii.
Perioada de implementare a proiectelor este de 12 luni şi va putea fi prelungită doar în situaţii justificate cu cel mult 6 luni, dar fără a depăşi data de 31 decembrie 2025.
"În perioada următoare, pentru a începe etapa de evaluare a proiectelor depuse, MIPE va anunţa deschiderea Modulului Comunicare pentru toţi aplicanţii din cadrul acestui apel de proiecte, printr-un anunţ publicat pe site-ul instituţiei (secţiunea https://mfe.gov.ro/category/anunturi-pnrr/). Ulterior, solicitanţii vor transmite prin intermediul Modulului Comunicare din platforma https://proiecte.pnrr.gov.ro/ documentul privind calculul indicatorilor financiari, în format Microsoft Excel Worksheet (.xlsx), aferent Planului de afaceri - Anexa 6", se menţionează în comunicat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 6299 / 20439 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Patru firme de avocați, în proiectul prin care Banca Transilvania a finalizat cu succes cea mai mare emisiune de obligaţiuni AT 1 din Europa Centrală şi de Est
Kinstellar a asistat Lidl în achiziția unui teren situat în incinta fostei platforme industriale Aversa din București. Victor Constantinescu (Partner) și Sandra Gheorghe (Senior Associate), în prim plan
GNP obține o nouă soluție favorabilă definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost anulată o decizie de sancționare emisă de Consiliul Concurenței | Reper jurisprudențial care impune un standard de analiză mai riguros în litigiile de concurență
PNSA asistă Rex Concepts în obținerea unor linii de finanțare de la Bank Pekao pentru dezvoltarea rețelelor Burger King și Popeyes | Echipa de proiect a fost coordonată de partenerul Silviu Stoica, alături de Ioana Lazăr (Senior Associate) și Crina Stan (Associate)
Băncilă, Diaconu și Asociații a asistat asociații Mamaia Resort Hotels în vânzarea părților lor sociale către Steaua de Mare Hotels & Resorts
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Schoenherr asistă Allianz-Țiriac Asigurări în vânzarea unei clădiri de birouri către Primavera Development. Echipa, coordonată de Mădălina Mitan (partner)
Clifford Chance Badea a asistat Aukera Energy în obținerea unei finanțări de 60 mil. € pentru primul său proiect de stocare a energiei pe bază de baterii din România
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners — Corporate | M&A Associate (2–4 years)
Primul pas real spre avocatura de business | În culisele programului de practică juridică organizat de Țuca Zbârcea & Asociații, o adevărată școală de formare și începutul unui dialog profesional. Cursanții implicați în program au apreciat comunicarea continuă și proiectele în care au fost implicați și ar recomanda această experiență altor studenți. Avocații-mentori spun că experiența de practică autentică oferă prilejul de a înțelege care sunt valorile ce definesc profesia
Clifford Chance Badea a asistat consorțiul de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 milioane Euro lansată de DIGI România
Cum arată, din interior, practica de Concurență de la 360Competition într-un an cu FDI intens, investigații tot mai tehnice și o presiune procedurală care schimbă regulile jocului | De vorba cu Adrian Șter (Managing Partner) despre axele de lucru care definesc practica, evaluarea corectă a riscului şi „linia de apărare” oferită clienţilor. Modelul senior-led bazat pe echipe compacte, rapiditate în decizii şi claritate în recomandări, arată de ce un boutique specializat e chemat frecvent acolo unde mandatele devin prea complicate pentru abordări standard
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





