Piaţa bunurilor de larg consum din România a raportat un avans de 11%, în primul semestru (studiu)
19 August 2025 Agerpres
Realizatorii cercetării de specialitate subliniază faptul că un trend remarcat este consolidarea poziţiei brandurilor în detrimentul mărcilor private.
Piaţa locală de bunuri de larg consum (FMCG) a înregistrat o creştere de 11%, în prima jumătate a acestui an, jumătate din avans fiind generat de inflaţie, arată datele cuprinse într-un studiu, publicat marţi.
Potrivit analizei YouGov Shopper, cealaltă jumătate rezultată din majorarea pieţei FMCG reprezintă de o combinaţie între creşterea volumelor (+3,5%) şi fenomenul de "up-trading" prin care consumatorii au optat pentru produse mai scumpe şi de o calitate superioară. În acelaşi timp, a fost remarcată o redresare a frecvenţei de cumpărare, care scăzuse în anul precedent.
Un factor esenţial în decizia de cumpărare este reprezentat de promoţii, cu o importanţă crescută în categorii precum: berea, vinul, dulciurile, hrana pentru animale de companie şi produsele de curăţenie. La polul opus, în segmente ca lactate, ulei, cafea şi alimente congelate, promoţiile şi-au redus ponderea.
Potrivit analizei YouGov Shopper, cealaltă jumătate rezultată din majorarea pieţei FMCG reprezintă de o combinaţie între creşterea volumelor (+3,5%) şi fenomenul de "up-trading" prin care consumatorii au optat pentru produse mai scumpe şi de o calitate superioară. În acelaşi timp, a fost remarcată o redresare a frecvenţei de cumpărare, care scăzuse în anul precedent.
Un factor esenţial în decizia de cumpărare este reprezentat de promoţii, cu o importanţă crescută în categorii precum: berea, vinul, dulciurile, hrana pentru animale de companie şi produsele de curăţenie. La polul opus, în segmente ca lactate, ulei, cafea şi alimente congelate, promoţiile şi-au redus ponderea.
Realizatorii cercetării de specialitate subliniază faptul că un alt trend remarcat este consolidarea poziţiei brandurilor în detrimentul mărcilor private. Astfel, brandurile de producător acoperă în prezent trei sferturi din consumul casnic FMCG.
Datele YouGov Shopper România arată că singurele canale care s-au dezvoltat peste media pieţei, în primul semestru din 2025, sunt discounterii şi magazinele online. Primul dintre acestea se apropie cu viteză de pragul de 30% cotă de piaţă, în timp ce comerţul tradiţional a coborât sub pragul de 25%.
La rândul lor, hypermarketurile şi-au redus uşor cota de piaţă până la 24,5%, în perioada ianuarie - iunie 2025, mai ales în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, acolo unde discounterii şi supermarketurile s-au dovedit a fi performeri de top în ultimul an.
În 2025, magazinele online de bunuri de larg consum rămân vedeta comerţului, cu un avans de 25% la semestru pe toţi cei trei piloni de creştere: acoperire, frecvenţă de achiziţie şi coş mediu de cumpărături.
YouGov Shopper (anterior GfK Consumer Panel, până în 2023) monitorizează, în România, în mod continuu, un panel de 6.000 de gospodării, reprezentativ la nivel naţional. Compania este parte a YouGov - un grup global de cercetare de piaţă cu operaţiuni în America, Europa, Orientul Mijlociu, India şi Asia Pacific.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1930 / 21662 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Dispute-Resolution.Center: Arbitrajul pentru Casa Radio intră într-o fază critică: Cerere reconvențională substanțială depusă de Plaza Centers și o ruptură neașteptată de echipa sa de avocați din Londra
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de BERD în vânzarea Portului Giurgiulești (Republica Moldova). Asistența juridică a fost coordonată de Laura Toncescu și Dragoș Iamandoiu
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





