ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Doar unul din zece români are încredere în băncile din România (sondaj)

04 Iulie 2023   |   Agerpres

Conform sursei citate, 39% dintre români sunt neliniştiţi de nivelul salarial, cu precădere femeile şi românii cu educaţie medie, în rândul lor regăsindu-se şi cei care obişnuiesc să împrumute bani de la familie/prieteni/colegi până la următorul salariu.

 
 
Doar unul din zece români are încredere în băncile din România, în timp ce 23% dintre cetăţeni se simt înşelaţi în relaţia cu instituţiile bancare, relevă rezultatele unui studiu de specialitate, date marţi publicităţii.

"Topul subiectelor care îi preocupă pe cetăţenii României în acest moment arată, în mod deloc surprinzător, că principala îngrijorare a românilor (47%) este legată de puterea de cumpărare în perioada inflaţionistă pe care o traversăm. Îngrijorarea este mai pregnantă în rândul celor cu venituri medii pe gospodărie, precum şi în rândul părinţilor cu copii liceeni, împovăraţi cu cheltuielile aferente etapei educaţionale pe care o parcurg copiii lor", susţin autorii sondajului realizat de Ipsos.


Conform sursei citate, 39% dintre români sunt neliniştiţi de nivelul salarial, cu precădere femeile şi românii cu educaţie medie, în rândul lor regăsindu-se şi cei care obişnuiesc să împrumute bani de la familie/prieteni/colegi până la următorul salariu.

În acelaşi timp, sărăcia şi inegalitatea socială îi îngrijorează pe 34% dintre cetăţeni, în principal pe cei cu venituri mici, pensionari sau şomeri.

Pe unul din cinci români îi preocupă siguranţa locului de muncă şi în egală măsură situaţia pensiilor. Pensiile reprezintă o frământare mai puternică în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 50-65 ani, în special bărbaţi, din oraşe mici sau zone suburbane, mai mult în sudul ţării şi în rândul persoanelor cu venituri reduse pe gospodărie.

"Departe de fi o preocupare principală şi indicând reticenţa populaţiei generale de a contracta credite în perioada următoare, 5% dintre români semnalează îngrijorare în ceea ce priveşte accesul la creditare. Îngrijorarea este manifestată în principal de cei care plănuiesc să acceseze un credit imobiliar în următoarele 12 luni, cei care şi-au făcut un obicei din a rambursa anticipat rate pentru creditele în curs, precum şi de părinţii cu copii nou-născuţi, care au probabil planuri pentru o locuinţă potrivită cu noua etapă din viaţa lor", susţin autorii sondajului.

Comportamentul financiar al românilor evidenţiază o combinaţie de moderare şi planificare a cheltuielilor, încercarea de a diminua interacţiunea cu instituţiile financiare şi o perspectivă încă timidă de independenţă financiară prin investiţii.

Sondajul relevă faptul că principalul comportament manifestat de români în această perioadă este cumpătarea. Astfel, 45% dintre conaţionalii noştri afirmă că acordă mai multă atenţie cheltuielilor care nu sunt neapărat necesare.

"Este în principal cazul populaţiei vârstnice (50-65 ani), pensionarilor şi părinţilor. Aceştia sunt mai preocupaţi de evoluţia inflaţiei şi menţionează că în ultima perioadă au renunţat să cumpere diverse categorii de produse, fie că vorbim de produse electronice şi electrocasnice, îmbrăcăminte şi încălţăminte, dar şi produse alimentare sau de uz curent (gustări ambalate, sucuri, cafea, tutun şi băuturi alcoolice), ceea ce conduce la o încetinire a consumului, în general", susţin autorii cercetării.

Doar 36% dintre cetăţeni menţionează că le ajung banii de la un salariu la altul. Sunt în general persoane căsătorite, cu nivel social ridicat (educaţie superioară, profesii intelectuale, venituri ridicate pe gospodărie). La polul opus sunt mai degrabă persoanele necăsătorite, muncitorii, populaţia cu studii medii, respectiv persoanele cu venituri mici, aceştia împrumutând des bani de la familie/prieteni.

Unul din trei români (29%) menţionează economisirea lunară ca şi comportament financiar. Sunt în general tineri cu vârste cuprinse între 30-39 ani, cu statut social superior (educaţie superioară, profesii intelectuale, venituri ridicate pe gospodărie).

"Aceştia deţin un portofoliu variat de servicii: conturi de economii la bănci, asigurări de viaţă, abonamente de sănătate la furnizori de servicii medicale. Ei îşi monitorizează cu recurenţă veniturile şi cheltuielile lunare sau se informează frecvent cu privire la modalităţile de optimizare a bugetului. Deţin într-o măsură mai mică împrumuturi bancare sau alte produse de creditare, o parte dintre ei preferând să investească în titluri de stat sau la bursă", precizează studiul.

Autorii cercetării susţin că, deşi timidă, tendinţa de independenţă financiară oferă un semnal pozitiv cu privire la preocuparea românilor pentru creşterea bunăstării şi asigurarea viitorului în aceste vremuri incerte. Astfel, 9% dintre cei intervievaţi menţionează investiţii personale în titluri de stat, iar 8% investesc la bursă.

Datele oferă semnale destul de clare despre reticenţa populaţiei în relaţia cu băncile în contextul curent. Intenţia de a accesa credite bancare este firavă, fie că vorbim de credite de nevoi personale (8%) sau de credite imobiliare (6%). Proporţia celor care plănuiesc să achiziţioneze o casă în viitorul apropiat fără a accesa un credit imobiliar (8%) depăşeşte uşor ponderea celor care preferă creditarea (6%). Mai mult, se observă un comportament de rambursare anticipată periodică a creditelor în curs (10%) şi intenţia de închidere a cardurilor de credit (11%).

Totodată, unul din patru români (23%) susţine că preferă să împrumute sume de bani de la familie/prieteni, decât să contracteze un credit bancar.

"Toate acestea vin pe fondul îngrijorării cu privire la puterea de cumpărare şi de rambursare a împrumuturilor, dar şi în condiţiile unei încrederi extrem de reduse a populaţiei în băncile din România", mai arată sondajul.

Studiul Ipsos a fost realizat online prin intermediul platformei Ipsos, în perioada 26-29 mai 2023, pe un eşantion de 600 cetăţeni români adulţi. Rezultatele studiului sunt reprezentative pentru populaţia cu acces la internet.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6479 / 20618
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
RTPR, desemnată „Consultantul Juridic al Anului” la Gala ROPEA Awards 2025
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Filip & Company operează în segmentul cel mai sofisticat al pieței de Capital Markets, acolo unde se proiectează emisiuni pentru stat, bănci sistemice, companii listate și emitenți antreprenoriali, toate sub presiunea unui calendar strâns și a unor standarde de conformare ridicate | De vorbă cu Olga Niță (Partener) despre direcția pieței, proiectele-reper ale anului, modul în care funcționează ”laboratorul de soluții” și mecanismele interne care permit echipei să finalizeze, la timp și în siguranță, tranzacții extrem de sofisticate
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...